Puține texte au reușit să atingă sufletul oamenilor la fel de profund precum poemul cunoscut sub titlul „Cine moare…” sau „Moare încet”. Distribuit de milioane de ori în întreaga lume, recitat la evenimente culturale și citat în momente de reflecție, poemul vorbește despre una dintre cele mai importante lecții ale existenței: aceea că adevărata moarte începe atunci când renunțăm să mai trăim cu sens, curaj și pasiune.
Multă vreme, textul a fost atribuit poetului chilian Pablo Neruda, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură. Specialiștii au arătat însă că poemul nu figurează în opera sa și că autorul real este, cel mai probabil, scriitoarea braziliană Martha Medeiros, care a publicat în anul 2000 textul „A Morte Devagar” („Moarte lentă”). Indiferent de disputa privind paternitatea sa, mesajul poemului a rămas la fel de puternic. Într-o lume în care rutina, graba și confortul ne fac adesea să uităm de propriile visuri, versurile sale ne provoacă să privim cu sinceritate spre noi înșine.
Poemul spune:
„Moare câte puţin cine se transformă în sclavul obişnuinţei,
urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii;
cine nu-şi schimbă existenţa;
cine nu riscă să construiască ceva nou;
cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte.Moare câte puţin cine-şi face din televiziune un guru.Moare câte puţin cine evită pasiunea,
cine preferă negrul pe alb şi punctele pe “i” în locul unui vârtej de emoţii,
acele emoţii care învaţă ochii să strălucească,
oftatul să surâdă şi care eliberează sentimentele inimii.
Moare câte puţin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său;
cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi îndeplini un vis;
cine nu-şi permite măcar o dată în viaţă să nu asculte sfaturile “responsabile”.
Moare câte puţin cine nu călătoreşte;
cine nu citeşte;
cine nu ascultă muzică;
cine nu caută harul din el însuşi.
Moare câte puţin cine-şi distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat.
Moare câte puţin cine-şi petrece zilele plângându-şi de milă şi detestând ploaia care nu mai încetează.
Moare câte puţin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;
cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs
şi cine nu răspunde chiar dacă cunoaşte întrebarea.
Evităm moartea câte puţin, amintindu-ne întotdeauna că “a fi viu” cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.
Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.
Totul depinde de cum o trăim…
Dacă va fi să te înfierbânţi, înfierbântă-te la soare.
Dacă va fi să înşeli, înşeală-ţi stomacul.
Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie.
Dacă va fi să minţi, minte în privinţa vârstei tale.
Dacă va fi să furi, fură o sărutare.
Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica.
Dacă va fi să simţi foame, simte foame de iubire.
Dacă va fi să doreşti să fii fericit, doreşte-ţi în fiecare zi…”
Poemul nu este doar o invitație la schimbare, ci și un îndemn la asumarea propriei vieți. La ani buni de la apariția sa, „Cine moare…” continuă să fie citit, împărtășit și redescoperit de generații întregi. Pentru că, dincolo de cuvinte, ne amintește un adevăr simplu: viața nu înseamnă doar să exiști, ci să trăiești cu adevărat.
– Servicii de creare site web
