Eugen Tomac încearcă să convingă opinia publică că viitorul Executiv va fi unul al profesioniștilor, al competenței și al independenței față de partide. Numai că, pe măsură ce apar numele propuse pentru ministere, povestea „guvernului tehnocrat” începe să se destrame.
În realitate, ceea ce vedem nu este o ruptură de vechea clasă politică, ci o rearanjare a acesteia sub o nouă etichetă. Un guvern care se declară neutru politic, dar în care regăsim oameni conectați la centrele de putere care au dominat România în ultimele decenii.
Cel mai relevant caz este Ministerul Dezvoltării, locul unde se decide o mare parte din distribuția resurselor către administrațiile locale. Propunerea pentru această funcție este Vladimir Ionaș, sociolog și director al Avangarde, dar și fost consilier al lui Sorin Grindeanu. La Apărare apare Dan Neculăescu, actualul ambasador al României la NATO și, de asemenea, fost consilier al lui Sorin Grindeanu.
Coincidență? Poate. Dar este o coincidență care se repetă prea des pentru a nu ridica întrebări.
Dacă două dintre cele mai importante ministere ajung în mâinile unor oameni care au lucrat în cercul actualului lider PSD, atunci publicul are tot dreptul să se întrebe unde se termină tehnocrația și unde începe influența politică.
Mai apare și Teodor Dulceață, propus la Mediu, un produs al vechii birocrații guvernamentale, trecut prin cabinetele unor premieri care au marcat ultimele două decenii de politică românească. Nici aici nu vorbim despre figuri complet noi, desprinse de sistem, ci despre oameni formați și promovați în interiorul acestuia.
Iar în centrul acestei construcții se află Eugen Tomac, unul dintre ultimii reprezentanți ai generației politice crescute în jurul lui Traian Băsescu. Pentru mulți români, imaginea este cel puțin paradoxală: un fost lider al taberei anti-PSD ajunge să conducă un executiv în care apar personaje asociate cu actuala conducere social-democrată.
De aceea, adevărata întrebare nu este cine ocupă fiecare minister. Întrebarea este cine beneficiază politic de această formulă.
Pentru criticii proiectului, răspunsul este simplu: avem în față un guvern prezentat drept tehnocrat, dar construit astfel încât să păstreze influența vechilor rețele politice. Un guvern care schimbă ambalajul, nu și mecanismele de putere. Un guvern care promite independență, dar care riscă să fie perceput drept cea mai sofisticată formă de continuitate a sistemului politic pe care pretinde că îl depășește.
– Servicii de creare site web
