Ne certăm pe numele pasajelor, în timp ce orașul rămâne fără vise

În Maramureș, am ajuns să transformăm normalitatea în performanță și lucrările obligatorii în motive de sărbătoare. S-a construit un pasaj. Se mai construiește unul. Și deja ne preocupă cum îl botezăm, ce nume îi dăm și cine își va lipi imaginea de el.
Dar dincolo de această agitație, rămâne o întrebare incomodă: care este marele proiect al Băii Mari? Pentru că am trăit acești ani în care oricine a putut lua finanțări. Numai cei care nu au vrut, n-au primit finanțări, și cu toate astea, am rămas cu 2 piețe și alte mici lucrări de „modernizare”, care cel puțin pentru un moment creează un mare disconfort.
Însă rămâne întrebarea: Care este investiția care va schimba orașul? Care este obiectivul care va defini următoarea generație? Ce lăsăm în urmă, în afară de asfalt, sensuri giratorii și promisiuni? Ideea de aqua – park e tot mai departe. În timp ce alte municipii și-au pus la punct infrastructură rutieră, au creat săli de sport și chiar aqua-park-uri și acum trec mai departe la stadioane sau gări.
Privim prin țară și vedem orașe care îndrăznesc să gândească mai departe de următorul mandat. La Suceava prinde contur ideea unui stadion nou, gândit ca un proiect care să deservească întreaga comunitate. Alte orașe au construit deja arene moderne, și-au modernizat infrastructura sportivă și culturală și au înțeles că dezvoltarea înseamnă mai mult decât să faci traficul să curgă mai încet.
Iar Baia Mare? Baia Mare pare că a uitat să viseze. Orașul care altădată producea campioni, care umplea săli și stadioane, care avea ambiții și orgoliu, pare astăzi mulțumit să supraviețuiască. Ne uităm cu admirație la ce construiesc alții și ne consolăm spunând că la noi „nu se poate”.
N-avem stadion modern. N-avem sală polivalentă demnă de un municipiu de rangul Băii Mari. N-avem un centru expozițional important. N-avem un proiect major care să pună orașul pe hartă. Avem, în schimb, o Sală a Sporturilor care trăiește din gloria trecutului. Un loc sacru pentru handbalul românesc, încărcat de istorie și emoție, dar care poartă pe umeri povara deceniilor de nepăsare. Și un stadion in paragină despre care nimeni nici măcar nu mai vorbește.
Poate că lecția ultimilor ani este că nu trebuie să construim stadioane doar pentru a hrăni orgolii sau pentru a susține echipe fără direcție, realizate pe cumetrii. Și astfel trec anii..Iar în timp ce alte comunități construiesc pentru următoarele decenii, noi dezbatem numele pasajelor.
Poate că adevărata problemă nu este lipsa banilor. Poate că problema este lipsa curajului de a imagina ceva mai mare decât un pasaj. Și poate că, într-o zi, când vom termina de ales numele pasajelor, vom avea și curajul să deschidem o discuție serioasă despre stadionul Viorel Mateianu și despre ce fel de oraș vrem să fie Baia Mare peste 20 de ani.