Securitatea nu-i pentru pomanagii și pentru căței!

Nu sunt dintre cei dispuși să facă pariu pe seama României, dar sunt gata să cred că vom avea nenumărați compatrioți care să se vaite de pericolul la care ne expunem prin găzduirea trupelor americane.

Avioane de alimentare, soldați, cisterne, avioane de luptă, armament, rachete, bombe și tot ce ar mai putea fi necesar. Deja un comandor „viteaz” le-a speriat pe cucoanele gălăgioase și a declarat: „În momentul în care acestea acționează direct de pe teritoriul nostru (SUA-n.red), suntem cobeligeranți și apar probleme de drept internațional”.

Pericol, fraților! Vom fi în război, iar dacă pierdem alături de americani suntem buni de plată pentru pagube. Să nu mai vorbim de posibile atacuri. Teoretic, rachetele ar putea ajunge din Iran pînă la Constanța sau la alte adrese din România. Practic, pericolul unui atac cu rachete iraniene coboară însă aproape de zero. Mai degrabă ne-am putea gîndi la atentate, la diversiuni.

Ce vrem de fapt? Protecție sub umbrela NATO, parteneriat strategic cu americanii, dar noi să le dăm numai folclor și tinerii cu burse la universitățile lor celebre. În rest, nimic.

Să nu ne expunem nici unui risc. Ba să primim și Visa Waiver după ce am anulat alegerile în mod fraudulos și să o ținem într-o prosperitate și o vacanță ca în vremurile cele mai frumoase. Mă tem că nu se poate și că mulți dintre noi avem o mentalitate de pomanagii. Geaba visăm să ne fie bine cu riscuri puține și cu costuri minime. Pur și simplu, nu se poate.

Securitate moca nu există. Nu a fost inventată Securitatea adevărată pentru căței. Adică pentru pomanagii. Nimeni nu-i apără. Nu-i o vreme în care să funcționeze proverbialul „la plăcinte înainte, la război înapoi!”.

Și securitatea, și libertatea au un preț. Dacă le așteptăm pe gratis suntem pierduți.

Suntem proverbiali la capitolul decizii greșite, dar și la noroc. După ce ne-am făcut de rîs de cîteva ori față de partenerul strategic și am avut parte de o anume răceală (distanțare) a acestuia, războiul cu Iranul ne repune pe hartă și pe masa negocierilor.

Nenorocirea aceasta din Orientul Mijlociu, cu atîtea pagube și victime, aduce cu ea și un pic de noroc.

Partenerul strategic începe să aibă nevoie de poziția României și, mai ales, de baza militară de la Mihail Kogălniceanu. Dacă știm să ne purtăm și să negociem, războiul cu Iranul ar putea aduce o redescoperire a importanței României pe lista intereselor americane.

Un fel de cadou nesperat pentru împiedicații și amatorii prostocrați de la conducerea României.

(Cornel Nistorescu, cotidianulhd)