Moartea agentului șef adjunct de poliție Ungur Vasile, din cadrul Poliției orașului Târgu Lăpuș, a provocat un val de emoție și tristețe în rândul polițiștilor din Maramureș și din întreaga țară. Sindicatul Europol a transmis un mesaj dur și emoționant după tragedia petrecută astăzi, subliniind problemele grave care afectează sistemul și condițiile în care își desfășoară activitatea oamenii legii.
Potrivit reprezentanților Europol, polițistul și-ar fi pierdut viața în circumstanțe dramatice, folosind arma din dotare. Cauzele exacte rămân, deocamdată, necunoscute, iar ancheta este abia la început.
Sindicaliștii atrag însă atenția asupra unui context instituțional tensionat și îngrijorător existent la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.
„În luna martie au fost desființate majoritatea dispeceratelor subunităților de poliție din județ, inclusiv dispeceratul Poliției orașului Târgu Lăpuș, generând o situație anormală în care polițiștii sunt obligați să păstreze armamentul și muniția din dotare acasă, în lipsa unei structuri care să asigure predarea și preluarea acestuia”, au transmis reprezentanții Europol.
Totodată, aceștia vorbesc despre un conflict social deschis existent de aproximativ două luni la nivelul IPJ Maramureș, după ce conducerea instituției ar fi decis modificarea programului de lucru pentru polițiștii de ordine publică și rutieră, trecând de la ture de 12 ore la ture de 8 ore.
Conform sindicatului, decizia ar fi fost luată în ciuda opoziției venite din partea majorității covârșitoare a polițiștilor afectați.
„Inspectorul șef a decis schimbarea programului de lucru, ignorând voința a peste 90% dintre polițiștii implicați de această decizie”, susțin reprezentanții Europol.
În mesajul transmis public, sindicaliștii au făcut apel la mai multă responsabilitate și atenție față de starea psihică și emoțională a angajaților din sistem.
„Sănătatea fizică și psihică a polițiștilor nu poate fi tratată cu indiferență, iar voința lucrătorilor trebuie să reprezinte un element definitoriu în decizia managerială. Cu atât mai mult în situațiile în care decizia afectează fragilul echilibru dintre viața privată și activitatea profesională”, au mai transmis aceștia.
Doliu în Poliția din Maramureș: agentul șef adjunct UNGUR VASILE RADU a trecut la cele veșnice






– Servicii de creare site web
