CS Minaur Baia Mare a anunțat numirea tehnicianului spaniol David Ginesta Montes în funcția de antrenor principal al echipei feminine de handbal. Specialistul iberic vine la Baia Mare după o perioadă de succes atât la nivel de club, cât și în handbalul internațional.
În vârstă de 38 de ani, David Ginesta ocupă în prezent funcția de selecționer al naționalei feminine de seniori a Turciei, coordonând totodată reprezentativa U19 și activitatea sectorului feminin din cadrul Federației Turce de Handbal.
Noul antrenor al băimărencelor și-a construit reputația în handbalul românesc la Rapid București. Între 2020 și 2023 a fost antrenor secund al formației din Capitală, contribuind la cucerirea titlului de campioană a României în sezonul 2021-2022 și la calificarea echipei în sferturile de finală ale Ligii Campionilor EHF în sezonul următor.
Din septembrie 2023, Ginesta a preluat conducerea tehnică a Rapidului din postura de antrenor principal, reușind să obțină medalia de argint în Liga Florilor în sezonul 2023-2024 și să mențină echipa în elita handbalului european.
La nivel internațional, din ianuarie 2025, tehnicianul spaniol conduce naționala feminină a Turciei. Sub coordonarea sa, reprezentativa turcă a obținut calificarea la Campionatul Mondial de tineret și a cucerit medalia de aur la Jocurile Islamice din 2025.
Pe lângă experiența acumulată pe banca tehnică, David Ginesta impresionează și prin pregătirea sa profesională. Acesta deține licența EHF Master Coach, cea mai înaltă certificare europeană pentru antrenorii de handbal, reînnoită recent și valabilă până în 2028. De asemenea, este absolvent al Facultății de Drept a Universității din Barcelona și deține un master în Drept Sportiv.
Oficialii clubului băimărean și-au exprimat încrederea că experiența internațională și expertiza noului tehnician vor contribui la atingerea obiectivelor sportive ale echipei în sezoanele următoare.
Prin această mutare, Minaur Baia Mare transmite un semnal clar privind ambițiile sale de a rămâne una dintre forțele handbalului feminin românesc și de a obține rezultate importante atât pe plan intern, cât și în competițiile europene.






– Servicii de creare site web
