Se așază tăcerea dimineții peste lume, iar clopotele cheamă din nou la rugăciune. Este Duminica a 11-a după Rusalii, când Biserica ne pune înainte una dintre cele mai cutremurătoare parabole ale lui Hristos: pilda datornicului nemilostiv (Matei 18, 23-35).
Un om, datornic cu zece mii de talanți, este iertat de stăpânul său. O datorie uriașă, imposibil de plătit. Și totuși, mila se revarsă asupra lui. Dar, ieșind, acest om nu are aceeași bunătate pentru fratele său care îi datora o sumă mică: îl prinde, îl strânge de gât, îl aruncă în închisoare.
Atunci stăpânul, auzind cele întâmplate, se mânie și îi spune: „Slugă vicleană, toată datoria aceea ți-am iertat-o, pentru că m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca și tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum și eu am avut milă de tine?”
Este o duminică a oglindirii sufletului. Ni se arată cât de mari sunt datoriile noastre în fața lui Dumnezeu, și cât de mică este, de multe ori, iertarea pe care o oferim semenilor. Ne bucurăm de milă, dar uităm s-o dăruim. Ne rugăm să fim iertați, dar adesea închidem ușa inimii când ni se cere iertarea.
Astăzi suntem chemați să înțelegem că iertarea nu este slăbiciune, ci libertate. A ține minte răul este a purta lanțuri grele. A ierta este a respira din nou. Mila lui Dumnezeu nu are măsură, dar devine rod în viața noastră numai atunci când se transformă în milă față de ceilalți.
Duminica aceasta ne șoptește simplu și limpede: cel ce iartă trăiește deja o pregustare a Împărăției, iar cel ce nu iartă rămâne prizonier al propriei dureri.
– Servicii de creare site web
