Biserica Ortodoxă îl pomenește la data de 12 iunie pe Preacuviosul Părinte Onufrie cel Mare, unul dintre marii sfinți ai vieții monahale, cunoscut pentru nevoința sa aspră și pentru viața petrecută în singurătate deplină în pustiul Egiptului.
Născut în jurul anilor 350–400, în Egipt, Sfântul Onufrie a ales încă din tinerețe calea vieții călugărești, primind botezul într-o mănăstire din pustia Tivei. Dorind desăvârșirea duhovnicească, acesta a părăsit viața de obște și s-a retras în pustiu, unde a trăit timp de aproximativ 60 de ani fără a vedea chip de om.
Potrivit tradiției bisericești, viața sa a fost descoperită de Cuviosul Pafnutie, care a străbătut zile întregi de pustiu pentru a întâlni marii nevoitori ai vremii. Acesta a consemnat apoi viața Sfântului Onufrie, oferind mărturie despre nevoințele și sfințenia sa. Se relatează că, în momentul trecerii la Domnul, Sfântul Onufrie a fost înmormântat în pustie, iar viața sa a rămas un simbol al lepădării de sine și al dedicării totale lui Dumnezeu.
Sfântul Onufrie este considerat un model al sihaștrilor, iar viața sa continuă să inspire monahismul creștin până în prezent.
Condacul sărbătorii îl descrie ca pe „o stea luminoasă arătată călugărilor”, care luminează prin exemplul său de sfințenie și rugăciune neîncetată.
Sursa: Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului
– Servicii de creare site web
