Scenele petrecute la Torino în timpul protestelor legate de evacuarea centrului social Askatasuna nu mai pot fi încadrate în categoria tensiunilor obișnuite dintre manifestanți și forțele de ordine. Ce s-a văzut pe străzi a fost violență directă, organizată și dusă până la un nivel care pune în pericol viața oamenilor.
Un polițist ajuns izolat a fost înconjurat, trântit la pământ și lovit repetat. A fost atacat cu pumnii, picioarele și cu un ciocan. Acesta este punctul în care orice discuție despre idealuri, revendicări sociale sau dreptul la protest se prăbușește. Un ciocan nu este un simbol politic. Este o unealtă care, folosită împotriva capului sau corpului unui om, poate ucide. Diferența dintre un polițist echipat și un civil obișnuit este doar de context; fragilitatea corpului uman este aceeași. Asemenea gesturi nu exprimă revoltă, ci o pierdere gravă a oricărei limite morale.
S-a ajuns într-un punct în care unii protestatari nu mai văd în polițist o persoană, ci un obiect asupra căruia își descarcă furia. Uniforma devine, în mintea lor, o justificare pentru a suspenda regulile de bază ale conviețuirii umane. Această dezumanizare este periculoasă pentru întreaga societate. Când începi să crezi că lovirea cu ciocanul a unui om este un act de „luptă”, ai trecut din zona politicului în cea a barbariei.
La fel de grav este că astfel de episoade ajung să domine complet mesajul oricărei mișcări. Orice nemulțumire legată de evacuări, de politici publice sau de drepturi sociale este îngropată sub imagini cu foc, sânge și oameni bătuți în stradă. Violența nu amplifică o cauză, ci o compromite. Publicul larg nu mai vede revendicări, ci pericol. Nu mai vede cetățeni revoltați, ci grupuri dispuse să rănească.
Această spirală are și un alt efect: normalizează brutalitatea. Când astfel de imagini circulă constant, se instalează ideea că bătaia în stradă este o formă acceptabilă de exprimare politică. Tinerii care privesc învață că furia justifică orice. Limitele se mută tot mai departe, iar pragul de șoc crește. Societatea devine mai dură, mai suspicioasă, mai divizată.
Faptul că violența vine din zona unor grupuri care se revendică drept „antifasciste” sau „anti-sistem” nu o face mai puțin periculoasă. Etichetele ideologice nu schimbă realitatea fizică a unui om lovit la pământ. Nu există cauză socială care să transforme tentativa de a zdrobi un om cu un obiect metalic într-un gest legitim. În momentul în care protestul devine vânătoare de oameni, orice superioritate morală invocată dispare.
Evenimentele de la Torino arată o ruptură tot mai mare între ideea de protest civic și tentația confruntării violente. O societate în care polițiștii pot fi linșați în mijlocul străzii este o societate în care oricine poate deveni următoarea țintă atunci când se nimerește în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. Frica nu mai este un instrument politic, ci o stare generală.
Condamnarea fermă a acestor acte nu înseamnă respingerea dreptului la protest. Înseamnă apărarea unei limite esențiale: viața și integritatea fizică a oamenilor nu sunt monedă de schimb în nicio luptă politică. Când această limită cade, nu mai rămâne decât forța brută, iar acolo nu câștigă nimeni, ci toată lumea pierde.
– Servicii de creare site web
