Trebuie spus din capul locului: nu e deloc simplu să organizezi ceva astăzi, în România, în Maramureș, în Baia Mare. Într-o vreme în care cuvântul „tăiere” a devenit laitmotiv — tăieri de salarii, tăieri de investiții, tăieri de proiecte, tăieri de speranțe — faptul că mai există oameni și instituții care au curajul să facă un eveniment de amploarea Sărbătorii Castanelor merită recunoscut. Și nu ca un compliment gratuit, ci ca o realitate. Pentru că, oricât de simplu ar părea să ridici câteva scene, să pui muzică și să vinzi mici și bere, adevărul e că logistica, costurile, birocrația și criticile vin toate ca un tăvălug peste organizatori.
De aceea, înainte de a discuta cine cântă și cine nu, cât s-a cheltuit și cât s-a încasat, trebuie să fim conștienți de ceva: că există, că se întâmplă, că Baia Mare are, pentru câteva zile, o efervescență pe care nu o mai are în restul anului. Și că această efervescență contează pentru mulți oameni. Nu vorbim despre elite, despre vârfuri culturale, despre cei care caută liniștea muzeelor sau rafinamentul unei săli de concert. Vorbim despre marea masă de oameni, despre cei care, da, schimbă lumea prin prezența lor, prin energia lor, prin faptul că se adună în jurul unei idei comune. Istoria a demonstrat de atâtea ori că nu elitele dau direcția, ci cei mulți.
Iar pentru acești mulți, Sărbătoarea Castanelor e un prilej de bucurie. E o ieșire din rutină, e o gură de aer, e un fel de festival în stil maramureșean. Se cântă de toate: de la rock la electro, de la punk la pop comercial, de la artiști consacrați la trupe aflate la început. Un amalgam gândit să împace gusturile unui public divers. Și, într-un fel, exact asta e cheia: să existe ceva pentru fiecare.
Dar hai să fim și mai sinceri: șansa de a vedea pe viu anumiți artiști e, fără îndoială, bună. Doar că nu trebuie să ne amăgim că e „gratis”. Nu, nimic nu e gratuit. Lăsăm la o parte banii de popcorn, cucuruz sau bere, adevăratul cost îl simțim cu toții în parcări, în taxe, în impozite. Totul se plătește. Și atunci, poate că n-ar trebui să fim chiar atât de extaziați că vin câțiva artiști la noi în oraș pe banii noștri. Mai sănătos ar fi să învățăm să apreciem și alte evenimente — unele private, cu bilet de intrare — și să nu mai fim atât de zgârciți când vine vorba de a plăti 30-50 de lei pentru participare. Pentru că, până la urmă, asta e normalitatea: plătești pentru ceea ce consumi.
În același timp, nu putem ignora cealaltă față a medaliei. Pentru unii, evenimentul e sinonim cu haosul. Străzi blocate, aglomerație sufocantă, gălăgie până târziu în noapte. Pentru ei, Sărbătoarea Castanelor înseamnă exil temporar din oraș, fuga către liniște, evadarea dintr-un centru transformat în bâlci. Și poate că au și ei dreptatea lor. Poate că infrastructura urbană a Băii Mari nu face față. Poate că, într-o bună zi, vom învăța să organizăm cu adevărat evenimente mari, cu spații clare, cu transport gândit, cu zone delimitate și cu respect pentru toți.
Adevărul, ca de obicei, stă undeva la mijloc. Pentru unii, Sărbătoarea Castanelor e o binecuvântare. Pentru alții, o pacoste. Și ambele perspective sunt valide. Important e că, la a 30-a ediție, evenimentul există și a reușit să aducă, încă din prima seară, un public numeros. Important e că Baia Mare, pentru câteva zile, pulsează. Și poate că exact asta contează: să pulseze. Să nu fie doar un oraș în care se vorbește despre tăieri, șantiere și fântâni arteziene, ci și unul în care se mai adaugă ceva — energie, comunitate și viață.
– Servicii de creare site web
