Joi, 28 mai, a avut loc festivitatea de premiere a elevilor din clasele a XI-a filiera tehnologică, profil Servicii, calificarea profesională Tehnician în activități economice, participanți la Faza națională a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, competiție organizată de Ministerul Educației și Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), eveniment care a reunit la București 85 de elevi din 40 de județe și din Municipiul București, ocazie cu care participanții și-au pus la încercare cunoștințele și competențele dobândite în domeniul economic.
Concursul de cultură și educație financiar-contabilă, ajuns la cea de-a patra ediție, este rezultatul unui parteneriat solid între Ministerul Educației și CECCAR și reprezintă, an de an, o rampă de lansare pentru noile generații de specialiști în devenire.
Deschiderea oficială a etapei naționale a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă aduce în prim-plan elevii pasionați și bine pregătiți, gata să își demonstreze cunoștințele și performanțele în economie. Competiția pune accent pe excelență și pe dezvoltarea unor competențe esențiale pentru viitor în domeniul contabilității.
Așa cum declara Ionel Florian Lixandru, inspector școlar general la Inspectoratul Școlar București „Acest concurs are două componente, o componentă teoretică, într-un test grilă cu 30 de întrebări care se vor rezolva pe parcursul unei ore, continuat apoi cu o probă practică de 2 ore, în cadrul căreia elevii au de rezolvat un studiu de caz într-un soft de contabilitate”.
„Este un concurs care a început acum 4 ani la inițiativa CECCAR. Am găsit înțelegere de la Ministerul Educației, pentru că era un subiect foarte la modă, educația financiară, și ne-am gândit că a implementa un concurs în rândul liceelor, care să fie și recunoscut de Ministerul Educației, care să vizeze cultura și educația financiar-contabilă, ar fi un pas care să fie atât benefic pentru elevi, cât și pentru sistem”, a adăugat Robert Şova, viitorul președinte al CECCAR.
Competiția contribuie la dezvoltarea abilităților elevilor și la pregătirea lor pentru viitoarea carieră în domeniul economic.
Liliana Ionescu Feleagă, decanul Facultății de Contabilitate de la ASE, a adăugat: „Sunt foarte bucuroasă să văd că elevii de la colegiile economice din țară sunt așa interesați de contabilitate. Asta înseamnă că tinerii noștri sunt conștienți că niciun business nu există fără contabilitate. Ei își dau seama că o meserie în domeniu înseamnă posibilități de dezvoltare a carierei, un statut respectabil și posibilități de câștiguri financiare”.
Gazda ceremoniei de premiere, Academia de Studii Economice din București, a fost reprezentată prin prof. univ. dr. Liliala Ionescu-Feleagă, decan al Facultății de Contabilitate și Informatică de Gestiune care a felicitat elevii pentru efortul și perseverența demonstrate, dar și profesorii coordonatori și organizatorii, subliniind cu emoție importanța cultivării pasiunii pentru contabilitate încă din perioada liceului și rolul esențial al unor astfel de competiții în orientarea profesională a tinerilor.
Ceremonia care a marcat încheierea celei de-a patra ediții a competiției s-a desfășurat în Aula Magna a Academiei de Studii Economice, unde au fost anunțați și recompensanți marii câștigători.
Câștigătorii concursului au fost recompensați cu diplome și premii din partea Ministerului Educației și din partea CECCAR care a oferit elevilor și vouchere, ca o recunoaștere a muncii și rezultatelor obținute.
Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – ediția a IV-a nu a fost doar o competiție, ci un angajament ferm pentru viitor, o reconfirmare a faptului că rigoarea, etica și adaptabilitatea definesc deja parcursul profesional al noii generații.
La această competiție, județul Maramureș a fost reprezentat de cei doi elevi care s-au clasat pe locul I și II la faza județeană a concursului, respectiv elevul Lar Razvan-Gabriel de la Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” Baia Mare, coordonat de profesoara Șofran Daciana Floridana și elevul Oncea Mitică Darius de la Liceul Teologic Penticostal Baia Mare, coordonat de profesoara Mura Anca Amalia, ambii obținând un punctaj bun la această competiție.
Felicitări tuturor participanților și profesorilor coordonatori pentru performanțele obținute! – președinte Filiala CECCAR Maramureș, conf. univ. dr. Cucoșel Constantin








– Servicii de creare site web
