Trăim într-o lume tot mai îngustă, tot mai grăbită și uneori atât de mică în suflet, încât te întrebi dacă nu cumva am uitat esențialul: respectul, demnitatea și firescul. Și, pe fondul acestor întâmplări, întrebarea „cum ne mai suportă Dumnezeu pe acest pământ?” nu mai pare deloc o metaforă, ci o neliniște reală.
Zilele trecute, în Târgu Lăpuș, a fost anunțată o vizită culturală de o însemnătate simbolică aparte: participarea lui Nicolae al României la un eveniment dedicat memoriei și identității românești. O prezență care, dincolo de protocol, înseamnă emoție, istorie vie și o punte între generații.
Numai că, dincolo de intenția culturală, realitatea din teren a început să scârțâie. Organizarea a devenit tensionată, mesajele contradictorii au apărut, iar comunicarea între părți s-a transformat într-un labirint birocratic și personal. Într-un astfel de context, lucrurile care ar fi trebuit să fie simple: primirea unui oaspete de seamă și respectul pentru un program stabilit. Însă nu a fost posibil!
În mijlocul acestor discuții, au existat încercări de salvare a situației, de mutare a evenimentului într-un alt spațiu, de găsire a unei soluții care să permită totuși desfășurarea vizitei. Un semn că, dincolo de orgolii și neînțelegeri, a existat și dorința de a nu pierde complet acest moment. Varianta era organizarea evenimentului la Conacul Vânătorului, la un alt Mihai, nu rege, dar mai nobil ca mulți care azi conduc frâiele Lăpușului și care măcar are respect pentru regalitate.
Și totuși, lucrurile nu au mers în direcția dorită. Din cauza tensiunilor administrative și a percepției de lipsă de deschidere din partea administrației locale, delegația a decis să își modifice planul, iar vizita nu a mai avut loc în Târgu Lăpuș. A fost ales Seiniul, unde administrația i-a primit cum se cuvine! O situație care a lăsat în urmă o senzație amară de oportunitate ratată pentru lăpușeni. Și zic asta deoarece am fost aproape de subiect de la primul moment de când lucrurile au început să scârțâie. Atunci când organizatorul local, Claudiu, mi-a scris că nu mai poate face evenimentul și că cei de la primăria Târgu Lăpuș nu-i răspund și că degeaba încearcă să-i caute chiar și în primărie, că nimeni nu este prezent, după ce reprezentanții liceelor i-au transmis că nu îi mai poate primi. Și așa a și fost. Deoarece în acele momente primarul a fost lângă mine, la un eveniment din Lăpuș. Atunci i-am atras atenția că are o situație pe care ar fi bine s-o rezolve. Totul într-un ton elegant și civilizat care m-a determinat să cred că începe să dea dovadă de deschidere. Însă, în privința acestui eveniment, numai de deschidere nu a fost vorba. În sinea mea, mă gândeam că ar trebui să facă toate eforturile pentru a prilejui vizita Principelui, așa cum au făcut cei din Baia Mare, din Sighetu Marmației și ulterior Seini, nu să-l blocheze. Cu atât mai mult cu cât nu era vorba de nici o contribuție financiară din partea liceelor sau administrației locale, ba din contră, Asociația Principelui oferea unele cadouri pentru elevi.
Mai ales după ziua de ieri când m-am văzut cu delegația principelui, dar și cu acesta, iar apoi, discutând cu organizatorii județeni și inspectorul școlar județean, am tras o concluzie clară și inatacabilă: NU S-A VRUT! Cine a dat această direcție este lesne de înțeles! Ascultați dezbaterea zilei de ieri, Live din Maramureș, și convingeți-vă!
Și totuși, rămâne o întrebare care doare mai mult decât întregul context administrativ: de ce unele comunități reușesc să transforme astfel de vizite în sărbătoare, iar altele în tensiune? De ce în unele locuri invitații sunt primiți cu deschidere, iar în altele totul devine interpretare, suspiciune și ziduri invizibile? Nu e vorba doar despre o vizită ratată sau amânată. Este vorba despre imaginea unei comunități, despre felul în care știm sau nu știm să fim gazde. Despre capacitatea de a separa politicul de cultural, orgoliul de responsabilitate, și interesul personal de interesul unei întregi localități.
Pentru că, dincolo de toate explicațiile, rămâne un adevăr simplu și dureros: o comunitate se judecă nu după cât de tare vorbește, ci după cum știe să primească oameni. Iar uneori, cele mai mari pierderi nu sunt cele materiale, ci cele de imagine, de încredere și de șansă.
Andrei Buda
– Servicii de creare site web
