Pe 7 septembrie, comuna Suciu de Sus a fost gazda celei de-a cincea ediții a Jocului la Șură. Nu mai vorbim de un simplu eveniment local, ci de o manifestare culturală care a ajuns reper pentru tot Ținutul de Nord-Vest. Mii de oameni, mulți dintre ei în straie populare, artiști cu renume internațional, meșteri populari, reprezentanți politici și administrativi, fotografi dintre cei mai buni ai României – toți au confirmat un fapt: acolo s-a născut o tradiție solidă, un etalon în organizarea de evenimente.
Și totuși, la doar câțiva kilometri distanță, în Suciu de Jos, fix în aceeași zi și la aceeași oră, s-a organizat un alt eveniment. Unul mai mic, cu impact mult redus. Nimeni nu contestă dreptul de a organiza manifestări culturale. Din contră, avem nevoie de ele, sunt esențiale pentru păstrarea și promovarea identității noastre. Fiecare om care își pune energia, timpul și sufletul pentru a aduce tradiția în prezent merită toată aprecierea.
Dar întrebarea rămâne: de ce nu putem fi uniți?
De ce preferăm să ne canibalizăm între noi, în loc să construim împreună? De ce nu putem stabili obiective comune, astfel încât impactul să fie și mai mare, pentru toată lumea?
Cei care au mers pentru prima dată la Jocul de la Șură au ajuns acolo pentru că evenimentul a fost vizibil, promovat, bine structurat. Dar câți dintre ei nu s-au rătăcit pe drum și au ajuns, din greșeală, la Suciu de Jos? Câți nu au rămas dezamăgiți de confuzie și organizare paralelă? Exemplele de acest fel nu fac decât să arate cât de mult ne sabotează micile orgolii. Aceasta este, din păcate, o meteahnă românească: individualismul dus la extrem, lipsa capacității de a colabora pentru un bine comun. În loc să ne ridicăm unii pe alții, alegem să ne punem piedici. În loc să unim forțele, ne fragmentăm. Și așa, ceea ce ar fi putut deveni o sărbătoare și mai grandioasă a folclorului, s-a transformat într-un test eșuat al solidarității.
Concurența este benefică – dacă e cinstită, asumată și orientată spre progres. Dar când se transformă în ambiție oarbă și rivalitate sterilă, nu mai rămâne nimic constructiv. Nu mai crește nimeni, nu câștigă nimeni.
Până nu vom învăța să lucrăm împreună, să ne respectăm aproapele și să ne susținem reciproc, vom rămâne blocați în același cerc vicios. Vom rămâne „iubitori de folclor și tradiții”, dar incapabili să ducem aceste valori la nivelul pe care îl merită. Și atunci, să nu ne mirăm că progresul ocolește comunitățile noastre.
Foto: Colaj (Dronă Andrei Buda – captură Asociația Zestrea Suciului)
Andrei BUDA
– Servicii de creare site web
