În Duminica Mironosițelor, Biserica rânduiește spre citire un fragment profund și plin de lumină din Sfânta Evanghelie, care ne așază înainte două icoane ale iubirii curate: curajul lui Iosif din Arimateea și credincioșia femeilor mironosițe.
„În vremea aceea a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care și el aștepta Împărăția lui Dumnezeu, și, îndrăznind, a intrat la Pilat și a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat că a murit deja și, chemând pe sutaș, l-a întrebat dacă a murit de mult. Și aflând de la sutaș, a dăruit lui Iosif trupul.
Și Iosif, cumpărând giulgiu și coborându-L de pe cruce, L-a înfășurat în giulgiu și L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă, și a prăvălit o piatră la ușa mormântului. Iar Maria Magdalena și Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus.
Și după ce a trecut sâmbăta, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, și Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. Și dis-de-dimineață, în prima zi a săptămânii, au venit la mormânt, răsărind soarele.
Și ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului? Dar, ridicându-și ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată, deși era foarte mare.
Și, intrând în mormânt, au văzut un tânăr șezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veșmânt alb, și s-au înspăimântat.
Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântați! Căutați pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus.
Dar mergeți și spuneți ucenicilor Lui și lui Petru că merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veți vedea, după cum v-a spus.
Și ieșind, au fugit de la mormânt, căci le cuprinsese tremur și uimire, și nimănui nimic nu au spus, căci se temeau.” (Marcu 15, 43-47; 16, 1-8),
Această Evanghelie nu vorbește numai despre mormântul gol, ci despre iubirea care nu abandonează. Când mulți s-au ascuns de frică, Iosif din Arimateea a îndrăznit. El, om cu vază, sfetnic al poporului, își riscă poziția și liniștea pentru a cere trupul Celui răstignit. În ceasul în care Crucea părea înfrângere, el a ales fidelitatea.
Femeile mironosițe merg și mai departe: ele nu caută minunea Învierii, ci vin pregătite pentru durerea morții. Nu speră la biruință, ci vin să slujească iubirea până la capăt. Tocmai de aceea ele devin primele martore ale Învierii. Printre ele s-au numărat Maria Magdalena, Ioana, Salomeea și Maria, mama lui Iacov.
Este una dintre cele mai delicate lecții ale Evangheliei: cei care rămân lângă Hristos în întuneric sunt cei care văd primii lumina. Mironosițele nu au forță politică, nu au autoritate publică, nu au putere omenească – dar au ceva mai mare: inimă statornică.
Piatra cea mare, pe care ele nu știau cum o vor muta, fusese deja răsturnată. Așa lucrează Dumnezeu: omul merge cu iubirea lui până unde poate, iar ceea ce nu poate muta omul, mută harul.
Și îngerul spune simplu, fără triumf zgomotos: „A înviat! Nu este aici.” Toată istoria lumii se schimbă în această propoziție.
Moartea nu mai este ultimul cuvânt. Mormântul nu mai este sfârșitul. Lacrima nu mai este definitivă. Așadar, femeile mironosițe ne arată mormântul gol, unul din cele mai puternice și extraordinare episoade din Evanghelie. Mesajul conținut de imaginea acestui mormânt gol este că moartea a fost biruită odată pentru totdeauna.
Grădina în care fusese mormântul Domnului redevine paradis. Mormântul gol este o altă imagine a paradisului, o imagine a Ierusalimului ceresc. Sfântul Irineu Lyon atribuie grădinii în care se afla mormântul Domnului taina grădinii Raiului. Dacă grădina Raiului este locul în care moartea a intrat în lume, grădina în care se găsește mormântul Mântuitorului Hristos este locul în care Viața și Învierea și-au făcut apariția în lume.
În locul lui Adam și al Evei, îi vedem pe Iosif din Arimateea și pe Nicodim și le vedem mai ales pe femeile mironosițe, venite să ungă cu miresme Trupul Domnului. În locul Heruvimilor și al sabiei de flacără care interzicea intrarea în grădina Raiului, îi vedem pe Îngerii Învierii, vestind că Cerurile s-au redeschis, că Raiul cel adevărat este din nou accesibil oamenilor datorită Învierii lui Hristos.
De aceea, Duminica Mironosițelor este și duminica femeii credincioase, a slujirii tăcute, a iubirii care nu cere răsplată și a curajului care nu face zgomot. Este Evanghelia celor care rămân.
Grigore Ciascai
– Servicii de creare site web
