Biserica Catolică trăiește în aceste zile un moment de bucurie și de speranță: canonizarea a doi tineri, Carlo Acutis și Pier Giorgio Frassati. Viețile lor, deși despărțite de aproape un secol, transmit un mesaj comun și puternic: sfințenia nu este rezervată doar marilor figuri din trecut, ci poate fi trăită în fiecare zi, în simplitatea vieții cotidiene.
Carlo Acutis (1991–2006), a fost un adolescent milanez pasionat de informatică și de sport, care a arătat că apropierea de Dumnezeu nu înseamnă să fugi de realitate, ci, mai degrabă, să o trăiești cu mai multă intensitate. Prieten atent cu colegii de școală, solidar cu cei marginalizați și săracii din cartier, Carlo a reușit să transforme timpul liber și talentele sale într-o slujire. În fața bolii necruțătoare care i-a curmat viața la numai 15 ani, a rămas plin de încredere, spunând cu o maturitate surprinzătoare: „Domnul mi-a dat un semnal de trezire!”.
Pier Giorgio Frassati (1901–1925), tânăr din Torino, provenit dintr-o familie înstărită, a ales să-și dedice tinerețea săracilor și vieții comunitare. Student activ, membru al mai multor asociații catolice, și-a pus credința în slujba societății, trăind cu entuziasm, curaj și o generozitate care i-a adus renumele de „apostol al carității”. Prietenii îl descriau plin de bucurie, capabil să încurajeze și să lumineze pe cei din jur, dar și hotărât să-și folosească energia pentru a aduce alinare celor aflați în suferință.
Amândoi au pus în centrul vieții lor Sfânta Euharistie și rugăciunea zilnică, descoperind în aceste elemente izvorul forței lor spirituale. În fața provocărilor vârstei, a tentațiilor și a suferinței, Carlo și Pier Giorgio au arătat că adevărata libertate se află în a-l urma pe Hristos și în a face din propria viață un dar pentru ceilalți.
Mesajul lor răsună astăzi cu o actualitate deosebită, mai ales pentru tineri: „Nu irosi viața! Fă din ea un capodoperă a iubirii”. Prin mărturia lor, Carlo Acutis și Pier Giorgio Frassati devin icoane vii ale unei sfințenii posibile, care nu se înalță departe de noi, ci se regăsește chiar în centrul vieții de zi cu zi.