Astăzi, în PTF Sighetu Marmației, a avut loc o conferința de presă īn sistem integrat, în cadrul căreia chestorul de poliție Coman Florin, șeful I.T.P.F. Sighetu Marmației, a prezentat bilanțul activității pentru anul 2025, la patru ani de la izbucnirea conflictului din Ucraina.
Declarația chestorului de poliție Coman Florin, șeful I.T.P.F. Sighetu Marmației: Bună ziua și bine ați venit! Alături de mine se află reprezentanții structurilor partenere: domnul comisar șef de poliție Cătană Daniel-Ovidiu, șeful Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, domnul colonel Haiduc Mihai, șeful Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș, domnul colonel Pițiș Marian, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Maramureș, doamna comisar șef de poliție Chioran Simona, directorul Centrului Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Maramureș din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, precum și domnul Dan Benga, șeful Serviciului Public Județean Salvamont Maramureș.
Pe parcursul anului 2025, misiunea principală a Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației a constat în asigurarea securității frontierei de stat, prevenirea și combaterea migrației ilegale și contracararea criminalității transfrontaliere. Pentru atingerea acestor obiective, acțiunile au fost ghidate de analiza de risc, valorificarea informațiilor operative, schimbul continuu de date și informații cu partenerii instituționali, folosirea personalului specializat, dezvoltarea pregătirii profesionale și utilizarea tehnicii performante de supraveghere și mobilitate terestră.
Activitatea a fost desfășurată în sistem integrat cu celelalte structuri din sistemul de ordine publică și siguranță națională, motiv pentru care, așa cum am precizat de la început, alături de mine se află o parte dintre principalii noștri colaboratori.
Așa cum am menționat, astăzi se împlinesc patru ani de la izbucnirea conflictului armat dintre Ucraina și Federația Rusă, moment care a reprezentat o provocare fără precedent pentru structurile responsabile cu securitatea frontierelor. Începând cu data de 24 februarie 2022, au fost activate planurile strategice existente la nivelul Ministerului Afacerilor Interne și al Poliției de Frontieră Române, documente care stabilesc instituțiile implicate, direcțiile de acțiune și responsabilitățile fiecărei structuri în cazul unui aflux semnificativ de persoane strămutate.
Măsurile instituite imediat după declanșarea conflictului s-au menținut constant și se aplică și în prezent, contribuind la o gestionare eficientă a fluxurilor de persoane și la consolidarea cooperării interinstituționale.
Măsuri aplicate în punctele de trecere a frontierei
În contextul unui aflux masiv de persoane, existând situații cu un trafic între 15.000 și 20.000 de persoane în 24 de ore, în special femei și copii, au fost implementate mai multe măsuri, menținute și în prezent:
● suplimentarea personalului în punctele de trecere a frontierei;
● crearea de fluxuri suplimentare pentru control;
● dotarea cu echipamente moderne – tablete, telefoane portabile, autospeciale tip Schengen Bus și suplimentarea colantelor de viză;
● intensificarea controalelor pentru identificarea dezertorilor, combatanților, armelor, munițiilor, explozibililor și substanțelor periculoase, în cooperare cu autoritățile vamale și celelalte structuri;
● solicitarea de sprijin din partea Poliției Române, Jandarmeriei și Inspectoratului pentru Situații de Urgență pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică.
● Implementarea sistemului Entry/Exit
Sistemul Entry/Exit (EES) – cel mai nou și modern sistem de verificare a persoanelor din afara Uniunii Europene
O realizare importantă la frontiera româno-ucraineană este implementarea din luna octombrie 2025 a sistemului Entry/Exit. Utilizarea elementelor biometrice și a validărilor informatizate contribuie la confirmarea identității și la diminuarea riscului de utilizare a documentelor falsificate sau a identităților multiple. De asemenea, sistemul permite corelarea cu baze de date relevante și generează alerte operative în situații de interes, sprijinind depistarea persoanelor urmărite, a tentativelor de trecere frauduloasă și a altor comportamente cu potențial de risc.
Măsuri implementate la frontiera verde
Ca parte a măsurilor operative inițiate la începutul conflictului și menținute până în prezent:
● suplimentarea efectivelor;
● creșterea capacității de supraveghere cu aparatură performantă;
● modernizarea și reabilitarea sediilor operative din Sighetu Marmației și Suceava;
● achiziționarea de autospeciale Ford, ATV-uri și snowmobile prin proiecte cu fonduri europene;
● utilizarea mijloacelor tehnice moderne de supraveghere, inclusiv aparatură cu vedere pe timp de noapte;
● patrule fixe și mobile împreună cu efective ale Poliției Române și Jandarmeriei;
● schimb permanent de informații cu partenerii instituționali;
● sprijin pentru tranzitarea convoaielor umanitare;
● susținerea operațiunilor cu sprijinul Agenției Frontex;
● misiuni de supraveghere aeriană cu sprijinul Inspectoratului General de Aviație;
● menținerea centrului telefonic pentru informații în limba ucraineană – 9590.
Situația operativă
În anul 2025 au fost constatate 4.556 de cazuri de trecere frauduloasă a frontierei din Ucraina spre România, implicând aproximativ 10.250 de cetățeni ucraineni: 5.402 pe raza județului Maramureș, 3.800 pe raza județului Suceava și 1.048 la frontiera aferentă județului Satu Mare. Comparativ cu anul 2024, când au fost depistați aproximativ 13.000 de cetățeni ucraineni la frontiera verde, se observă o scădere moderată a fenomenului. Așadar, de la începutul conflictului în Ucraina și până în prezent discutam de 31.618 cetățeni ucraineni care au trecut ilegal frontiera de stat în România.
Este foarte important de precizat că toate aceste persoane reținute în dispozitivul de supraveghere au fost verificate în bazele de date relevante.
Astfel, se fac verificări în Sistemul Informatic Național de Semnalări care este o componentă națională a Sistemului de Informații Schengen, în Sistemul Național informatic privind Vizele pentru România, în Sistemul Informatic de Management al Străinilor. De asemenea, se fac verificări în INTERPOL pentru a afla dacă față de persoanele în cauză sau documentele prezentate nu sunt implementate alerte de interes operativ sau privind securitatea națională a României sau altor state. Nu în ultimul rând după stabilirea situației de fapt și întocmirea actelor de urmărire penală, aceștia sunt verificați și implementați în baza de date EURODAC – prin prelevarea amprentelor și introducerea acestora în sistemul sus-menționat, astfel încât să fie posibilă inclusiv verificarea viitoare a situației acestora, dacă acest lucru se va impune.
Traversările ilegale implică riscuri majore, fie prin încercări de traversare a râului Tisa, fie prin trasee montane dificile din Munții Maramureșului, în zona vârfului Pop Ivan. De la debutul conflictului până în prezent, 35 de cetățeni ucraineni au fost găsiți decedați, iar peste 200 de misiuni de căutare și salvare au fost desfășurate alături de Serviciul Public Județean Salvamont Maramureș, fiind salvate 382 de persoane.
În ceea ce privește traficul de migranți, în anul 2025 au fost înregistrate șapte dosare penale pe raza județelor Maramureș și Suceava, fiind implicate opt persoane care au facilitat trecerea ilegală a frontierei pentru 15 cetățeni ucraineni. Pentru șase dintre acestea, instanțele competente au dispus măsura arestării preventive.
Concluzii
În anul 2026, prioritățile rămân consolidarea securității frontierei de nord – frontieră externă a Uniunii Europene – și creșterea capacității de răspuns prompt la provocările operative. Activitatea va continua într-un cadru integrat, cu sprijinul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române și al structurilor centrale ale Ministerului Afacerilor Interne, bazată pe profesionalismul personalului, dotare adecvată și experiența acumulată.










– Servicii de creare site web
