14 februarie, Moșii de iarnă, puntea dintre lumi – credințe și tradiții românești

Moșii de iarnă sunt sărbătoriți pe 14 februarie, zi dedicată pomenirii celor adormiți, cunoscută în calendarul ortodox drept Sâmbăta Morților. Credincioșii merg la biserică pentru a participa la slujbe speciale și împart pachete de pomană pentru sufletele celor trecuți la cele veșnice. Iată care este semnificația acestei zile și ce tradiții se păstrează în diferite zone ale țării.

Moșii de iarnă sunt marcați în sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți (numită și Duminica Lăsatului sec de carne). Data nu este fixă, ci se stabilește în funcție de calendarul pascal, deoarece această zi de pomenire are loc cu o săptămână înainte de începutul Postului Mare. În fiecare an, Moșii de iarnă sunt celebrați într-o zi de sâmbătă, zi dedicată în tradiția ortodoxă pomenirii morților.

În biserici se oficiază Sfânta Liturghie și slujba Parastasului, iar credincioșii aduc colivă, colaci și vin pentru a fi sfințite și împărțite ulterior de pomană.

La Moșii de iarnă 2026, tradiția spune că se împart alimente gătite, dar și vase noi, oferite împreună cu mâncarea, în memoria celor adormiți.

Printre cele mai întâlnite bucate oferite de pomană se numără: coliva, preparată din grâu fiert și îndulcit; colacii sau pâinea; sarmalele; piftiile; plăcintele; fructele; vinul.

În tradiția populară românească există credința că, în Moșii de iarnă, sufletele morților coboară pe pământ. Nu vin cu teamă și nici cu răzbunare, ci cu dor. Se apropie de casele în care au trăit, de biserici, de morminte și de mesele pregătite cu grijă de cei vii.
Bătrânii spuneau că, în această zi, hotarul dintre lumi se subțiază. Sufletele celor plecați pot simți rugăciunea, pot vedea lumânarea aprinsă și pot primi darul pomanei ca pe o mângâiere. De aceea, nimic nu se face la întâmplare. Totul are rânduială: coliva, colacul, mâncarea caldă, lumânarea – fiecare poartă un sens.
Se crede că sufletele stau aproape de cei dragi până seara. Dacă găsesc lumină, se bucură. Dacă aud numele rostite la slujbă, se liniștesc. Iar dacă cineva împarte din inimă, fără zgârcenie și fără grabă, sufletul pomenit primește pace.
În unele sate se spunea că nu e bine să închizi ușa devreme în Moșii de iarnă și nici să stingi toate lumânările. Pentru că poate cineva drag încă mai așteaptă o flacără aprinsă, un gând bun, o rugăciune șoptită.
Moșii de iarnă nu sunt despre frică, ci despre legătura care nu se rupe. Despre iubirea care trece dincolo de moarte. Despre faptul că, atâta timp cât cineva ne pomenește, nu suntem cu adevărat plecați.