Viața Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a trăit pe vremea împăratului Dioclețian (284-305). S-a născut ca fiu al unor părinți creștini, Gherontie stratilatul și Polihronia, care și ei aveau să-și sfârșească viața mucenicește. El a fost crescut, din fragedă vârstă, în dreapta credință. Tatăl său era originar din Capadocia și slujise în oaste în Armenia. Rămas fără tată, Sfântul și mama sa au plecat în Palestina, în cetatea Lida, locul de naștere al mamei sale, pentru că aveau rude și multe averi acolo. Ajuns la vârsta potrivită, fiind frumos la chip și viteaz în luptă, prin osteneală, pricepere și destoinicie, tânărul Gheorghe s-a făcut prețuit și, îmbrățișând viața de ostaș, a cucerit, în scurtă vreme cele mai mari cinstiri, până și demnitatea de duce, fiind în garda împăratului.
În anul 303 însă, împăratul Dioclețian, din îndemnul ginerelui său Maximian Galeriu, a început prigonirea creștinilor.
Cunoscând aceasta, Sfântul Gheorghe s-a înfățișat îndată de bunăvoie înaintea împăratului Dioclețian și, înaintea întregii curți împărătești, a mărturisit deschis că este creștin și că înțelege să slujească în oastea împăratului numai ca ucenic al lui Hristos. Uimit de această mărturisire, Dioclețian a dat poruncă să fie dus în temniță și pus la chinuri, ca să se lepede de credință.
Văzând chinurile prin care trecea Sfântul Gheorghe și că rămâne viu și nevătămat, mulți dintre cei de față s-au lepădat de idoli și au venit la credința în Hristos. Însăși împărăteasa Alexandra, soția lui Dioclețian, văzând acestea, a crezut în Hristos și și-a mărturisit credința ei.
În cele din urmă, împăratul a încercat să-l înduplece, ademenindu-l cu cinstiri lumești, ranguri și averi, dar Sfântul a ales să rămână pentru totdeauna cu Hristos. În fața acestei mărturisiri, văzând că toate încercările lui sunt zadarnice, Dioclețian a dat poruncă să li se taie capetele, atât Mucenicului, cât și împărătesei. Alexandra și celorlalți ostași care crezuseră în Hristos.
Împărăteasa, însă slăbind cu trupul, și-a dat duhul în pace, înainte de mucenicie, iar Sfântul Gheorghe, fiind dus la locul hotărât, și-a ridicat glasul și s-a rugat cu căldură, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite. Astfel, rugându-se, cu bucurie și-a plecat capul sub sabie și a fost tăiat, în ziua de 23 aprilie 303.