Salvamont va avea un nou sediu în oraşul Vişeul de Sus, localitate din care va putea acoperi defileul Văii Vaserului şi Parcul Natural Munţii Maramureşului, dar şi alte zone montane.
„Începând din această săptămână, salvatorii montani din cadrul Salvamont Maramureş, structura profesionistă de salvare a Consiliului Judeţean, îşi desfăşoară activitatea într-o locaţie nouă şi modernă. (…) Noua locaţie, situată în zona centrală, aduce beneficii imediate. Timp de răspuns redus; permite o regrupare rapidă a echipei şi scurtarea timpilor de plecare în misiune. Logistică de top: oferă condiţii excelente pentru depozitarea şi întreţinerea echipamentelor tehnice de ultimă generaţie”, a informat, sâmbătă, directorul Serviciului Public Judeţean Salvamont Maramureş, Dan Benga.
Realizarea noii baze Salvamont din judeţul Maramureş a fost posibilă în urma unui parteneriat oferit de Consiliul Local Vişeu de Sus.
În judeţul Maramureş, Salvamont deţine şase baze operative situate în localităţile Baia Mare, Mogoşa, Izvoare, Groşii Ţibleşului, Vişeu şi Borşa. De asemenea, administrează un număr de 12 refugii montante destinate turiştilor, care pot fi utilizate în caz de necesitate.
Din anul 2022, odată cu declanşarea războiului din Ucraina, salvatorii montani şi poliţiştii de frontieră sunt angrenaţi în mod frecvent în recuperarea refugiaţilor ucraineni care trec graniţa în România prin Munţii Maramureş pentru a nu fi înrolaţi şi trimişi pe front.
În activitatea lor, echipele Salvamont Maramureş sunt sprijinite de elicopterele SMURD având baze operative la Jibou (judeţul Sălaj) şi Târgu Mureş (judeţul Mureş). De asemenea, în cazul transferurilor cu aeronave spre alte spitale din ţară al pacienţilor aflaţi în situaţii grave este utilizat Aeroportul Internaţional Maramureş, situat în localitatea Tăuţii Măgherăuş.








– Servicii de creare site web
