Iubiţi fraţi şi surori, Paşte fericit!
sus, Cel Răstignit, a înviat! Vine în mijlocul celor care îl plâng, închişi în casă, plini de frică şi de angoasă. Vine la ei şi spune: „Pace vouă!” (In 20,19). Arată rănile de la mâini şi de la picioare, rana din coastă: nu este o fantomă, este chiar El, acelaşi Isus care a murit pe cruce şi a fost în mormânt. În faţa privirilor incredule ale discipolilor El repetă: „Pace vouă!” (v. 21).
Şi privirile noastre sunt incredule, la acest Paşte de război. Prea mult sânge am văzut, prea multă violenţă. Şi inimile noastre s-au umplut de frică şi de angoasă, în timp ce atâţia fraţi şi surori ai noştri au trebuit să se închidă înăuntru pentru a se apăra de bombe. Ne este greu să credem că Isus a înviat cu adevărat, că a învins moartea cu adevărat. Oare este o iluzie? Un rod al imaginaţiei noastre?
Nu, nu este o iluzie! Astăzi mai mult ca oricând răsună vestea pascală atât de îndrăgită de Orientul creştin: „Cristos a înviat! Adevărat a înviat!”. Astăzi mai mult ca oricând avem nevoie de El, la sfârşitul unui Post Mare care pare că nu vrea să se termine. Avem în urma noastră doi ani de pandemie, care au lăsat semne grele. Era momentul să ieşim împreună din tunel, mână în mână, punând împreună forţele şi resursele… Şi în schimb demonstrăm că în noi încă nu este spiritul lui Isus, este încă spiritul lui Cain, care îl priveşte pe Abel nu ca pe un frate, ci ca pe un rival, şi se gândeşte cum să-l elimine. Avem nevoie de Răstignitul Înviat pentru a crede în victoria iubirii, pentru a spera în reconciliere. Astăzi mai mult ca oricând avem nevoie de El, ca să vină în mijlocul nostru şi să ne spună iarăşi: „Pace vouă!”.
Numai El poate face asta. Numai El are astăzi dreptul de a ne vesti pacea. Numai Isus, pentru că poartă rănile, rănile noastre. Acele răni ale sale sunt ale noastre de două ori: ale noastre pentru că i-au fost provocate Lui de noi, de păcatele noastre, de împietrirea inimii noastre, de ura fratricidă; şi ale noastre pentru că El le poartă pentru noi, nu le-a şters de pe Trupul său glorios, a voit să le ţină în sine pentru totdeauna. Sunt un sigiliu de neşters al iubirii sale faţă de noi, o mijlocire perenă pentru ca Tatăl ceresc să le vadă şi să aibă milostivire faţă de noi şi de întreaga lume. Rănile în Trupul lui Isus înviat sunt semnul luptei pe care El a dus-o şi a învins-o pentru noi, cu armele iubirii, pentru ca noi să putem avea pace, să fim în pace, să trăim în pace.
Privind acele răni glorioase, ochii noştri increduli se deschid, inimile noastre împietrite se deschid şi lasă să intre vestea pascală: „Pace vouă!”.
Fraţilor şi surorilor, să lăsăm să intre pacea lui Cristos în vieţile noastre, în casele noastre, în ţările noastre!
Să fie pace pentru martirizata Ucraina, aşa de dur încercată de violenţa şi de distrugerea războiului crunt şi nesăbuit în care a fost târâtă. Asupra aceste teribile nopţi de suferinţă şi de moarte să răsară repede noi zori de speranţă! Să se aleagă pacea. Să se înceteze a arăta muşchii în timp ce oamenii suferă. Vă rog, vă rog: să nu ne obişnuim cu războiul, să ne angajăm toţi ca să cerem cu glas tare pacea, de la balcoane şi pe străzi! Pace! Cei care au responsabilitatea naţiunilor să asculte strigătul de pace al oamenilor. Să asculte acea întrebare neliniştitoare pusă de oamenii de ştiinţă în urmă cu aproape şaptezeci de ani: „Vom pune capăt neamului omenesc, sau omenirea va şti să renunţe la război?” (Manifest Russell-Einstein, 9 iulie 1955).
Port în inimă toate victimele ucrainene numeroase, milioanele de refugiaţi şi de evacuaţi interni, familiile dezbinate, bătrânii râmaşi singuri, vieţile frânte şi oraşele rase la pământ. Am în ochi privirea copiilor râmaşi orfani şi care fug de război. Privindu-i nu putem să nu observăm strigătul lor de durere, împreună cu cel al atâtor alţi copii care suferă în toată lumea: cei care mor de foame sau din lipsă de îngrijiri, cei care sunt victime ale abuzurilor şi violenţelor şi cei cărora le-a fost negat dreptul de a se naşte.
În durerea războiului nu lipsesc şi semne încurajatoare, cum sunt uşile deschise ale atâtor familii şi comunităţi care în toată Europa primesc migranţi şi refugiaţi. Aceste numeroase acte de caritate să devină o binecuvântare pentru societăţile noastre, uneori degradate de atâta egoism şi individualism, şi să contribuie ca să le facă primitoare pentru toţi.
Conflictul din Europa să ne facă mai atenţi şi în faţa altor situaţii de tensiune, suferinţă şi durere, care interesează prea multe regiuni din lume şi nu putem şi nici nu vrem să le uităm.
Să fie pace pentru Orientul Mijlociu, sfâşiat de ani de dezbinări şi conflicte. În această zi glorioasă să cerem pace pentru Ierusalim şi pace pentru cei care îl iubesc (cf. Ps 121 [122]), creştini, evrei, musulmani. Fie ca israelienii, palestinienii şi toţi locuitorii Cetăţii Sfinte, împreună cu pelerinii, să experimenteze frumuseţea păcii, să trăiască în fraternitate şi să aibă acces cu libertate la Locurile Sfinte respectând reciproc drepturile fiecăruia.
Să fie pace şi reconciliere pentru popoarele din Liban, din Siria şi din Irak, şi îndeosebi pentru toate comunităţile creştine care trăiesc în Orientul Mijlociu.
Să fie pace şi pentru Libia, pentru ca să găsească stabilitate după ani de tensiuni, şi pentru Yemen, care suferă datorită unui conflict uitat de toţi cu victime continue: încetarea focului semnată zilele trecute să poată restitui speranţă populaţiei.
Domnului înviat să-i cerem darul reconcilierii pentru Myanmar, unde durează un dramatic scenariu de ură şi de violenţă, şi pentru Afganistan, unde nu se atenuează tensiunile sociale periculoase şi unde o criză umanitară dramatică martirizează populaţia.
Să fie pace pentru tot continentul african, pentru ca să înceteze exploatarea a cărui victimă este şi hemoragia adusă de atacurile teroriste – îndeosebi în zona Sahel – şi să întâlnească sprijin concret în fraternitatea popoarelor. Să regăsească Etiopia, chinuită de o gravă criză umanitară, calea dialogului şi a reconcilierii, şi să înceteze violenţele în Republica Democratică din Congo. Să nu lipsească rugăciunea şi solidaritatea pentru populaţiile din estul Africii de Sud, lovite de inundaţii devastatoare.
Cristos înviat să însoţească şi să asiste populaţiile din America Latină, care în unele cazuri au văzut înrăutăţindu-se, în aceste timpuri dificile de pandemie, condiţiile lor sociale, exacerbate şi de cazuri de criminalitate, violenţă, corupţie şi trafic de droguri.
Domnului Înviat să-i cerem să însoţească drumul de reconciliere pe care Biserica Catolică din Canada îl parcurge cu popoarele autohtone. Duhul lui Cristos Înviat să vindece rănile trecutului şi să dispună inimile la căutarea adevărului şi a fraternităţii.
Iubiţi fraţi şi surori, fiecare război aduce cu sine zgomote care implică toată omenirea: de la doliu la drama refugiaţilor, la criza economică şi alimentară ale cărei semne deja se întrevăd. În faţa semnele continue ale războiului, ca şi a multelor şi dureroaselor înfrângeri ale vieţii, Cristos, învingător al păcatului, al fricii şi al morţii, ne îndeamnă să nu capitulăm în faţa răului şi a violenţei. Fraţilor şi surorilor, să ne lăsăm învinşi de pacea lui Cristos! Pacea este posibilă, pacea este necesară, pacea este responsabilitate primară a tuturor!
Franciscus
– Servicii de creare site web
