Duminică, 18 octombrie, Parohia greco-catolică Maidan și-a sărbătorit bicentenarul, marcat prin Sfânta Liturghie Arhierească și binecuvântarea noilor icoane împărătești, celebrate...
Societatea VITAL S.A. - Agenția Ulmeni anunță utilizatorii din orașul Ulmeni și localitățile aparținătoare (Tohat, Mânău, Țicău, Arduzel, Vicea și...
Asumarea deciziilor poate fi dificilă în orice etapă a vieții, însă adolescența reprezintă o perioadă aparte, marcată de descoperire, formarea...
În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 43/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, cu modificările și...
La data de 18 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sighetu Marmației, în timp ce desfășurau activități în cadrul...
Accesul la un loc de parcare adaptat poate face diferența între o deplasare posibilă și una dificilă. De aceea, legislația...
Parohia Ortodoxă Română Odești, din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Chioar, a anunțat programul slujbelor de Luminații, care vor avea loc...
În continuarea activităților planificate periodic în toate județele țării cu un an înaintea desfășurării acestora, în perioada 19 – 23...
Băimărenii sunt invitați să participe marți, 20 octombrie, la o nouă campanie de colectare separată a deșeurilor textile, inițiativă menită...
Parohia Ortodoxă Fericea îi invită pe credincioși să participe sâmbătă, 7 noiembrie, la slujbele de pomenire a celor adormiți ai...
Reprezentanții Vital anunță întreruperea furnizării apei potabile luni, 19 octombrie, până la ora 14.00, pe str. Cristian din Baia Mare,...
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cavnic au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de către o tânără de 19 ani, cu...
Echipajele din Maramureș au obținut primele două locuri la cea de-a treia ediție a competiției internaționale de salvare în situații...
Reprezentanții Crucii Roșii Române-Filiala Maramureș au participat la o conferință internațională desfășurată în Ucraina, dedicată colaborării dintre organizațiile umanitare și...
Cum reacționezi atunci când fiecare secundă contează? Voluntarii Serviciului de Ajutor Maltez Baia Mare și-au testat pregătirea în cadrul exercițiului...
Un film istoric despre tinerețea lui George Washington, primul președinte al Statelor Unite ale Americii, va fi proiectat gratuit la...
Rolul farmacistului în îngrijirea sănătății a fost adus în atenția publicului în cadrul Equilibrium Fest Baia Mare, unde Anca Zanc...
Toamna transformă peisajele montane din Maramureș într-o atracție pentru iubitorii de natură. Totuși, temperaturile schimbătoare, traseele alunecoase și întunericul care...
Un artist originar din Maramureș, premiat în Japonia și recunoscut pentru sculpturile sale expresive, este adus în atenția publicului de...
Sinagoga din Seini, o clădire emblematică pentru identitatea și istoria orașului, va fi inaugurată marți, 20 octombrie, după ce a...
Duminică, 18 octombrie, Parohia greco-catolică Maidan și-a sărbătorit bicentenarul, marcat prin Sfânta Liturghie Arhierească și binecuvântarea noilor icoane împărătești, celebrate...
Citeste mai multȘtiința Explorări Baia Mare a pierdut la limită, cu scorul de 2-3, partida disputată în deplasare cu CSU Știința București,...
Prima ediție a Cupei de Oină „Memorial Bălin Viorel” a avut loc vineri, 16 octombrie, în comuna Săcălășeni. Competiția a...
Un film istoric despre tinerețea lui George Washington, primul președinte al Statelor Unite ale Americii, va fi proiectat gratuit la...
Citeste mai multSocietatea VITAL S.A. - Agenția Ulmeni anunță utilizatorii din orașul Ulmeni și localitățile aparținătoare (Tohat, Mânău, Țicău, Arduzel, Vicea și...
Băimărenii sunt invitați să participe marți, 20 octombrie, la o nouă campanie de colectare separată a deșeurilor textile, inițiativă menită...
Reprezentanții Vital anunță întreruperea furnizării apei potabile luni, 19 octombrie, până la ora 14.00, pe str. Cristian din Baia Mare,...
Există întrebări pe care administrațiile locale ar prefera, poate, să nu le audă. Există colaborări care, indiferent dacă sunt perfect...
Citeste mai multCATHARSIS – muzica care îți dă ritmul după-amiezii! În fiecare zi, de luni până vineri, între orele 16:00 și 17:00,...
Citeste mai mult© 2020 eMaramures. Toate drepturile rezervate.