Ieri dimineaţă, în jurul orei 05.30, un bărbat a sesizat Poliția din Sighetu Marmației prin S.N.U.A.U. 112, că geamul unei portiere a autoturismului, ce se afla parcat, şi uşa de acces în apartament i-ar fi fost distruse.
Cu ocazia intervenției, polițiștii au identificat apelantul, bărbat de 47 de ani şi au stabilit faptul că bănuită de comiterea infracţiunii de distrugere este fosta concubină, o tânără de 19 ani.
A fost întocmit formular de evaluare a riscului, iar prin prisma răspunsurilor oferite de către bărbat a reieşit că se impune emiterea unui ordin de protectie provizoriu.
Totodată, în cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere, în vederea documentării stării de fapt şi dispunerii măsurilor legale.