Filarmonica, nevoie reală sau lux inutil pentru Baia Mare?

Aș începe cu un lucru esențial: întrebarea nu este „simfonii sau străzi” cum am văzut în unele comentarii, ci dacă un oraș poate crește sănătos fără cultură vie. Baia Mare nu e un oraș „gol cultural”. Dimpotrivă, are deja infrastructură artistică, tradiție, public educat și resursă umană, teatru, ansamblu folcloric profesionist, liceu de arte, bibliotecă modernă, muzee, filială a artiștilor plastici, toate cestea nu apar întâmplător, ele arată că orașul a avut și are o coloană vertebrală culturală.

Argumentul celor care se opun, e legitim. Drumurile, apa, curățenia, locurile de muncă sunt nevoi reale. Un oraș nu poate trăi din aplauze. Dar aici apare o confuzie frecventă: cultura nu concurează direct cu utilitățile, ci cu risipa, prostul management și lipsa de viziune.

De obicei, banii pentru o viitoare filarmonică sau un alt obiectiv cultural oricum nu rezolvă asfaltul, să spunem. Dacă sunt mutați la alt capitol de cheltuieli, nu se duc automat în apa curentă sau salubritate. Se pierd, se fragmentează sau se topesc în altceva invizibil, pe care nici o armată de detectivi nu îl pot identifica.

Ideea de a investi în muzica simfonică poate părea un lux, o prioritate greșită într-un context în care nevoile de bază nu sunt pe deplin acoperite. Cultura, spun ei, nu poate ține loc de utilități și nici nu rezolvă problemele cotidiene ale locuitorilor.

Argumentul celor care vor filarmonică trebuie analizat corect, fără părtinire. O filarmonică nu e un moft elitist, ci un angajator stabil pentru muzicieni formați pe banii statului, un motiv de întoarcere acasă pentru tineri foarte bine pregătiți, un semn că orașul își prețuiește propriile resurse umane, un semnal de maturitate urbană, un instrument de educație, nu de divertisment imediat, un tip de necesitate, mai puțin vizibilă, dar esențială pe termen lung.

Un oraș care investește doar în strictul cotidian necesar se oprește din devenire. Devine funcțional, dar nu atractiv. Util, dar nu iubit.

Autoritățile locale, Consiliul Județean și Primăria, au anunțat că vor organiza șase concerte de muzică clasică pentru a testa „apetitul” băimărenilor pentru acest gen de muzică. Ca idee, e o soluție inteligentă și prudentă. Testează publicul, fără angajamente definitive. Dar cu o condiție crucială, să fie bine gândite, accesibile, explicate, comunicate, nu doar „aruncate” ca să se spună apoi: vedeți n-a venit nimeni, ce vă mai trebuie filarmonică?

Publicul pentru muzică clasică nu se măsoară ca la grătare, sarmale, beri sau festivaluri pop. Se formează, se educă, se aduce cu răbdare.

Da, orașul are nevoie de străzi, apă și curățenie. Dar un oraș fără cultură activă devine doar o zonă de tranzit. Dacă există oameni pregătiți care s-ar întoarce „dacă ar avea la ce”, atunci problema nu e muzica, ci curajul. Filarmonica nu trebuie să fie o catedrală de marmură. Poate începe modest, flexibil, crescând organic.

Disputa aceasta, pro sau contra, nu se va câștiga prin argumente contabile, ci printr-o întrebare mai adâncă: Ce fel de oraș vrem să fim peste 20 de ani?

Așadar, abia anunțat, subiectul a stârnit reacții multe și diferite. Pe de o parte, entuziasm și speranță. Pe de alta, rezerve, scepticism și chiar opoziție fermă. Ambele tabere, după cum am arătat, au argumente care merită ascultate și analizate.

În fond, dezbaterea nu este doar despre o filarmonică, ci despre direcția de dezvoltare a orașului Baia Mare. Investim exclusiv în rezolvarea urgențelor sau ne permitem, în paralel, să construim și pentru viitor? Alegem strictul necesar sau și ceea ce dă sens, identitate și continuitate unei comunități?

Răspunsul nu este simplu și probabil nu va mulțumi pe toată lumea. Dar tocmai această discuție, purtată onest și fără etichete, ar putea fi primul semn că orașul își caută, cu maturitate, propriul echilibru între util și cultural.

Spuneți-vă părerea!

Grigore Ciascai