Veste importantă pentru locuitorii din Țara Lăpușului: drumul județean DJ 171 Rogoz – Suciu de Sus – limita cu județul Bistrița va fi reabilitat și modernizat complet, a anunțat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
Anunțul a fost făcut sâmbătă, în cadrul unei ședințe extraordinare desfășurate la Suciu de Sus, unde Zetea a precizat că investiția va fi realizată cu finanțare europeană de 98%, restul de 2% fiind asigurat din cofinanțare locală.
„Este o victorie pentru Țara Lăpușului, obținută prin muncă, perseverență și negocieri directe cu ADR Nord-Vest”, a subliniat Zetea, mulțumindu-i lui Marcel Boloș, directorul general al agenției, pentru sprijinul acordat în reconfigurarea proiectului Mara Nord.
Potrivit calendarului anunțat:
-
licitația va fi finalizată până la sfârșitul acestui an;
-
ordinul de începere a lucrărilor va fi emis în 2026;
-
lucrările, pe o lungime de 14 kilometri, vor dura între 6 și 9 luni;
-
în toamna anului viitor, șantierul ar putea fi deja deschis.
Zetea a mai precizat că după acest tronson vor urma și alte investiții în infrastructura rutieră din zonă, vizând localitățile Groșii Țibleșului, Strâmbu Băiuț și legătura spre Cavnic.
„Infrastructura rutieră înseamnă dezvoltare, locuri de muncă, turism și conectare. Pentru comunitățile din Lăpuș, această investiție e o poartă deschisă spre viitor”, a concluzionat președintele CJ Maramureș.