6 ianuarie, Boboteaza. De sărbătoarea Botezului Domnului se sfinţesc toate apele

Sărbătoarea reaminteşte botezul Mântuitorului în apa Iordanului şi, împreună cu ziua Sfântului Ioan, celebrată o zi mai târziu, marchează sfârşitul sărbătorilor dedicate Naşterii lui Iisus Hristos. În această zi, catolicii sărbătoresc Epifania, adică anunţul naşterii lui Iisus Hristos regilor magi, veniţi să-l vadă pe pruncul abia născut.

De Bobotează, numită şi Teofanie, Arătarea Domnului sau Iordanul, se sfinţesc toate apele. Se consideră că apa de la Bobotează are o putere deosebită fiindcă a fost sfinţită printr-o îndoită chemare a Sfântului Duh, iar sfinţirea are loc chiar în ziua în care Mântuitorul a fost botezat în apele Iordanului.

Apa sfinţită la biserică în această zi şi luată de credincioşi nu se strică niciodată.

Boboteaza are pe lângă înţelesurile creştine legate de momentul naşterii spirituale a Mântuitorului şi trăsături de mare sărbătoare populară.

În această zi, în toate bisericile ortodoxe preoţii fac Agheasmă (apă sfinţită), cu care „botează” apele, oamenii, animalele şi casele, aducând astfel binecuvântarea Sfintei Treimi.

De la Bobotează, se bea Agheasmă Mare, pe nemâncate, timp de 8 zile, ca simbol al veşniciei. Apa sfinţită se păstrează apoi într-un loc curat şi se ia doar cu dezlegare de la preot. Credincioşii o pot folosi în caz de boală, pentru a-şi sfinţi casele, lucrurile şi animalele şi locul de muncă.

În localităţile aşezate pe malul Dunării, al unui râu sau pe ţărmul mării încă se mai păstrează obiceiul ca după slujba de la biserică, preotul să arunce o cruce în apa foarte rece, uneori chiar îngheţată. Cei mai curajoşi bărbaţi se aruncă după ea pentru a o aduce înapoi, iar cel care reuşeşte va avea noroc tot anul. În vechime, cel care găsea primul crucea şi o aducea la mal primea daruri de la domnitorul ţării şi era ţinut la mare cinste de ceilalţi.

Tradiţia ortodoxă cere ca de Bobotează să se facă o masă mare, cu 12 feluri de mâncare, să se mănânce piftie şi grâu fiert şi să se bea vin roşu. Pana la sosirea preotului cu Iordanul sau Chiraleisa, nimeni nu se atinge de mâncare iar, imediat după sfinţirea mesei, parte din bucate sunt date animalelor pentru a fi protejate de boli şi pentru a fi bune de prăşilă.

Peste obiceiurile creştine ortodoxe de sfinţire a apelor sau de scufundare a crucii s-au suprapus şi multe practici păgâne, unele păstrate încă în lumea satului: afumarea grajdurilor şi a vitelor pentru alungarea duhurilor rele, aprinderea focurilor pe câmp, colindele însoţite de strigături şi zgomote. În ziua de Bobotează se fac şi se prind farmecele şi descântecele, se află ursitul şi se fac prorociri despre noul an. Se spune că, în noaptea de Bobotează, tinerele fete îşi leagă un fir roşu de mătase pe inelar şi îşi pun o rămurică de busuioc sub pernă ca să-şi viseze ursitul.

Potrivit tradiţiei populare, fetele care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează se vor mărita chiar în acel an.

Se crede că animalele din grajd vorbesc la miezul nopţii despre locurile unde sunt ascunse comorile.

De Bobotează nu se spală rufe, sunt interzise certurile şi nu se dă nimic cu împrumut.

În ajunul Bobotezei, într-un sat din Bistriţa-Năsăud are loc un obicei vechi de sute de ani şi unic în România. De cum se lasă seara, străzile din Chintelnic se umplu de hâzi, „urâţii satului”. Sătenii colindă pe uliţe mascaţi ca să alunge răul, să primească de băut şi de mâncat. Hâzii îşi schimbă vocea şi încearcă să le păcălească pe gazde pentru a intra prin case ca să vadă ce mai au nou vecinii. Gazdele îi servesc pe hâzi cu gogoşi de post, numite pancove şi cu vin.

În Bucovina exista tradiţia înălţării unor cruci de gheaţă în Ajunul Bobotezei, iar la porţile tuturor celor care poartă numele Sfântului Ioan Botezătorul se pune un brad împodobit, iar gazdele dau o petrecere cu lăutari.

În Transilvania, cei care au acest nume sunt purtaţi cu mare alai prin sat până la râu, unde sunt botezaţi şi purificaţi.