𝟕𝟒 𝐝𝐞 𝐚𝐧𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐚𝐫𝐞𝐬𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐄𝐩𝐢𝐬𝐜𝐨𝐩𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐠𝐫𝐞𝐜𝐨-𝐜𝐚𝐭𝐨𝐥𝐢𝐜 𝐦𝐚𝐫𝐭𝐢𝐫 𝐕𝐚𝐥𝐞𝐫𝐢𝐮 𝐓𝐫𝐚𝐢𝐚𝐧 𝐅𝐫𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐮

Episcopul Valeriu Traian Frențiu s-a născut în familia preotului greco-catolic Ioachim și al Rozaliei Demeter la 25 aprilie 1875. A făcut școala elementară în localitatea natală, la Reșița. A studiat gimnaziul superior la Blaj. A fost trimis din partea Eparhiei de Lugoj, la Seminarul Central din Budapesta. A fost hirotonit preot la Lugoj în 20 septembrie 1898. A studiat la Viena, la Augustineum, unde a obținut doctoratul în teologie în 1902.
La 14 ianuarie 1913 a fost consacrat episcop de Lugoj. În 1920, Papa Benedict al XV-lea l-a numit asistent al Tronului pontifical. Din anul 1902 a fost transferat la Oradea, ca episcop eparhial. A avut o activitate rodnică. S-a implicat în construirea de noi biserici și a fondat școli confesionale la Oradea și Beiuș. La Oradea a deschis Seminarul și Institutul teologic.
În anul 1940, l-a primit ca auxiliar pe episcopul Ioan Suciu. În același an, Nordul Transilvaniei a fost încorporat Ungariei hortyste, prin Arbitrajul de la Viena (30 august 1940). Episcopul Valeriu Traian Frențiu a fost nevoit să se refugieze la Beiuș. În 1941, a fost numit administrator apostolic al Arhiepiscopiei de Alba Iulia și Făgăraș. În 1947 s-a întors în Eparhia de la Oradea. În 1948 a fost numit arhiepiscop.
A combătut comunismul, neacceptând să-și trădeze crezul său, prin trecerea la confesiunea ortodoxă. A pregătit credincioșii pentru vremurile de persecuție. La 15 mai 1948 mitropolitul ortodox Nicolae Bălan i-a îndemnat, la Blaj, pe greco-catolici să se dezică de Roma. Episcopul Valeriu Traian Frențiu a adresat o circulară preoților și credincioșilor din eparhie: „(…) Î.P.S. Mitropolit de Sibiu ne-a făcut o aşa zisă invitare frăţească ca să călcăm cuvântul dat de strămoşii noştri şi să rupem sigiliile actului de unire. Dar aceasta a fost o insultă la adresa noastră ca şi cum noi am fi inconştienţi şi nu am fi din convingere catolici. Dacă ar fi fost ceva serios, s-ar fi adresat nouă Arhiereilor (…).
La sfârșitul lunii august 1948 a avut loc conferința episcopală de la Oradea, care urma să analizeze prevederile noii legi staliniste a cultelor. Memoriul adresat autorităților a fost redactat de către episcopul Frențiu. Nu se accepta o rupere de Scaunul Apostolic.
După congresul de Cluj-Napoca din 1 octombrie 1948, episcopul orădean a cerut fiecărui preot să-și reînoiască în scris „Mărturisirea de credință” catolică.
A fost arestat în noaptea de 28/29 octombrie 1948, odată cu ceilalți episcopi greco-catolici.
Cu privire la arestarea sa, Episcopul consemnează următoarele, în vreme ce se afla în lagărul de la Căldărușani: „În 29 octombrie 1948, noaptea, la ora unu (1), am fost sculat din somn de șefii Siguranței și poftit să plec la București la Ministerul Cultelor, având ei ordin să-mi pună la dispoziție mașina, accentuând că nu sunt arestat, ci numai poftit de dl ministru Stoian. Seara, sosind la București, am mers la Ministerul de Interne, zicând că trebuie să se prezinte că au sosit. După o așteptare de o oră în mașină m-au poftit în salon până când se informează că mă primește dl ministru. Intrând la Ministerul de Interne, m-au condus într-o celulă din beciurile Ministerului, unde era deja P.S. Aftenie”.
A îndurat calvarul închisorilor comuniste. A fost dus în lagărul organizat de Securitate în vila patriarhului ortodox din comuna Dragoslavele, apoi în lagărul organizat în mănăstirea de la Căldărușani. În 1950 a fost transferat la închisoarea cu regim de exterminare de la Sighet.
Privat de libertate, în condiții chinuitoare, grav bolnav, din pricina regimului de detenție, neprimind îngrijiri medicale, a murit la 11 iulie 1952, în celula 44, înconjurat de frații săi întru episcopat.
A fost înmormântat în Cimitirul orașului pe strada Rodnei, din Sighet, mormântul său fiind necunoscut.
În cadrul expoziției „Episcopia Greco-Catolică de Oradea – File de Istorie”, organizată la secția Muzeul Orașului Oradea în parteneriat cu Episcopia Greco-Catolică, sunt expuse veșmintele arhierești ale Episcopului Valeriu Traian Frențiu, unul dintre cei șapte episcopi greco-catolici martiri beatificați de Papa Francisc I, la 2 iunie 2019, la Blaj.
Pot fi observate următoarele piese:
Sacosul – este un veşmânt în formă de sac, mai scurt decât stiharul, purtat de arhiereu asemenea felonului. Este semnul demnităţii episcopale şi al lui Isus Hristos marele şi unicul Preot al Noului şi veşnicului Legământ, pe care îl reprezintă în mod plenar în timpul celebrărilor liturgice şi în Eparhie – Biserica locală prin excelenţă;
Stiharul;
Omoforul: este purtat pe ambii umeri, fiind împodobit cu icoane brodate sau cu alte motive creştine. Este mare şi mic, fiind purtat în momente diferite ale rânduielilor liturgice, în funcţie de prescrieri. Simbolizează Blândul Păstor, care aduce la unitatea turmei sale oile rătăcite;
Epigonatul: este un ornat în formă de romb, purtat pe genunchiul drept asemenea unei săbii. Pe el este brodată icoana Învierii. Simbolizează Cuvântul lui Dumnezeu, sabia spirituală a preoților.
Diana Iancu, Muzeograf, Muzeul Țării Crișurilor Oradea-Complex muzeal
Secția Muzeul Orașului Oradea