Vezi GALERIE FOTO
Doar 14 grade Celsius sambata dimineata la ora 6. Nefiresc iz urban de pamant reavan. Si de flori de liliac. La-nceput mi se arata o excursie in doi, cu fidela Brena. Apoi se-anunta Radu si ni se alatura si Cristi. Plecam cam tarziu, pe la 8 trecute fix, si sigur ne va fi cald in traseu. Nu sunt sanse de averse cu descarcari electrice, conform predictiilor ANM pentru zona Budesti – Breb – Ocna Sugatag. Superba dimineata, desi pacloasa pe deasupra vailor, Ignisului, Ciontolanului, Gutaiului si Mogosei. Splendid crudul verde al codrilor inverzit impulsiv peste noapte.
Proaspete tufele de liliac, trecand de lalelele si minunata perspectiva spre Baia Sprie, Mons Medius. Imediat dupa aceea se deschide vasta panorama catre Fisculas. Profund spiritualizat, prin aglomerarea lacaselor diverse de cult, Danestiul, flancat la nord de Cheile Izvorului Bulzului, iar la sud de maguricea Mandra Vedere. Proaspat si frivol intr-un fel, Surdestiul punctat de Bulbucul Mic, Bulbucul Mare, semeata sulita a bisericii sale de lemn, monument UNESCO, vulcanicul breton stancos al Pietrei Rosii, cu raul Cavnic racorindu-i hotarul estic. De-abia desprinsa din negurile diminetii poiana Arsita. Aburinde moturile impadurite ale Dealului de la est de Cavnic.
Un veritabil laviu in fierbere Gutaiul, profilat peste vatra multisecularului Cavnic, de la Trei Apostoli spre Gutaiul Doamnei si treptat ivita Secatura. Semete par Pietrele Soimilor, diluate-n oblicele violente ale soarelui. Mai e-nflorita o tufa aurie de ploaie de foc, alaturi de una sangerie de gutui japonez.
Ca un magnet atrage fotografii casuta albastra, simbolic strajer sudic al fostului oras minier. In partea opusa, spre Handal, obeliscul de piatra marcand limita invaziei tatare din urma si-n stanga lui o minunata mini-cascada argintie succedata de cateva repezisuri cristaline ale incipientului rau (macar de n-ar fi multimea gunoaielor menajere!).
Valsam spre Roata, depasim bifurcatia spre Pasul Rotunda, Poarta de Fier, Varful Strambului si Baiut (19 km) suind pe langa partiile de schi spre Pasul Neteda. La stanga rasare, scurta vreme, fostul gheizer Piatra Malnasului si-ndaratul sau Gutaiul Doamnei. Mai apoi, prin relativ recentele defrisari masive, se vad Apostolii. Varful Gutai (1443 m) e invaluit de sur-intunecata esarfa a norilor si a negurilor diminetii de dupa furtuna.
In drum spre Ocna Sugatag
Ce verde proaspat ofera vederii miile de marghile acaparate de tufele de afin si coacaz rosu din debutul Maramuresului Istoric, dar si estompatele contururi ale debutului vestic al culmii Muntilor Lapusului, de la Fagadaul Pintii spre Magura Mare si Mica, Sermetes catre Neteda si Varatec! Estompata, doar vag perceptibila, e si dantelata culme a Muntilor Maramuresului. Doar impozanta piramida a muntelui Pop Ivan e ceva mai „deslusibila” si cu gulere infime de nea.
Dinspre Budesti suie atelaje trase de cai, mergand dupa lemne la padure. Alteori, cate un budestean isi scoate bidiviii la pasune pe nesfarsitele pajisti cu musuroaie, lasandu-i liberi pana la vremea prasilei dintai a cartofilor si-a porumbului. Destul de recent instituitele culturi de afin pot fi vazute-n dreapta serpentinelor si pitoresti case de vacanta traditionale, partial macar. Apoi cateva stane. Sunt preferate cele de capre, mai productive, dar si mai nebunatice, distructive ale vegetatiei de tot felul.
De-acum panoramele descendente, spre vatra Budestiului si pe urma a nordicelor sale terasari catre Breb, ori spre Corha, Gruiul Lupului si Chicera la est, imaginea patriarhala a frecventelor gospodarii maramuresene ridicate din piatra si lemn sunt cele care incanta turistii de pretutindeni. Nu coboram de-a lungul vestitei vai a Cosaului, ci valsam la stanga in sus pe cureaua asfaltului catre Ocna Sugatag. Ivirea fanatelor aurite cu de-abia infloritele papadii obliga la repetate opriri si imortalizari fotografice ale nemuririi Gutaiului, de la Creasta Cocosului spre Varful Gutai si Gutaiul Mic (Trei Apostoli) strajuit de Magura Budestiului.
Breb, cea mai autentica oaza rustica maramureseana
Imediat dupa aceea, razletit intr-o uriasa, neregulata caldare, dominat de alba silueta a bisericii cu gemene turnuri argintii, inecat parca in nesfarsitele-i fanate si livezi aflate acum in plina floare, se iveste Breb, cel vesnic nestapanit, nespurcat si nebatjocorit de „muscala” colectivizare. Cu siguranta Breb reprezinta azi cea mai autentica oaza rustica maramureseana, un terestru colt de rai extrem de frecventat, apreciat si larg mediatizat de turistii din intreaga lume.
Primavara a dat navala. Nu-i vreme de pierdut. Brebenarii sunt la arat si grapat, la pus cartofii in ogoarele tarlite din toamna, strasnic gunoiate cu balegar de grajd. Altii merg la padure cu strafurile dupa lemne. Pe cativa-i vom vedea suind spre Taul Morarenilor, taind cu drujba (iertuind) arinii grosi de prin crangurile nesfarsite, incarcand bustenii scortosi in trainicele strafuri trase de impetuosi roibi ori murgi semigrei, coborandu-i-n sat, alteori depozitandu-i in gramezi, ramurile punandu-le ingenios la uscat intre ingemanate, tinere, trunchiuri, protejand astfel valoroasa pajiste ce va fi cosita o singura data, abia prin iulie.
Unii isi coboara in gospodarii fanul facut in vara trecuta. Doar o mica turma de oi si miei, insotita de un flacau voinic si impresionantii sai dulai ciobanesti mioritici, sur-latosi, vom intalni la pascut intre arinisuri. Masina (dupa 53 km parcursi pe asfalt din Baia Mare si circa o ora si jumatate de incantare, pauze foto) o lasam langa vechea cladire a postei, in apropierea unei pensiuni si fosta gospodarie exemplara a lui Godja Dumitru si Godja Anuta, pe malul salbaticei, desi modestei, Vai a Caselor, spurcat poluata menajer, precum toate paraiele Brebului, de altfel.
Gospodarii riguros organizate
E ora 9:40 cand ne luam rucsacurile usoare si, dupa ce dam cu ochii de un panou turistic informativ si de marcajul cu cruce rosie (care leaga pe asa-zisul Drumul mostenirii Ocna Sugatag de Taurile Hoteni – Taul Morarenilor – Taurile Chendroii de sub Creasta Cocosului), purcedem apostolic la drum. Nu e permisa ratarea vreunui detaliu, oricat de mic si insignifiant ar parea acesta. Admirati prispele caselor de lemn, ornamentatiile geometrice simple ale stalpilor lor, portile de lemn, cele mai numeroase noi, monumentale, opulent-arogante chiar, azi doar accidental autentic traditionale (dar cati dintre cei ce le vad prima oara stiu asta sau chiar ii intereseaza?).
Gospodariile sunt riguros organizate pentru a surmonta iernile lungi si grele, armoniile arhitecturale perfect integrate peisagistic, rufele, cioarecii, sumanele, cergile mitoase, cu decoratiuni florale uriase, puse la uscat la soare, albele camesi tesute-n casa din in si canepa, frumoasele sterguri alb-inflorate, ciopoarele de gaini si cocosi. Nu refuzati histrionic-puternicele arome ale purinului si balegarului proaspat din preajma grajdurilor. Luati aminte la chipurile bonome, joviale, chiar daca adesea intens brazdate de ridurile vietii aspre, ale supravietuirii mioritice.
Priviti copiii, mai frumosi in Breb ca niciunde. Ori fanatele poleite de papadii, variatele perspective spre secera semeata a Gutaiului. Ascultati cantul cucilor, priviti la urzicile moarte, atat de banale, dar si atat de proaspat-decorative, albe sau roz, insirate de-a lungul ulitelor recent pietruite si nivelate pana hat departe, spre un nou bazin-captare a apei potabile. Cautati aparent nevolnicele gaze, de la sidefiu-albastri gandaci de balegar la rosiile buburuze si zburdalnicii fluturi.
Apoi zglobiile soparle sur-maronii de padure – Apodemus sylvaticus – , ca niste siraguri perlat-translucide, broscutele de munte – Bombina variegata – maronii, buboase dar vesnic gata de-o partida inflacarata de amor. Cu putina sansa veti descoperi si verzi-albastrii gusteri – Lacerta viridis – , ori maroniu-sticlosi serpi orbi (serpi de sticla sau naparci) – Apodemus sylvaticus. Pe langa numeroasele izvoare si paraie maloase, ca si in preajma Taului Morarenilor, puteti intalni si sarpele de apa – Natrix tesselatta – , negricios, vioi, neveninos, opercular in zona urechilor cu alb si galben. Atentie mare insa, aici apare si veninoasa vipera comuna – Vipera berus – si inofensivul, dar foarte frumosul si vivace sarpe de alunis – Coronella austriaca – , uneori lung de peste un metru.
Spectacol grandios, proaspat, tonic
Alaturi de trei frati patati – Viola tricolor, Viola arvense si toporasi albastri pal ori intens, au inflorit laptele cainesc, tocmai a dat coltul coada calului, sunt infloriti ciresii si merii salbatici, iar prin aer vajaie carabusii de mai maronii (spre deliciul avifaunei variate), iar prin unele pajisti aride au aparut primele orhidee alb-galbui – Dactylorhiza sambucina. Luati aminte la ingustele holdele-n coasta, abia cultivate pe riguroase sire cu cartofi. Admirati in tot acest timp expresiva dinamica a nebuloaselor picturale iscate de soare, masiva evaporare si de curentii de aer ce mangaie recile culmi ale Gutaiului si ale piemontului Varatecului catre Budesti.
Spectacolul de ansamblu e grandios, proaspat, tonic si, orice s-ar spune, irepetabil. Inventariind cu ochi si suflet pur si curios de copil toate acestea, ca si foarte multe altele de altfel, cele circa doua ceasuri necesare strabaterii celor aproximativ sase kilometri din buricul Brebului, o vreme pe langa Valea Caselor, traversand succesiv zonele cu gospodarii muntenesti cunoscute drept Pe aria bortii, Zapodie, Purcaret, Marginea Mare, iesind astfel in crangurile cu arini, mesteceni si aluni din Marginea Mare, in cele din urma la Taciunoasa, pe malul Taului Morarenilor, nici nu va veti da seama cum s-a scurs un timp ca de poveste.
Se cuvin multumiri lui Tiran Ion din Breb (318) pentru toponimii si omenia-i deosebita, desi l-am intalnit dupa ce tocmai isi rasturnase straful incarcat cu fan coborand in tromba prin Marginea Mare spre casa, el stand deasupra fanului alaturi de trei flacai, intamplarea nesoldandu-se decat cu o strasnica spaima, din fericire, bidivii sai repunand usor atelajul pe roti.
Inapoi in Breb, dar pe alta ruta
Magnific Taul Morarenilor, albastru, albit doar de ale norilor bucalati umbre efemere si gravat de intunecatele hasuri ale trunchiurilor tinerilor arini de pe margini. Proaspat verdele – galbui – crud din jur. Ca si fagetul inverzind spre stancariile Crestei Cocosului. Rare, pitoresti, micile pete de nea ramasa prin virogi si vaiugile nordice. Minunat susurul paraiasului care alimenteaza dinspre sud-est taul format prin alunecarea unui versant urmata de blocarea unui mic curs de apa. Ca niciodata, de data aceasta nu am vazut rate salbatice, nici plutinde caravele de lisite, doar un sarpe de apa, lung de vreo 70 cm, ne-a taiat calea, disparand in undele smolii si reci.
Dupa un scurt popas (se facuse ora 12) si deplasarea pe buza taului, am luat-o inapoi spre Breb, dar pe o alta varianta, mai lunga cu vreo 1,5-2 km, ocolind mult spre hotarul Hoteniului, tintind ca-n final sa ajungem la vechea biserica de lemn, monument istoric, din Breb, poarta maramureseana si vechea casa parohiala precum si-n tintirimul greco-catolic cu stravechi cruci de stejar, altele turnate-n fonta, acaparate de muschi si licheni.
Turisti straini la biserica din lemn
Pentru asta insa am marsaluit prin soarele fierbinte al dupa-amiezii, admirand o mare varietate de fluturi, intinse fanate cu papadii in floare, gospodarii si case traditionale, o casuta de vacanta in stil morosenesc, cu curtea albita de miile de paralute alb-roz, ulite bolovanos-mocirloase, o fantanita parasita, un cuptor traditional incins, asteptandu-si colacii, cozonacii, pasca si traditionalul miel umplut, din cadre nelipsind Gutaiul, varful sau, Creasta Cocosului si imaculatele pete de nea.
Daca la inceputul traseului in circuit dadusem peste un grup exuberant de adolescenti straini imbarcati intr-o Dacia pick-up, dinaintea portii bisericii de lemn din Breb, de cult greco-catolic, construita in 1662 si avand hramul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavril – am intalnit o familie de straini vizitand cu vadita piosenie si admiratie multisecularul sit. Oaspetii admirau biserica restaurata, din pacate nu si frumoasa casa maramureseana traditionala, cu niste extraordinare ornamentatii traforate-n scandura de brad a prispei, dar si admirabila feronerie de la fosta casa parohiala. Dand ocol bisericii si tintirimului cu meri in floare ne-a atras atentia o garbovita batranica ce aduna dintre morminte buruienile, punandu-le intr-un „toltieu” impletit din nuiele de alun, aruncandu-le apoi pe malul Vaii Caselor.
Parea un feminin romanesc – morosenesc, Quasimodo, cu spinarea-i franta-n doua de truda vietii. Impresiona prin agilitatea cu care aduna buruienile si privirea-i vioaie in deplin contrast cu intunecatele si modeste sale vesminte. Garbovita de avatarurile vietii, parea intr-o vesnica inchinaciune si ruga, iar asta poate-i insenina chipul de septuagenara.
Am suit pe asfaltul desfundat, lasand scoala in dreapta, iar la stanga si mai sus nitel cladirea de lemn a vechii mori de la care s-a pastrat scocul de scandura inverzita de muschi si o valtoare, in rest… O pitoreasca poteca si o punte salta in dreptul morii peste bolovanos-poluata menajer Vale a Caselor. Luand-o spre Baia Mare am mai oprit o data coborand serpentinele de pe Roata, spre Handalul Cavnicului, datorita neasemuitei frumuseti a unui solitar malin american – Prunus serotina (Padus serotina) – ce parea o alba si uriasa flacara.
Excursia noastra durase doar sapte ceasuri. In Baia Mare norii se adunau grabnic si promitator, dar, din nefericire, ploaia atat de necesara nu mai avea sa binecuvanteze pamantul.
Foto: Lucian Petru Goja
Sursa: Lucian Petru Goja