Vezi GALERIE FOTO
Le sugerez prietenilor in ale drumetiei o destinatie turistica facil accesibila, bogata insa in oferte diverse, de la peisagistic la arhitectonic traditional, botanic, ornitologic. In speta, o deplasare Baia Mare – Tg. Lapus – Valenii Lapusului – biserica monument istoric si tintirimul ei din Peteritea, Rapa Vimei, biserica de lemn, monument istoric, din Vima Mica, valea Vimei, pana la gura ei din flancul geografic stang al raului Lapus, Custura Cetatelei, via Salnita pod, biserica de lemn, monument istoric, Jugastreni cu retur prin Tg. Lapus sau prin Boiu Mare si Dealul Mesteacan.
Oricine stie din pruncie ca pe 20 iulie, de Sf. Prooroc Ilie, arar se intampla in vreun an sa nu vina peste zi vreo aversa cu descarcari electrice si chiar cu grindina. Propun plecarea la ora 5, pentru a lua parte la nasterea astrului zilei. Nu exista obiectii, atata doar ca un ortac nu se va trezi la acea ora, ramanand sa-si continue somnul si placuta-i visare. Ies la ora 4.45, constatand ca e dubios de noapte pentru 20 iulie. Rafale scurte de vant matura cartierul, iar un orbitor flash celest pare a fi propagat dinspre Tautii Magheraus. Imediat simt primii si razleti stropi mari de ploaie. Apoi se aude duruitul infundat bolborosit al carului de foc dinspre bolta nebuloasa.
Ora 5, imbarcarea si plecarea spre Tg. Lapus. Ploua cuminte, dar constatam ca toarna cu galeata pe Dealul Grosilor si in continuare spre Dumbravita – Carbunar – Berinta. Parca nu mai exista orizont si culmi impadurite, totul e coplesit nimicitor de aversa rece pogorata-n valuri, valuri. Ma simt vinovat, doar eu cautasem si transmisesem optimista meteo prognoza si sugerasem circuitul. Nu sunt eu la volan, de-as fi probabil m-as intoarce spre Baia Mare cu coada-ntre picioare, bolmojind niscaiva, cuvenite, scuze.
Traversare prin Pojorata
Arar am vazut atat de insipid Pietrisul, Cufoaia, Borcutul si depresiunea orasului Tg. Lapus. Ploua in continuare la ora 6, atunci cand ajunsi fiind la pragurile sistos cristaline ale raului Lapus, cu cristale de granati, oprim indecisi, intrebandu-ne daca s-o luam spre Groape, sa returnam in Baia Mare ori sa incercam spre Peteritea. Smartphone-ul driver-ului arata vreme buna dupa ora 7 pentru Razoare-Peteritea, desi ploua mocaneste.
Continuam asadar. Nicio fotografie. Apare Peteritea si argintia sulita a bisericii. Ploua, in consecinta nu-i defel tentanta o plimbare printre secularele cruci daltuite-n piatra din tintirim. Continuam spre Vima Mica, oprind la rastignirea Dintre Hotare (de-acolo se abordeaza spre traseul nemarcat spre Custura Vimei). Intre Hudin si Tibles, cu doar vag intuibile siluete, se profileaza o gaura-n cer, ca o edentata gura de varcolac prin care astrul zilei se screme sa razbeasca. Frumoase irizatiile sale portocalii. Treptat apare cate putin din Preluca Veche, Dealul Paltinu, culoarul vaii Hija afluind spre Rau dinspre sud-est.
Rasare in fata si argintia turla a bisericii ortodoxe din Vima Mica, invaluita de neguri. Din buricul satului adormit coboram pe langa scoala, pe malul drept al foarte modestei vai a Vimei spre biserica de lemn, monument istoric. O vad a nu mai stiu cata oara, insa reprezinta o premiera pentru colegii mei, alaturi de surpriza unei impresionante, desavarsite, sacre, armonii. Un tractoras cu moto-coasa trece pe langa noi. Ne miram, stiind ca Sf. Ilie, Palie si Foca aduc foc si para asupra celor care lucreaza in camp in aceste zile de sarbatoare. De fapt, tractoristul isi carase spre centrul de colectare laptele abia muls, ajutat fiind de o juna amazoana locala.
Iesim din drumul ce o tine-ntins spre Rau, deviind o suta de metri in dreapta. Turla cu sindrila ne serveste pentru ghidare. Oprim la o raspantie. E frig, dar, din fericire, nu mai ploua. O gospodarie trainica e in dreapta, construita mestesugit din caramida si acoperita cu tigla, dar, aflam, abandonata. Doar grajdul e folosit de familia ce locuieste vizavi. La stanga rasare dintre batranii pruni biserica de lemn, monument istoric. Suim pe ulicioara, apoi trecem dincolo de zaplaz unde, precedata de putinele morminte si cruci, apare flancul frumosului edificiu greco-catolic cu doua, inegale, turle cu sindrila.
Poarta hramul Sf. Arhangheli Mihail si Gavril si e datata sec. XVII. In coltul gardului, un par isi scutura poleitul rod delicios in iarba plouata. Remarcam atacul consistent, devastator, al molimei cunoscuta drept focul rozaceelor. Nu exista par ori gutui fara ramuri uscate. Localnicii spun ca boala a aparut dupa o seceta si ploi din urma cu doi ani. Sunt dezolati. Perele, mai ales cele stalnitoase (puturoase), sunt materia prima pentru cea mai de leac horinca a Tarii Chioarului si Tarii Lapusului. Cica nu exista sanse de preventie si combatere in afara taierii si arderii ramurilor infestate, boala avand o contagiozitate teribila.
In jos pe valea Vimei, spre gura vaii
Valea Vimei prezinta un talveg cu succesive trepte daltuite-n groase straturi de gresii inverzite de filantii licheni verzi. Si nelipsita poluare menajera, stridente obiecte de plastic, nemuritoare. La final drumul pietruit ce duce spre vad, putin in aval de puntea suspendata pe cabluri de otel, a fost spalat de viituri, obligand la deplasarea directa prin vadul ingust, pietros si foarte putin afund. Vadul Lapus, destinat pentru carute, tractoare si autoturismele pescarilor amatori, ca si puntea frumos intretinuta, leaga Vima Mica prin Culmea Pietrei de Preluca Veche, trecand pe langa un vechi, mic, cimitir, Pietrele Scrise si pe deasupra Casei Pintii (pestera modesta, fosila, cu lilieci iarna si vedere spre Custura Vimei, Piatra Cerbului si cascada Pisatoarea).
Abandonam autoturismul pe malul drept geografic al raului Lapus, deplasandu-ne in avalul acestuia circa un kilometru pentru a admira flancul estic, aproape vertical, dolomitic, sur-argintiu-negricios al impresionantei Custuri a Cetatelei. Iarba mare ne uda dupa cativa pasi doar tureacul nadragilor, dar apoi prindem drumul de tractor de pe liziera, cel care duce spre cariera empirica de dolomite prelevate prin corhanire cu ranga, barosul si tarnacopul. Lapusul are apele curate, desi de curand plouase naprasnic, lungi alge-bradisor acoperindu-l mai ales spre maluri albia pietroasa.
Admiram Custura Cetatelei, proeminentele sale centrale tuguiate, incercam sa reperam gura pesterii care o traverseaza descendent spre flancul vestic, de dupa bucla in forma de U a Lapusului obligat la asta de dolomitele Pietrei Ciutei, dupa flexarea de la gura vaii Morilor, spre Dealul Corbului. Abia a trecut de ora 9 cand o luam inapoi spre masina, trecem prin vadul Lapusului, salutam pescarii ajunsi de curand pe mal si instalandu-si unditele. Ne indreptam spre buricul Vimei Mici admirand cand ordinarele kitsch-uri amplasate in curte, pe langa oribila arteziana, de un gospodar „istet”, dar indeosebi vechile case traditionale, cateva admirabil ingrijite si inspirat metamorfozate-n case de vacanta ca de basm.
Rapa Vimei e in umbra pana la ceasurile dupa-amiezii, basca iarba mare necosita si buruienile plouate care ne-ar face terci bocancii si pantalonii in doar cateva clipe. O lasam asadar pentru altadata, continuand spre Jugastreni. Drumul spre Boiu Mare a fost nivelat cu autogrederul, disparand oribilele ogase, s-a mai pus si ceva macadam pentru nivelarea gropilor. Pacat ca doar atata s-a putut face pentru accesul localnicilor acestor minunate zone peisagistice.
Salnita se arata in dreapta, pe terase, cu impozante siluete si turle argintii de biserici. Continuand spre Boiu Mare, in curand coboram spre stanga in Jugastreni, mai intai panoramand peste exemplarul fragment de Podis Transilvan framantat si intins intre Rapa Vimei – Vima Mare – Dolheni – Sasa si pana spre Ileanda si Bizusa, acaparat de fanate indeosebi, dar si de subzistentiale holde de secara, triticale, porumb, cartofi. Biserica de lemn din Jugastreni isi arata ascutita-i sulita argintie a turlei dintr-un dens palc de meri, peri, nuci si pruni.
Parcam in dosul gospodariei lui Dan Constantin, Jugastreni nr. 12. Ne spune ca in sat mai sunt vreo 30 familii, majoritatea fiind plecati la lucru-n Occident. Ei au finantat amplasarea unui mic paraclis de vara ecumenic pe Dambu Bararii, posibil loc al anei unei viitoare asezari monahale.
Biserica Sf. Arhangheli Mihail si Gavril
Suim pe ulicioara pietruit-inierbata spre poarta de lemn a Bisericii cu hramul Sf. Arhangheli Mihail si Gavril, ridicata in 1861. La stanga, in ograda, o rastignire frumoasa, de peste 30 de ani, o alta la stanga treptelor aleii de beton, dupa poarta. Niciuna nu seamana cu numeroasele rastigniri „sablonistice”, blasfemiatoare ca stil, un fel de Iisus Hristos dansand „lasciv-sexos” lambada. Oare cine-i autorul? Cine le comercializeaza, ierarhii bisericii nu o fi aflat de aceste mitocanii ecumenice si daca da, cum de le tolereaza?
Frumoasa, armonioasa, biserica si absolut unice-n felul lor obloanele din scandura de brad vopsite-n albastru celest, cu inimioare traforate-n mijloc, unele fiind larg deschise, altele obturand micutele ferestre. Un minuscul ochiul boului pare a ne poza rabdator, asezat fiind pe un oblon deschis. Admiram prispa, stalpii si grinzile maiestru imbinate, ornamentatiile simple dar de cert simt artistic ale edificiului greco-catolic.
S-a facut cald, aerul nu mai misca, atmosfera aminteste de jungla tropicala. Ne intoarcem, suind spre marginea a Jugastreniului, oprindu-ne o vreme la gospodaria lui Florian Petre. O batrana gateste-n casuta de vara dinaintea careia o closca grijulie isi poarta de ici-colo cardul de puisori pufosi, galben-maronii. Perele parguite cad din pom asternandu-se intr-un imbietor puzzle. Cosnitele traditional impletite din nuiele de rachita si lipite cu lut, paie si balega, ori cele din scorbura de fag stau pe polite frumos aranjate sub protectoarele ghirlande groase ale vitei de vie, batrana de peste un veac, acestea fiind cele care m-au facut sa ii aduc pe colegii de tura aici.
Gazdele se-nsira curioase pe prispa apoi coboara-n batatura pentru a ne spune despre roirea ciclica a albinelor, stimulata de aceste primitive cosnite, dar si despre stupii clasici pe care-i au in dosul casei. Le admiram casa frumos spoita, artistic zugravitele imprejur ferestre dinspre ulita. Proprietarii sunt de o exemplara modestie si bonomie, foarte bucurosi sa le fi acordat cuvenita atentie. Profitam de ocazia neasteptata pentru a afla si a mai invata cate ceva din niste indeletniciri ancestrale pe care batranii de 67 si 87 de ani ai casei le vor duce probabil cu ei dincolo. Pacat!
Din nou ne luam ramas bun, intorcandu-ne spre Salnita. In locul unui elesteu vid de apa dupa o viitura vedem o cascada de 3-4 bazine indiguite recent, unele dintre ele cu extrem de putina apa, cel putin deocamdata. Helesteiele sunt la moda nu doar in Salnita. Mai au si altii asa ceva in aval, spre defuncta punte si actualul pod de beton ce leaga Salnita de Dealul Corbului. Decidem sa nu suim in dreapta pe poteca din faget si pe urma printre ienuperi pe Custura, oprim doar putin pe pod. Din aval de el, de dupa uriasele salcii si plopi, razbat mitocanestile manele datatoare de antren si chef de distractie in timp ce-n zari se prefira valatucii suri si izurile de fum, gratare, mititei. E o gasca mare acolo si cateva autoturisme. Copiii lor se scalda-n apele Lapusului, putin in amonte de marea insula invadata de lastaris.
De vorba cu lelea Marie
Ajunsi la molidul inalt din cimitirul mic le arat colegilor directia de urmat pentru a ajunge-n valea Porcului la cascada Valtori si de-acolo spre Frigider, Cetatea din Dealul Corbului, Staurul de Piatra, valea Stanjerilor, Valea Rea, Pestera Bursucilor din Dealul lui Danila, trecand pe la gospodaria lui Marin si a lui Sorin din Deal, pe langa tarcul cu mistreti, ajungand astfel la gospodaria invatatorului Bodea din Aspra.
Oprim mai sus la o splendida gospodarie cu o aratoasa casa „pentru domni”, alta mai mica pentru slugi, sura, grajd, „gabanas” pentru cereale, cotete pentru porci, salase pentru oi, totul amplasat intr-o livada in care acum prunii cu fructe galbene si dulci si perii rupandu-se realmente de rodul bogat atrag atentia. Gazdoaia cu prenume frivol, de personaj de cabaret (Titi sau Fifi?), nu e acasa si ne intampina simpatica babuta Cozmuta Mariuta, maritata-n Preluca Florian, mama a 10 copii, din care-n viata trei doar. Hatra, destainuindu-se franc ca-i cam placuse horinca si fusese alungata de-acasa, dar acum s-a cumintit. Doamna i-a dat casa si masa, in schimb are grija, cat poate, de gospodaria si orataniile acesteia. Zambeste cu stafidita-i gura stirba in timp ce tine-n brate, mangaind dragastoasa, un pui tarcat si docil de mata.
Continuandu-ne urcusul spre Culmea Preluca-Dealul Florii vom mai poposi o vreme la o gospodarie in care, ani la rand, a fost organizata Tabara de Arte. Casa traditionala e-ngrijita, oarecum mai sta-n picioare si grajdul acoperit cu goz, tocmai s-a prapadit insa sura. Moare de fapt o intreaga traditie arhitectonica odata cu obiceiuri, datini, stiluri autentice de viata specifice acestui areal si nimeni nu baga de seama.
Socul, tristetea iremediabila, ma cuprind constatand faptul ca minunata, absolut unica-n felu-i, casa albastra, a familiei Barbos din Copalnic Deal, de doua ori pe an lipita si spoita, de Pasti si de Craciun, atata vreme cat vietuise batrana lele Barbos, nu si dupa, cand gospodaria ramase-n seama fiului ei, a devenit o oribila gramada de barne coapte de stejar si moloz, iar in loc a fost ridicata o oarecare casa din BCA. Oribil! Ca si mai vechea hardughie etajata si liliachie, barul de peste drum. In drum spre Preluca Noua si-n continuare spre Intrerauri mai descopar alte surprize in locatiile unde an de an, indiferent de anotimp, admirasem si nemurisem fotografic civilizatia prelucana.
Mai remarcam si o alta neghiobie la uriasele harti cu Defileul Lapusului – faptul ca ele nu-s panotate corect, cu Nordul in sus, desi o roza a vanturilor indica acel pol cardinal, astfel Somcuta Mare e la Est, Tg. Lapus la Vest. Probabil aia de au tocat banii fraierilor finantatori ai UE si-au spus ca oricum nu se uita nimeni la ele sau nu baga de seama ori nu se pricep! Poate ca ele sunt de fapt niste panouri turistice ghicitoare, mioritice bancuri tampite realizate pe bani grei.
Doar ca pe-aici nu circula gusterii analfabeti dar decidenti ai turismului romanesc, ci turistii adevarati, printre ei si o familie respectabila de nemti, fascinata de grajdurile, surele, „gabanasele” acoperite traditional cu goz (paie), prispele inguste ale caselor de odinioara frumos traforate, monumentalele porti ale surelor. Sau jurnaliste din Norvegia, de la prestigioasa publicatie Adresseavisen din Oslo.
Deviem inainte de bifurcatia spre Aspra, Sahelbe, Codru Butesei, traversand pitorescul Intrerauri, coborand in serpentine catre Defileul Cavnic, la fosta punte pe cabluri de otel inlocuita de cativa ani cu un trainic pod de beton. Acolo s-a incropit in ultimii ani un mic coltisor ca un satuc de vacanta, cu casute cochete, agresive vizual. Drumul spre Coas, circa noua km, e in lucru, se largeste si se amenajeaza santuri pentru revarsarile pluviale. De cand n-am mai umblat pe-acolo a fost amenajat si un mare si frumos elesteu, iar langa el ostentative cabane din busteni si case de vacanta, alte parcele nivelate asteptand edificarea in zona a unor constructii similare.
Foto: Lucian Petru Goja
Sursa: Lucian Petru Goja