Vezi GALERIE FOTO
-9 grade C dimineata, noros, cer total acoperit, prognozate intensificari ale vantului si o maxima termica de 0 C peste zi si, deoarece am vrut sa ajungem in Buteasa, din Tara Chioarului, trebuind sa trecem prin Sacalaseni-Somcuta Mare si Ciolt, de acolo avand de suit o lunga panta pentru a depasi culmea Dealului Colnic, ne-am intrebat daca neaua abundent cazuta joi si vineri o fi fost curatata de catre drumari, altminteri existand riscul major de a nu putea intra in sat, pana in dreptul bisericii noi.
Deplasarea cu SUV-ul ne-a disipat motivat, intrucatva aceste temeri si imbarcati pe rand, dupa ora 8,30 dimineata, am pornit spre obiectivul admirat prima data de catre V. Morosan si cu mine, alaturi de un consistent grup de speologi ai Clubului de Speologie Montana din Baia Mare, in caldurosul, si fara de nea, decembrie 2005, de bine imi-am amintit in perioada dintre Sfantu Nicolaie si Ignat, oricum pana-n Craciun, I. Topo si I.Comisaru urmand sa admire in premiera acest obiectiv.
Ceata serioasa in flancul geografic stang al raul Lapus incepand dinspre Catalina si continuand prin Sacalaseni catre Remetea Chioarului, acolo minaretele bizare ale multiplelor turle argintii ale bisericii ortodoxe noi concurand kitschos solitar-avantata sulita sindriluita a secularei biserici de lemn, monument istoric, aflata in acelasi sit.
Cadre de pe Dealul Colnic
Am trecut prin Berchez dupa care am suit spre codrul de gorun de unde am inceput coborarea spre vechea comuna recent urbanizata, Somcuta Mare, spre disperarea localnicilor treziti peste noapte cu biruri sporite, basca aflati si in imposibilitatea accesarii tentantelor fonduri UE nerambursabile, stringent necesare dezvoltarii infrastructurii etc.
Am urmat imediat spre stanga indicatorul rutier catre apropiatul sat Ciolt, suind consistent pe asfaltul putin ingustatat, dar excelent si fara urma de gauri si hartoape (spre flagranta deosebire de soseaua Baia Mare-Somcuta Mare….Dej, bombardata).
In crestetul Dealului Colnic
In crestetul Dealului Colnic am reperat antenele si releele de comunicatii dar in primul rand ne-au atras atentia rocile sedimentare bej-galbui-ruginii din stanga drumului mai ales, interesant modelate de precipitatii, dizolvari si actiuni fizico-chimice.
Am depasit ampla sa din care, spre stanga, se desprindea drumul cu nea si gheata, tratat cu antiderapant, coborand spre Buteasa Rau, continuand de-acolo spre Codru Butesei-Preluca Noua-Copalnic Deal, cu o deviere de la Cimitirul Rusilor, spre dreapta, catre Aspra si catunul Sahelbe, respectiv la stanga, spre Intrerauri.
Din sa la dreapta cobora spre valea Cioltului un recent conturat drum mocirlos, de TAF, destinat extragerii prin tractarea trunchiurilor de fag exploatate silvic. O cumatra vulpe parea ca rade de noi ivindu-se din faldurile troienitului sant, taind-o nonsalant peste o pajiste alba din dreapta, oprindu-se si privindu-ne gales-impasibila, ba chiar sfidatoare, mimand alergarea la cea mai mica tentativa a noastra de a cobora din masina pentru a ne lua aparatele foto, ceea ce ne-a facut sa ne revoltam de ciuda, fiindca nu am prevazut din start astfel de, nevisate, clipe fotocinegetice si am ratat ca fraierii spectacolul sadea.
Gospodarii si porti traditionale in contrast cu noile constructii, la Buteasa
Am suit pe urmatoarea cumpana a apelor de unde am coborat in Buteasa. O varianta asfaltata o lua curand la stanga, apropiindu-se oarecum de Rau, cealalta continua oblic-descendent spre vatra secularului sat, lasand de-o parte si de alta gospodarii vechi, modeste, traditionale dar si destul de neingrijite, alternand cu noi case si gospodarii prospere.
In dreapta drumului, a ramas vechiul ciurgau cu valau din stejar masiv, patinat de decenii, muschi si licheni, la care tocmai se adapa o mica ciurda de Baltate Romanesti, biserica noua, si intr-un plan putin mai indepartat, biserica de lemn, monument istoric, cu turla sageata tipica bisericilor maramuresene si peretii exteriori lipiti si zugraviti aflati intr-o extrem de precara stare, lacasul aflandu-se practic la limita prabusirii, nimeni neavand stire de vreo intentie de reabilitare din partea autoritatilor judetene sau locale, ecleziastice ori administrative.
Ca o demna de luat in seama si admirabila particularitate, inafara livezilor clasice de pomi fructiferi pretutindeni si a certei pasiuni pentru zootehnie, Buteasa oferea vizitatorilor unele dintre superbele ornamentate porti traditionale de lemn pentru grajduri si suri din Tara Chioarului si chiar din intreg Maramuresul.
Fantezia creatoare, abilitatea mesterilor care le-au dantelat, pareau nelimitate si totul cadra cu un demn simt estetic si un firesc bun gust ancestral.
Buteasa este mentionata documentar din 1424 sub denumirea maghiara Buchonfalva, iar sub actuala denumire, pentru intaia data, abia la 1800. In 1566, satul s-a numit Butacza, la 1733 Butyasza, respectiv Bucsonfalva in 1913, redevenind Buteasa dupa Marea Unire din 1 dec. 1918.
O origine toponimica plauzibila a localitatii deriva probabil de la butnarit, adica de la stravechea ocupatia a satenilor legata de confectionarea doagelor pentru ciubere, cazi si butoaie de lemn generic numite buti (printre alte destinatii, aceste vase servind odinioara la transportul, asigurarea apei potabile si pastrarea ei in Cetatea Chioarului situata pe malul opus al raul Lapus).
Dupa altii, cuvantul maghiar bucs, adica loc inalt, ar sta la originea numelui satului Buteasa. Istoricii spun ca odiniara vatra satului a fost amplasata intr-un loc plat si inalt numit Pusta, dupa distrugerea Cetatii Chioarului in 1718 printr-o teribila canonanda de catre ostile austro-ungare, pentru a nu cadea prada dusmanilor sai, vatra Butesei s-ar fi mutat pe relativ actualul amplasament.
Biserica de lemn cu hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril a fost construita in anul 1800. Chiar in debutul acestui an, a aparut in mass media maramureseana stirea conform careia niste investitori spanioli ar intentiona amplasarea si construirea unei hidrocentrale pe raul Lapus la Buteasa Pod (zona inclusa unei arii naturale protejate, dar ce conteaza asta pentru politrucii si edilii nostri ilegalisti ?!), la iesirea scurta din defileu si la cateva sute de metri amonte de marea bucla ce inconjoara pe la poale ruinele Cetatii Chioarului.
Pe masura ce ne apropiam de lunca vaii Buteasa, ulita era tot mai placata cu nea si poduri groase de gheata. Am oprit, ne-am luat rucsacii de tura usori si betele de trekking, suind usor spre dreapta, am lasat in urma o casa neterminata, din chirpici si rude de lemn fixate cu lut batut cu maiul, netencuita.
Sfaturi la gospodaria brigadierului
Spre N a aparut o culme cu livezi rare pe care erau in constructie case noi, mari, trainice si atat de flagrant nespecifice locului. Antitetic parca, acolo mai atragea atentia o veche casa spoita in catifelat albastru celest.
Ea parea decupata dintr-o frumoasa carte cu povesti. Suind pe ulicioara in dreapta vom da repede in curtea lui Achim Emilian *(Buteasa nr.56 ), cumnatul unuia din ortacii nostri si sotia acestuia, Hermina, ospitalierele noastre gazde.
Gospodaria fostului, ani si ani de-a randul, brigadier silvic, un pasionat vanator, azi pensionar, si a harnicei sale sotii ce parea a fi o firava faptura indelung trudita, avea absolut de toate, de la grajd, sura si cotete pentru oratanii si porci la o casa trainica, cu demisol ( acolo derulandu-se practic activitatile cotidiene, bucatarisirea, luatul mesei) si parter.
Am fost intampinati in curte de fiul gazdelor si invitati sa le pasim pragul. Astfel ne-am trezit ajunsi, rascolindu-ne neasteptate nostalgii, in bucataria cu iz inconfundabil de foc din lemn de fag. Imediat apare sticla patratoasa cu dop rodat, lasand vederii bahica licoare galben-aurie si doua pere nintoase ( cu arome parfumate, de menta adica) stafidite partial, dupa prelungul contact cu horinca traditional fiarta la 52 de volume.
Am scos harta topo iar iscusitul brigadier mi-a reamintit traseul de urmat pentru a ajunge la Curtea Capitanului, de-aceasta data, fiindca neaua depasea 30 cm, sugerandu-ne deplasarea tur-retur prin lunca vaii Butesei, spre deosebire de varianta din decembrie 2005 cand ne-am deplasat prin cariera de calcar Buteasa, cu o scurta, dar deplin meritata, deviere nordica pe promontoriul din Dealului Stinghii de unde raul Lapus putea fi admirat intr-o infricosator-fantastica perspectiva aeriana (raul aflandu-se la cateva sute de metri diferenta de nivel) , apoi seara reveniseram prin lunca vaii Buteasa.
L-am rugat pe badea Emilian sa ne reaminteasca legenda Curtii Capitanului, iar el ne-a spus ca in perioada austroungara, un capitan roman de osti, prigonit de autoritati, s-a ascuns acolo, iar localnicii inimosi din Buteasa i-au asigurat cu majore riscuri, toate cele necesare vietuirii, pestera oferindu-i un excelent adapost in care nu putea fi descoperit si capturat de nu ar fost tradat.
Mai aflam de la excelentele gazde ca in dosul ograzii lor, aproape de relativ recentul amenajat helesteu, a functionat pe valea Butesei (azi practic un firav parau) Moara lui Tamas, la circa 1,5 km in aval, Moara lui Victor iar la confluenta vaii Butesei cu raul Lapus, Moara lui Todoru Nichii, cea mai mare.
Azi nu mai exista nici urma de ele, desi in decembrie 2005 am mai putut admira constructia de lemn aducand unei suri a Morii lui Victor, acum doar o fundatie, cateva trepte de beton si scocul morii sapata pe la liziera codrului dominat de goruni tradand fostele locuri in care localnicii si-au macinat bucatele (grau si porumb.
Saivanul pentru oi
Abia la ora 10 ne-am desprins, cu foarte mare greutate, din extraordinara ambianta oferita de familia Achim, indreptandu-ne spre Curtea Capitanului de-a lungul luncii umede a vaii Butesei, acoperita acum de circa 30 cm de nea, prin care cineva a lasat o solitara urma.
Valea Butesei nu depasea un metru latime si era aproape rectilinie, meandrele fiind scurte si rare, cateva precare podete de lemn traversand-o. Culmile simetrice, cu gospodarii si livezi, s-au terminat repede in timp ce ne-am deplasat spre E-SE, lasand locul culmilor impadurite cu faget spre N si gorunet si stejari spre S.
Au aparut si stancariile intens foietate, sur-negricioase, sistos-cristaline. Erau bine cunoscute de catre geologi micasisturile cu granati de Buteasa ( de ex. cele admirate de noi pe raul Grajdului, in aval de Buteasa Pod).
Pentru a sparge poteca ne-am rotit in cateva randuri, inlocuind antemergatorul ce trebuia sa trudeasca in plus. La stanga si la liziera, pe un vanjos stejar ramuros, de ses, am descoperit Bs VI/ 213 iar dupa circa doi km am dat in locul in care valea Butesei cotea in unghi drept aproape spre stanga, de-acolo si pana la confluenta in malul geografic stang al raului Lapus deplasandu-se printr-un ingust, accidentat si pitoresc, defileu.
In acel loc, marcat acum de cateva ordonate stive de meteri de lemn de fag pentru foc, venea din stanga, peste un povarnit si aproape nud deal, poteca de culme nordica ce trecea prin cariera de calcar Buteasa iar vizavi, la dreapta, spre hotarul vaii Prislopului, era Dealul Curmatura pe care recent a fost construit un trainic saivan pentru oi, la SV de el debutand plantatia de rasinoase care de alfel acopera in mare parte versantul geografic stang al vaii Prislopului.
Macelul stejarilor
Am suit de-a coasta din lunca vaii Butesei pe un drum de caruta decupat prin huciul de foioase tinere, ajungand la saivan. De acolo spre S am putut vedea, cu toata nebulozitatea accentuata si negurile, o buna parte din vatra Prislopului in timp ce spre SE se vedea un deal aproape chelios dincolo de care apare o scurta portiune din vaii Boiului inferioara.
Nu era nimeni la saivan si, dupa ce am studiat putin zona, am continuat sa suim usor spre stanga pe o larga culme caracterizata de uriasi stejari ramurosi, parcursa de un vechi drum de caruta.
Curand, in dreapta, s-au ivit doua saivane, cel putin patru uriasi stejari din vastul tarc incercuit si in care oile treceau peste toamna consumand claile de fan adunate vara in zona, fiind schiloditi prin cioplirea cu securea de jur imprejur a scoartei groase si rugoase cu scopul de-a induce uscarea pe picioare si justificarea taierii lor pentru foc sau, pur si simplu, pentru a nu mai face umbra pamantului.
Mare pacat si o deplin impardonabila paguba, practic prin absolut nimic justificata ! De fapt de acolo si pana pe varful Dealului Plopis (556 m conf.GPS, 554 m conf. hartii topo 1: 25000) aveam sa dam peste minimum o duzina de stejari uriasi doborati cu drujba si lasati sa putrezeasca desi se pretau prelucrarii primare in lodbe groase, folosite odinioara la construcaia caselor, grajdurilor, surilor, gabanaselor pentru bucate sau a cotetelor pentru porci si pasari de curte, sau taierii in gater pentru a obtine valoroasa scandura de posta ( adica groasa de doi toli), in ultima instanta macar ca si lemn de foc.
Nu peste multa vreme, la stanga culmii si la poalele altor stejari semeti, inconjurat de razleti pruni salbaticiti, am putut admira frumosul si traditionalul vechi saivan pentru circa 80-100 de oi, construit din barne de stejar si acoperit cu goz ( paie de grau), aducand unei bretone frizuri medievale.
De-acolo, privind spre E-SE, am putut vedea aproape paralelele vai afunde, separate de chelioase ori impadurite cu foioase culmi, a Prislopului, Boiului si-n fine, a Gadelui ( maidegraba intuibila si pe care se coboara din Romanesti spre minunanta punte suspendata din zona Scarutei Asprei, nu o data admirata de noi si numerosi pasionati turisti.
Stancariile de la pestera Curtea Capitanului
Colegul nostru Vasile M. a decis sa ne astepte pe-acolo, incercand sa atate un mic foc din ramuri uscate la care spera sa ne blagosloveasca cu un strasnic meniu rustic, din slana afumata si popricata fripta la frigare, cu pita proaspata de casa si ceapa dulce, de apa dar…ramurile umede, recalcitrante, ii zadarnicira laudabilele intentii si, dupa ce ne-a asteptat zgribulind o vreme, in timp ce noi ne-am continuat traseul spre pestera, s-a intors la casa surorii si cumnatului sau, adica la tihna si caldurica bucatariei primitoare inmiresmata infiorant si ispititor de pregatirea ciorbei taranesti de vacuta si a sarmalutelor cu afumatura de porc.
De-acolo mai aveam de traversat varful Plopis si coborand usor, dand intr-o larga sa, odinioara cu fanata dar in ultimii sase ani invadata de oportunistul lastaris de mesteacan, ne-am fi aflat practic deasupra limbii treptat ascutita spre nord a poienei ce coboara vertiginos spre malul stang al Lapusului, respectiv spre stancaria cu alura de promontoriu sistos-cristalin in baza careia, intr-o aproape verticala diaclaza de sorginte tectonica, s-a dezvoltat pestera Curtea Capitanului.
Doua foste paralele drumuri inguste de caruta coborau din culme (pe directia V) pana la firul izvorului prelins la E de stancaria verticala, sur-negricioasa dar splendid inviorata de coloniile galben-aurii de licheni.
Daca nu stiai topologia intrarii in Curtea Capitanului era lesne s-o ratezi, ea fiind vizibila numai dupa ce ai depasit anterior prin baza peretele inalt de circa 45-55 m, tipic si intens foietat, straturile de micasisturi cu straluciri argintii alternand cu cele alb-cristaline de cuartite metamorfice.
La stanga portalului aproximativ dreptunghiular, inclinat usor spre SV, aflat conform GPS la 337 metri altitudine, speologii Clubului Montana Baia Mare au inscris cu vopsea rosie, dupa cartare si masurare, (28,7 m lungime, denivelare + 7,6 m conf. Traian Minghiras) indicativul formatiunii 07/4002 BM.
Am participat la acea descindere dar cu toate acestea eram nespus de bucuros sa mai pot admira indeaproape acest interesant obiectiv speoturistic iar dezideratul s-a produs pe la ora 12,15, adica dupa 21/4 ore de la debutul turei.
Grote-vizuine de vulpi si viezuri (bursuci) dezvoltate in sisturile cristaline tectonizate
Dupa o vreme in care ne-am facut mendrele foto in timp ce Comisaru descoperea, chircindu-se si tarandu-se de-a busilea intreaga galerie ascendenta, cu un mic luminator la circa 4 m de la intrare, spre N, si terminata intr-un horn vertical prin care precipitatiile se preling pe pereti, uneori antrenand frunzis si lut, am luat-o inapoi spre coasta inclinata, si-n final pe culmea inseuata, de unde panorama cuprindea de la V spre NE Codru Butesei, Aspra si o parte din Sahelbe.
Din sa spre E se mai putea continua pe culme cel mult un km pentru a da in malul geografic stang, teribil de stancos-accidentat, al capatului vaii Prislopului de la confluenta cu raul Lapus (pe-acolo am ajuns dintr-o eroare de orientare in decembrie 2005, inainte de a gasi Curtea Capitanului, tatonand pas cu pas, custura de custura, alaturi de speologi dar neputand da peste pestera vestita printre localnicii Butesei, remarcand in schimb cateva minore grote-vizuine de vulpi si viezuri (bursuci) dezvoltate in sisturile cristaline tectonizate.
Din sa am pornit-o spre locul in care am sperat ca Vasile M. sa ne intampine cu un foc strasnic dar…el se apropia usor de casa neamurilor sale iar noi mai aveam de parcurs vreo 3-3,5 km pana acolo.
Doar pret de cel mult cinci minute soarele s-a ivit pe la ora 14, precum in precedenta zi, chior si palid ca la eclipsa, dar nebulozitatea l-a mistuit repede.
Din fericire nu era defel frig iar pe la ora 15 am reintrat in casa familiei Achim Emilian si Hermina unde am furat grabnic dedulciti boiereste cu ciorbita fierbinte si sarmalutele apetisante impreuna cu frageda ptita de casa traditional coapta-n cuptorul din curte.
Abia pe la ora 16 ne-am luat ramas bun, indreptandu-ne spre casa, oprindu-ne doar pentru a nemuri dpua porti magistral decorate de suri, si apoi la ciurgaul cu valau unde Vasile M.si-a luat o veritabila apa plata, nemasluita industrial, pentru acasa. La ora 17 ne-am incheiat fecundul weekend turistic de final de Faurar in care ne-am bucurat de doua excursii de neuitat.
Foto: La pestera Curtea Capitanului din Buteasa (C) Lucian Petru Goja
Sursa: Lucian Petru Goja