Rt 16 din 30 04 2010 cu D.Pascu, M.Ghetie, Brena , eu si Flaviu C. -car driver
Vezi GALERIE FOTO
De Ziua Nationala a Romaniei, alaturi de A. Stefanoiu si Brena, dupa un prealabil ocol facut pe la Cetatea Chioarului, aveam sa ajungem, in premiera pentru noi la Biserica Vacilor din flancul geografic stang al Lapusului, coborand pe vechiul drum de carute (ulterior drum de TAF aprox. 3 km) din dreapta vaii Taului, consiliati fiind de hatra batranica stirba Iulica Marincas. Atunci, la vederea splendidei lunci flancate de stancarii sistos cristaline alternand cu codrul de carpen intercalat cu fag, jugastru, meri si peri salbatici la stanga si cu valea Lapusului in dreapta, strajuita de maturi arini, a incoltit in mintea mea ideea realizarii unui parcurs turistic in avalul Raului, pana la Impreunarea Raurilor (Lapus-Cavnic) si de acolo, pe culmea aferenta malului stang al Lapusului (Padurea Mesig – varful Pietranului), la Rosia (Remecioara) – Remetea Chioarului (vezi Rt 56/2009).
Habar nu aveam, insa, care e profilul parcursului si in principal care e malul de bataie al Raului, cat, cum si unde stancariile plonjeaza in albie obligand ocolirea acestor zone prin realizarea unor bucle de urcus abrupt in versantul accidentat si m-am gandit ca nu e tocmai iarna anotimpul cel mai indicat pentru astfel de prospectari (avand in minte similara experienta din Coas pe Valea Caselor in Poiana Sclipodi si in continuare la Zugau, la puntea suspendata pe cabluri ce duce in Intrerauri, cu stancarii din gros si riscant glazurate cu gheata, ajungand totusi cu bine la Impreunarea Raurilor si retur).
Un nou „companion”
M-am trezit la ora 3.30 dimineata, practic intr-o superb instelata noapte cu luna perfect rotunda inconjurata de un feeric halou auriu, adunandu-mi sumarul bagaj. Urma sa plecam abia la ora 7.45, dar…emotia traseului necunoscut de mine pe aproximativ jumatate din parcurs si treburile curente de serviciu…
Am luat-o spre Remetea Chioarului-Berchezoaia, in continuare pe la padurea de pini spre capatul SV al satului, lasand in dreapta varful Colnicului (461 m altitudine, impadurit cu foioase si taiat pe abruptul sudic calcaros de un drum de TAF), coborand pe la Fantana la Tegla ( unde se spune ca s-au prelucrat si s-au ars caramizile necesare construirii medievalei Cetati a Chioarului aflate la circa 3,5 km spre SE), trecand printre ultimele gospodarii, oprind la o bifurcatie ( spre inainte – SE- drumul de caruta, foarte greu accesibil auto, duce spre Cetatea Chioarului iar varianta din stanga – NE – coboara prin dreapta vaii Taului spre Rau).
Aici ne-am luat ramas bun de la Flaviu C. care avea sa ne recupereze dupa cateva ceasuri la capatul traseului, adica la iesirea Lapusului din defileu in zona Rosia, vizavi de Remecioara, langa punte.
Coborand spre Rau (ora 8.30), am avut sansa de a-l intalni pe Filimon Grigore din Berchezoaia nr.132, nascut si locuit o jumatate din viata aici, in rest plecat fiind prin Bucuresti si care, pe baza hartii noastre topo 1:25.000, ne-a ajutat sa identificam in teren necesarele repere de orientare.
Ne-a spus ca locul unde ne aflam se numeste Ceret (posibil de la cer, o varietate de stejar – Quercus cerri). De la SE spre NV culmea inalta fiind marcata ne spuse el, de varful Colnice (Colnicului pe harta), varful Tarnii cu Brazi ( cu plantatie de molid), varful Pirosdanului (arid, rotunjit, nud), varful Piatranului (pe harta varful Pietranu-421 m alt.), culmea continuand spre NE-E cu Padurea Mesig (gorunet pe versantul SE, faget pe cel NV) pe unde aveam sa ne intoarcem, deocamdata nestiind insa asta.
Filimon Grigore ne-a mai spus ca foarte aproape (circa 200 m) la SE de varful Pirosdanului este un tau, din pacate plin de deseurile menajere si gunoaiele satenilor din jur (exista putine gospodarii dispersate, cu doua variante de acces pe drumuri pietruite, foste de caruta), de la el coborand spre Rau, modesta ca debit dar frumoasa ca traseu, valea Taului acompaniata prin dreapta de un drum de caruta.
Un frumos si foarte prietenos tanar metis de ciobanesc german cu Husky siberian, cunoscut de mine si Brena la tura din 1 decembrie 2009, lihnit de foame acum precum si atunci, ni s-a atasat, urmand sa ne acompanieze pana la finalul traseului ( demonstrand inca o data, daca mai era necesar, nobletea si obrazul fin al cainelui in comparatie cu nesimtirea umana, in speta a proprietarului care uita sistematic sa-l hraneasca, cerandu-i in schimb sa-i protejeze acareturile).
La gura vaii Taului
In livada clasica din dreapta drumului, debordand de mere aurii in decembrie, s-a arat recent si s-au semanat cartofi. De acolo, privind spre E-SE, am putut vedea Dealul Cetatii si la NV acestuia drumul tangent-inierbat ce conduce la Cetatea Chioarului, iar la stanga lui si peste culoarul Lapusului, Padurea Hija ,varful Magura si rare gospodarii tinand de Intrerauri.
Drumul de caruta are doua variante, una directa spre Rau, o alta deviind usor la stanga, trecand printre doua izolate gospodarii (cea din dreapta e a Iulicai Marincas, care n-a aparut la poarta de-aceasta data). La casa din stanga, pe prispa, am remarcat doi localnici catre 80 de ani, foarte amabili, sot si sotie.
Ei ne-au completat toponimiile capatate anterior de la Filimon Grigore. Imediat am intrat in fagetul matur, pe flancurile drumului frunzos-argilos remarcand numeroasele manunchiuri de ciubotica cucului ( Primula veris) ce au inflorit parte in decembrie anul trecut.
Am iesit intr-o mica poienita de unde spre dreapta am vazut o izolata gospodarie traditional-chioreana, cu sarpante sindriluite, iar spre stanga si in jos, printr-o bresa a huciului de foioase si coroanele unor uriasi meri salbaticiti si dati in flloare, lunca din gura vaii Taului si o zona a Raului cu mal stang stancos.
Pajistea deborda de flori verzi-galbui de lapte cainesc (Euphorbia sp.), paralute (Belis perenis) alb-roz dar si de numeroase orhidee visinii, punctate cu violaceu, numite poroinic (Dactylorhiza maculata).
Daca in zori au fost abia vreo 4 C, acum soarele tot mai stralucitor ne scotea broboane de sudoare. Cer albastru, nemarginit. Superb codrul, verde crud si aproape deplin inverzit. La stanga sus, sub varful Pietranului, am remarcat o solitara gospodarie, casa avand sarpanta din azbociment ondulat. Prin apropierea ei aveam sa returnam peste vreo 4-5 ceasuri inainte de a o coti spre V-NV coborand in Rosia.
De aici deja auzeam fermecatoarea bolboroseala a Raului ce avea sa ne incante o buna bucata din traseu. Drumul , acompaniat dupa o vreme si-n dreapta de o vaiuga afunda dar aproape seaca, a facut doua bucle scurte inainte de a descinde in umeda lunca a vaii Taului cu o solitara gospodarie (a Iulicai ni se spuse de catre Filimon Grigore si sotii octogenari din Ceret), casa avand o sarpanta aparent noua, rosie, prispa pe stalpi de stejari acaparata de ghirlandele vitei de vie.
In dreapta, Raul larg si cu reflexe albastrii metalice. Ne aflam la circa 1-1,5 km in aval de Cetatea Chioarului si aveam sa ne continuam deplasarea pe malul stang al Raului, in primul rand traversand gura vaii Taului, admirand buchetele dantelat-verzi-crude de ferigi mirabil penetrate de razele soarelui.
La stanga versantul deveni brusc arid-stancos si aproape vertical, punctat de rarele siluete ale arborilor infrunziti. O poteca pescareacsa acompania Raul spre NE, o varianta a acesteia cocotandu-se pana la 3-4 m deasupra nivelului apei si fiind practicata in perioadele de debit maxim al Lapusului.
Spre Biserica Vacilor
Acum puteam sa ne deplasam pe langa malul apei, peste bolovanii sistos cristalini (micasisturi cu orbitoare straluciri argintii) intens foliati ca un aluat de foietaj framantat.
Pe stanga a ramas un foarte abrupt-stancos curs de paraias, urma un cotal Raului si in albie s-au ivit uriase blocuri stancoase, mai apoi acestea au fost prezente pe ambele maluri.
Ne aflam foarte aproape de Biserica Vacilor, stancaria cu aspect de perete, brun-ruginie si cu o mica grota (refugiu pastoral) in baza, precedata, post viitura, de o imensa gramada de deseuri de lemn (ramuri, trunchiuri) amestecate cu deseuri menajere si foarte numeroase incaltari, zdrente, ambalaje, PET-uri (cred ca acolo sunt adunate acum cateva camioane de mizerii aruncate de Rau si esuate printre stancarii).
Codrul verde-crud arunca beznoase proiectii de umbra pe partea dreapta a Bisericii Vacilor. Pajistea luncii deborda de floricele de tot felul, locurile traditionale de camping-picnic erau curate, vetrele de foc aranjate si cu lemne de foc grijuliu pregatite inca din toamna lui 2009.
Lunca, insa, era pustie. Cam pe aici, insa pe malul opus al Lapusului, trebuie sa fie gura valea Magurei care isi are parcursul prin zona NE a Padurii Hija si obarsia la SE de varful Magura ( 524 m, aferent catunului Intrerauri).
Din pricina codrului inverzit, a malului drept al Lapusului cu un perete stancos discontinuu, inalt de trei – patru metri si aflat acum in umbra, nu am reperat confluenta respectiva.
O vreme de-acum incolo deplasarea noastra ni s-a parut o incantatoare plimbare prin lunca lunga si inverzita, lunga de circa 1,5 km, cu o latime variind de la trei – patru pana la vreo 35-45 m, cu codrul de carpen si fag la stanga, pe alocuri cu fotogenici bolovani si stancarii, nu o data decorat de uriasii peri ori merii salbatici abia infloriti, in dreapta, printre arinii ca niste sobre santinele, putand admira fantasticele jocuri de umbre, lumini si reflexe acvatice ale Lapusului, soarele violand obaznic coroanele fagetului malului drept pentru a ajunge filtrat la noi.
Defileul Lapusului
Filimon Grigore ne-a spus ca treptat Raul se va aduna intre malurile stancoase, maxima sa ingustare producandu-se in zona numita Zugau (derivat din zugo, lb. maghiara, semnificand vuitor, zugas -vuiet).
Stiam un alt Zugau, pe acela de la circa 150 m amonte de Impreunarea Raurilor, de pe raul Cavnic, la puntea suspendata. Nu cunosteam defel insa Zugaul Lapusului, in aval de Biserica Vacilor.
Bolovanii si stancariile malului stang coborand ori pravalindu-se-n albia Lapusului s-au inmultit treptat, deplasarea noastra capatand un aspect din ce in ce mai grijuliu-acrobatic, ba chiar pe mal si peste ochiurile clipocinde, ba obligati fiind de relief sa recurgem la suisuri in coasta, deplasare vremelnica pe potecute de salbaticiuni, inguste de-un lat de palma si cocotate la 25-45 m deasupra oglinzii apei, revenind la mal si continuand pe el, resuind in stanga pentru a putea surmonta locurile impracticabile…
Am mai spus-o, Defileul Lapusului seamana izbitor cu acela al Cheilor Nerei (parcurse de mine cu un jurnalist baimarean si patru admirabili bucuresteni in vara lui 2009), de la debit la aspectul vaii, cu diferenta ca aici sisturile cristaline alterneaza cu gnaisele, calcarele eocene si dolomitele in timp ce in Cheile Nerei calcarele constituie roca de baza.
Apoi Lapusul nu are practic zone de chei, spre deosebire de Cheile Nerei marcate adesea de ingustari flancate de niste impresionati pereti inalti de pana la cateva sute de metri, dar asta evident nu stirbeste cu nimic pitorescul particulat al Defileului Lapusului (42 km de la Razoare la Remecioara).
Flori galben pal, altele portocalii, unele violacee, albastre cerneala cateva, mai apoi niste restranse palcuri stelar-albe, precum florile miresei. Printre ele, o salamandra.
Mai apoi am vazut si cateva exemplare imbobocite de rodul pamantului (Arum maculatum), rude ale calelor cultivate in sere, iubitoare de locuri stancoase si insorite, remarcate prima data de mine in Muntii Padurea Craiului, la Suncuius, pe langa Pestera Moanei apoi, cu fructele coapte si rubinii ca niste boabe de cafea, in Muntii Bihor, la Focul Viu, Padis, Cetatile Ponorului, in urma cu 4-5 ani iar cel mai recent, in primavara lui 2008 in Prislop – comuna Boiu Mare, adica tot in flancul stang al Lapusului, dar pe calcare eocene ).
Necunoscand cum se prezinta cursul Raului, pana la Impreunarea Raurilor exista tentatia ca pentru a scapa de calvarul calaritului acrobatic al bolovanilor, lespezilor si a stancariilor malului stang, sa suim direct in culme dar astfel…am fi ratat spectacolul indescriptibil al vaii, clipocirile, bolboroseala, irizatiilor ireale ale luminilor si umbrelor, sclipirile argintii ori aurii si tocmai cea mai spectaculoasa zona, a confluarii Lapusului ce vine dinspre SV spre NE, cu raul Cavnic venind de la E spre V, dupa unirea lor, cursul crescut mult ca debit orientandu-se spre NV, iar dupa Balta Neagra, in scurt timp, evadand din Defileu la Rosia – Remecioara.
De remarcat frecventa aparitie, pe ambele maluri ale Raului, a casitelor de meteri (mici stive de lemne pentru foc, crapate si lungi de un metru, pregatite pentru lansarea pe apa in vederea transportului astfel al lor pana la Remecioara, asta fiindca accidentarea reliefului nu permite accesul cu caruta sau alte mijloace, practica tipica si vaii Cavnicului).
Impreunarea raurilor – un loc ravnit de pescari
La ora 10,30, adica dupa doua ceasuri de la debut, admiram cazanele mici ale Zugaului, imediat dupa ele Lapusul largindu-se din nou, malurile ramianand insa bolovanoase.
Dupa trei ore de la plecare am scapat de zona accidentata (dar pana la urma nu atat de ostila pe cat ne-am putut imagina) poposind pe larga plaja nisipos-pietroasa a Impreunarii Raurilor, in cotul de vreo 60 de grade al Lapusului flexat spre NV admirand un tanc stancos inalt de cativa metri si suind in nebanuite trepte (drapate cu muschi) la stanga pentru a ajunge in final pe culmea Padurii Mesig.
Vizavi de tanc, dar in dreapta, un urias bloc stancos separa practic raul Lapusul de raul Cavnic. Impreunarea Raurilor reprezinta un excelent, foarte agreat, loc de pescarii amatori de clean, scobar si mreana dar si unul numai bun de scaldat, vara.
Acum era pustiu, soare, murmur de apa, iar padurea abia inverzita de-a dreptul paradisiaca. Brena, o foarte mare amatoare de apa si scaldat, profitase din plin de frecventele ocazii, spre disperarea explicabila a amicului ei ocazional, frumosul metis de Husky siberian lihnit de foame dar nespus de prietenos, greu adaptat meniului nostru ( grapefruit, stafide, batoane de musli, glucoza, ciocolata si cafea ).
Am incercat chiar in Ceretul Berchezoaiei sa-l alung spre casa, dar poate speranta de a capata ceva de-ale gurii l-a facut sa ni se ataseze fidel, sarmanul de el.
Dupa un scurt popas-plaja, am avut de strabatut sustinutul urcus de cateva sute de metri pe pintenul stancos vestic al Impreunarii Raurilor pentru a poposi (dupa vreun ceas) pe crestetul Padurii Mesig parcurs de un larg drum de TAF si cu o discontinua plantatie inalta de molid.
Pe aleea extraordinara din „parcul dendrologic”
Pana acolo insa efortul nostru, dublat de caldura generosului soare, ne-a fost pe deplin rasplatit privind spre N, pe masura ce urcam tot mai mult pe culme, aparand razletele gospodarii pitoresti aferente Dealului Copalnic.
Versantul SE al Padurii Mesig era acoperit de un gorunet rar (datorita solului stancos, drapat cu muschi si tufe cu flori galben-portocalii de osul iepurelui – Onaris spinosa) prin care vedeam cerul albastru, cativa nori albi-fotogenici ivindu-se spre dupa-amiaza deasupra hotarului Coasului.
Pe culme au aparut arbustii abia infrunziti si debordand de albi boboci ca niste perle ai paduceilor (Crataegus monogama). Pe la ora 13.30, ne plimbam realmente ca pe o alee extraordinara a unui ingrijit parc dendrologic (aici insa nu lipseau urmele exploatarilor forestiere) pe care, la un moment dat, precedate de clinchetul melodios al talangilor lor, s-au ivit cateva vaci, vitele si juninci baltate. Mai mult ca sigur erau ale berchezaoanilor de la poalele Dealului Pietranului si Pirosdanului, neinsotite.
Pana aici am facut patru ceasuri si, consultand harta, am estimat ca mai aveam de parcurs vreo trei-patru km, adica inca un ceas si jumatate, pentru a descinde in Rosia, trecand in directia SV pe langa bornele silvice VI /306 si VI/307, schimband apoi directia spre V-NV.
Aici, privind peste Defileul Lapusului spre E, am remarcat o pitoreasca gospodarie razletita intr-o poiana inconjurata de huci si codru, aferenta Intrerauri. Mai apoi, am dat de o zona denudata, insorita, cu o mare tufa circulara de ienupar si vedere spre extremitatea SV a Berchezoaiei.
La dreapta, versantul foarte accidentat, stancos, cu valcele seci si saritori de 30-60 m, coboara spre raul Lapus (le-am traversat haotic, la rand, peste doboraturi oribile de vant si paraie salbatice in urma cu vreun deceniu).
Drumul de caruta/TAF de pe culmea Padurii Mesig se orienteaza spre SV, indepartandu-se din ce in ce mai mult de raul Lapus, scotandu-ne, dupa o incantatoare plimbare, in zona SE a varfului Pietranului, la o solitara gospodarie flancata de uriasi meri si peri debordand de flori.
O varianta a drumului coboara inainte de varful Pietranului spre N, printr-o padure dominata de carpen. Noi am suit la NV de varful Pietranului si la stanga a aparut un restrans palc pitoresc de molidis, in dreapta, printre tinerii mesteceni, un colt de fosta livada de meri clasici in floare.
O poteca s-a ivit aici coborand prin padure spre N, la stanga sa conturandu-se o vaiuga accidentata dar aproape seaca.
Am tinut poteca descendenta dand la un moment dat de un fel de larg (de circa doi m) si foarte abrupt jgheab lutos-pietros prin care se corhanesc spre Rau lemnele de foc taiate si despicate-n meteri .
Ne-am deplasat la stanga acestuia pe o culme nordica si vaga-i poteca, ajungand la o stancarie pe care am ocolit-o prin dreapta, iar dupa 51/2 ore de la debut si un parcurs de aproximativ 8-9 km descindeam in lunca ingusta cu pajiste acompaniata de un drumeag de caruta pe la liziera, in stanga, in timp ce in dreapta era Raul.
Verva amenajistic-constructiva
In curand, aveam sa dam de o mica holda abia insamantata, iar la capatul sau NV de o cocheta amenajare turistica (2008-2009) cu cateva cabane, terasa, dotari pentru gratareala fripturistica, debarcader, magazii, vreo sase custi curate pentru caini… totul inconjurat de un gard inscriptionat Proprietate privata, accesul interzis, doi caini latrandu-ne aprig si inversunati din tarcurile lor.
Am vazut-o prima data in urma cu un an de pe malul opus, dinspre Remecioara, crezand ca e vorba de o agreabila pensiune turistica a carei realizare necesitase cu siguranta investitii de multe miliarde de lei vechi.
Acum ne-am dumirit, totul apartinea vrednicilor alesi ai sortii postloviluttionare, afaceristilor initiativei private…cu statul. Pustietate absoluta iar la circa 150 m mai spre NV a aparut si bariera metalica inchisa, cu aceleasi interdictii de acces, iar la stanga ei o crestineasca cruce andezitic-neagra de hotar cu numele ctitorului (ce-i aducea probabil o binemeritata ofranda lui Dumnezeu pentru belsugul afacerilor sale… neortodoxe).
In dreapta, renovata si practicabila in deplina siguranta, s-a ivit vechea punte suspendata pe cabluri ce leaga Rosia de Remecioara – un indicator preciza si acolo Proprietate privata. Un baietan care o traversa ne-a spus ca Pensiunea Balta Neagra e in Remecioara, sus pe malul geografic drept al Lapusului si nu e amenajarea pe care tocmai o admiram pe malul stang al acestuia.
In dreptul puntii, pe malul stang, e-n curs de construire o alta ditai cabana/vila turistica, iar pe deal o veche casa chioreana cu sarpanta de azbociment. Zona intreaga e intr-o verva amenajistic-constructiva, fiind cotata probabil ca ideala pentru vacanta.
Abia a trecut de ora 14, iar Flaviu ne recupera in curand, ducandu-ne spre balta neingrijita a AJVPS Maramures si cele private, atractive pentru amatorii de pescuit si picnic, unele in curs de amenajare, spre Remetea Chioarului.
Contrariat de imbarcarea noastra si in loc s-o ia la deal, spre Berchezoaia la stapanul lui, amaratul metis de Husky o lua la goana dupa Papucul nostru, invaluit fiind de colbul gros lasat in urma, impresionandu-ne inca o data cu fidelitatea si onesta-i atasare, intristandu-ne deopotriva.
Dupa ce doar cu vreun ceas in urma am panoramat de pe varful Pietranului spre Remecioara, Remetea Chioarului si Baia Mare, acum treceam in tromba prin ele, iar la ora 15 ne incheiam inspirata noastra excursie.
Sursa: Lucian Petru Goja