În ultimii ani, tot mai des aud că unele povești clasice „traumatizează” copiii — că e prea dur să afle despre lupul care o mănâncă pe Scufița Roșie sau despre mama care își răzbună iezișorii. Ni se spune că aceste povești nu mai sunt potrivite pentru „copilul modern”.
Dar, în același timp, aceiași copii merg la grădiniță și la școală costumați în fantome, scheleți și personaje sângerânde. Pe holuri răsună „Uite moartea!”, iar noi zâmbim amuzați.
Mă uit și mă întreb: când am ajuns să ne ferim de basmele românești, dar să îmbrățișăm cu atâta entuziasm obiceiuri străine, rupte de sufletul nostru?
Pe vremuri, toamna era prilej de bucurie. Copiii alergau prin frunze, sculptau dovleci nu pentru a speria pe cineva, ci pentru a lumina gospodăria. Se pregăteau colindele, Plugușorul, Sorcova, Steaua. În fiecare gest era o legătură cu rădăcina noastră, cu bunicii care ne-au crescut cu credință, cu povești și cu respect.
Astăzi, „Trick or Treat” pare mai interesant decât „Bună dimineața la Moș Ajun”. Îi învățăm pe copii să ceară dulciuri de la străini, dar nu să ducă o colindă din suflet sau o urare de An Nou.
Știu, copiilor le place să se costumeze. Și e firesc! Dar de ce să nu ne costumăm frumos, românește? De ce să nu avem un Festival al Toamnei, în care copiii să fie frunze ruginii, prinți și prințese din basmele românești, gospodari, zâne ale pădurii?
Să decorăm dovleci, să pictăm frunze, să învățăm poezii și cântece populare. Să-i creștem cu drag de țară, nu doar cu dor de lucruri „cool”.
Tradițiile noastre nu sunt demodate. Ele sunt identitatea noastră. Dacă le pierdem, nu mai rămâne mare lucru din ce ne leagă unii de alții.
Pe vremea mea, dacă veneam acasă cu un topor de plastic în cap, mama s-ar fi speriat, nu ar fi râs. Dar sigur m-ar fi îmbrăcat cu o ie curată la serbarea școlii și m-ar fi trimis să spun o colindă.
– Servicii de creare site web
