La 14 iulie 1899, la Lodroman, județul Alba, s-a născut Vasile Aftenie (1899-1950), „cel dintâi martir” al Bisericii Greco-Catolice.
Fiul lui Petru și Agafiei Lita, o familie de țărani foarte credincioși cu cinci copii, dintre care doi au murit de mici. A urmat școala elementară în satul natal, după care a urmat cursurile Gimnaziului superior „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj. Și-a luat examenul de maturitate în 1918, în timpul unei permisii de pe frontul din Galiția și Italia al Primului Război Mondial. În anul 1919 a fost admis la Academia Teologică de la Blaj, la scurt timp fiind trimis la Colegiul Pontifical Grec de la Roma ca beneficiar al unei burse pontificale. În 1925 obține doctoratul la Colegiul Urbanian De Propaganda Fide.
A fost hirotonit preot la 1 ianuarie 1926 și în 1934 numit paroh al bisericii „Sf. Vasile cel Mare” din București. În 1938 a fost numit canonic în capitlul de la Blaj, dar și protopop pentru diaspora transilvană din București și Vechiul Regat. În anului 1939 este numit de către mitropolitul Niculescu, rector al Academiei Teologice din Blaj. În 1940, Sfântul Scaun, l-a înălțat la demnitatea episcopală ca episcop auxiliar al mitropolitului Nicolescu, cu reședința episcopală în București.
Din mărturiile apropiaţilor săi, episcopul Aftenie era un om foarte plăcut, cu o constituţie solidă, înalt, cu barba şi părul roşcat, foarte jovial, mereu glumeţ, atitudine prin care „crea în jurul lui o atmosferă plăcută şi bună dispoziţie”.
În octombrie 1948 i-a mustrat aspru pe cei 36 de foști preoți greco-catolici semnatari ai trecerii la ortodoxie, sosiți de la Cluj la Patriarhia din București, atrăgându-le atenția că „credința noastră nu este o cămașă pe care s-o îmbraci noaptea și dimineața s-o dai jos”.
Cu câteva ore înaintea arestării, episcopul și câțiva preoți ieșiseră în curtea bisericii când, deodată, a apărut o fetiță între ei, care a insistat să afle „Cine este episcopul?”. Ea se jucase în nisipul din dreptul gardului de la stradă și a auzit ce au vorbit între ei doi oameni: „La noapte, de aici vom aresta pe Episcopul”. Toți au fost puțin tulburați. Un tânăr i-a propus episcopului să se ascundă și să fie păzit de greco-catolicii din zona Bucureștii Noi. Episcopul însă, luând în mână crucea pectorală, i-a răspuns: „Această cruce mă oprește. Dragul meu, tot eu să mă ascund? Ce s-ar întâmpla dacă pe front generalul ar dezerta? Dacă n-ar fi aceasta [crucea], aș ști eu ce să fac!”.
Episcopul Aftenie a fost arestat împreună cu protopopul Tit Liviu Chinezu în aceeași noaptea de 28/29 octombrie, la ora 2.30, din reședința vicariatului din București din str.Polonă nr.48.
În mai 1949 a fost transferat și izolat în subsolul clădirii Ministerului de Interne. ”Și dacă mă vor omorî, nu mă lepăd de credință”, au fost ultimele cuvinte premonitorii ale episcopului Aftenie, înainte să plece. Acolo a fost supus unor torturi oribile și mutilat de bătăi. În dimineața zilei de 25 martie 1950, după o noapte întreagă de anchetă, a suferit un atac vascular cerebral care i-a paralizat o mână și un picior. După două zile de la hemipareză episcopului, P.S. Aftenie a fost trimis la spitalul penitenciarului Văcăreşti, unde a murit după aproximativ 45 de zile (10 mai 1950), în lipsa oricăror îngrijiri medicale.
A doua zi, în 11 mai 1950, P.S. Vasile Aftenie a fost înmormântat în cimitirul Bellu Catolic din Bucureşti, sub stricta supraveghere a cinci agenţi ai Securităţii, preotul romano-catolic neştiind identitatea decedatului.
În 13 mai 2010, osemintele primului episcop martir al Bisericii Române Unite au fost deshumate și mutate la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din str. Sirenelor nr.39, București.
Preasfinției Sale Vasile Aftenie, preot al Blajului, i-a fost dat să deschidă şirul de martiri ai Bisericii Române Unite cu Roma din secolul al XX-lea. A fost beatificat de Papa Francisc în 2 iunie 2019 pe ”Câmpia Libertății” din Blaj.
– Servicii de creare site web
