Pe langa pregatirea bucatelor si curatenia de Pasti, baimarencele nu uita sa se si rasfete inainte de sarbatori. Saloanele de infrumusetare din Baia Mare sunt pline pana la refuz, angajatii din domeniu afirmand ca, fata de o zi obisnuita, numarul clientelor s-a dublat. Fie ca vin la coafat sau pentru manichiura, pedichiura ori tratamente faciale, majoritatea baimarencelor opteaza pentru o schimbare de look pe ultima suta de metri.
Coafezele si manichiuristele abia au facut fata numarului mare de cliente care le-au calcat pragul saloanelor in ultimele zile. Tuns, coafat, tratament facial, manichiura sau pedichiura sunt doar cateva dintre serviciile pe care le ofera saloanele de infrumusetare, insa pentru ca o data pe an sunt Pastile, multe baimarence isi doresc pachetul complet.
“Astazi, manichiura, pedichiura, maine voi veni la coafor. Lunar, aloc in jur de 150 lei, si acum de Pasti aceeasi suma pentru ca de obicei vin la manichiura si coafat”, a spus Grazziela Bolma, directorul Directiei Tehnice a Consiliului Judetean, aflata intr-un salon de infrumusetare.
Cosmeticienele si manichiuristele spun ca s-a observat o crestere semnificativa a numarului de cliente in ultimele doua saptamani si ca acest lucru se intampla de fiecare data inainte de sarbatori.
“Ca si inainte de sarbatori, toata lumea vine la un salon de infrumusetare pentru a beneficia de diverse servicii. A crescut intr-adevar numarul, cam cu doua saptamani inainte de sarbatori, dar parerea mea e ca tot timpul femeile ar trebui sa se ingrijeasca”, a precizat Corina Zelencz, angajata unui salon de infrumusetare.
Pentru un tuns, un aranjat, o manichiura simpla si un tratament facial, reprezentantele sexului frumos trebuie sa scoata din buzunar mai mult de 150 lei.
Sursa: Adina Timis