112

Poliţiştii băimăreni „şi-au arătat muşchii”. Pentru legitimarea unui bărbat a intervenit un adevărat comando – VIDEO

Desfăşurare impresionantă de forţe în această dimineaţă pe Bulevardul Bucureşti din Baia Mare pentru legitimarea unui bărbat. Aparent singura vină a bărbatului, e drept îmbrăcat mai excentric, a fost că nu avea niciun act de identitate asupra lui. Pentru conducerea lui la sediu pentru a i se stabili identitatea a intervenit un adevărat comando format din 5 poliţişti, deşi bărbatul nu a opus rezistenţă şi nici nu a vociferat. Imaginile acestei descinderi şi reţineri au fost furnizate de către JurnalMM.ro.

Explicaţia purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Maramureş este neconvingătoare în acest caz.

„A fost un apel la 112 în care se spunea că un tânăr care ar fi făcut săptămâna trecută gesturi obscene în public se află pe Bulevardul Bucureşti. Pentru că acesta nu avea acte asupra lui a fost condus la sediul IPJ pentru legitimare. Se continuă cercetările pentru actele antisociale de care este bănuit”, a precizat subinspector Florina Meteş, purtător de cuvânt al IPJ Maramureş.

Bărbatul care va împlini 42 de ani pe 26 martie nu a opus rezistenţă şi nici nu a vociferat în momentul în care a fost reţinut şi dus la dubă de poliţişti. Cu toate acestea au fost trimişi să intervină cinci oameni ai legii.

„Nu se ştia ce vor găsi acolo”, a fost explicaţia primită.

Atenţie băimăreni, un moment de rătăcire vă poate provoca o excursie gratuită cu duba prin oraş însoţiţi de un comando de poliţişti. Momentul de rătăcire echivalează cu lipsa actelor de identitate! Sunt însă omişi cu bună ştiinţă cerşetorii/infractorii care fac scandal în staţiile de autobuz din oraş. Nu contestă nimeni atribuţiile poliţiştilor şi pericolul în care se află permanent, dar câteodată prea fac exces de zel acolo unde nu este cazul.

4 Responses

  1. Omu asta a fost un om foarte deștept, avea și firme în oraș. Din cauza unor probleme a luat-o razna.

  2. La ce șobolani de politisti sunt mai nou nu mă miră,au intrat toți subnutriții că au avut lipsă de personal!

  3. Când intervin doi – de ce intervin doar doi- când intervin mai mulți -de ce așa de multi- dacă nu intervin-de ce nu intrevin. Pentru cei de pe margine nu este bine oricum ar fi.

Lasă un răspuns la Vasile Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *