Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
7 iunie 2021 – Vatican News. ”E nevoie de setea de Dumnezeu, altfel chiar și slujbele noastre sunt aride. Astăzi, pentru mulți, s-a stins setea de Dumnezeu”, iar ”dacă în fața Euharistiei lipsesc uimirea și adorația, nu există cale care să ne conducă la Domnul, nici chiar Sinodul”. Este unul din paragrafele vibrante ale omiliei prezentată de papa Francisc la Sf. Liturghie a solemnității ”Trupul și Sângele Domnului”, celebrată duminică, 6 iunie 2021, la ora 17.30 în bazilica San Pietro.
Contextul actualei pandemii, care începe să dea semne de slăbire dar nu încetează să modifice forma activităților sociale și pastorale, a determinat Prefectura Casei Pontificale să organizeze celebrarea liturgică a acestei îndrăgite solemnități altfel decât în anii obișnuiți. De aceea, Sfânta Liturghie nu s-a desfășurat într-o parohie romană sau în bazilica ”San Giovanni in Laterano” cu o procesiune pe străzile Urbei până la bazilica ”Santa Maria Maggiore”, ci la Altarul Catedrei din bazilica ”San Pietro”, cu o procesiune programată până în curtea interioară a apropiatului Cimitir Teutonic, procesiune anulată, în cele din urmă, din cauza vremii nefavorabile din seara de duminică. De asemenea, numărul participanților a fost restricționat, iar credincioșii prezenți au fost îndemnați să respecte normele de prudență sanitară.
O celebrare, așadar, incomparabil mai modestă decât în anii precedenți, dar nu mai puțin vibrantă prin intensitate și mesaj. Făcând un comentariu la lecturile biblice ale solemnității (Exod 24,3-8; Psalmul 115; Evrei 9,11-15 și Marcu 14,12-16.22-26), papa a vorbit pe larg despre pagina Evangheliei cu Ultima Cină și a preluat o remarcă a regretatului preot italian Primo Mazzolari, care scria: ”Iată că un om fără nume, un proprietar de casă, îi împrumută [Domnului] camera sa cea mai frumoasă. El a dat ceea ce avea mai mare pentru că în jurul marelui sacrament toate trebuie să fie mari: cameră și inimă, cuvinte și gesturi”.
Un om cu urciorul de apă
Dar, s-a întrebat pontiful, care sunt ”locurile” vieții noastre în care Dumnezeu ne cere găzduire? Trei imagini din pagina Evangheliei sugerează un răspuns. Prima imagine: omul care duce un urcior cu apă (cf. v.13), semn care duce cu gândul la umanitatea însetată, mereu în căutarea unui izvor de apă care să o îndestuleze și să o regenereze.
Papa Francisc: ”Pentru a celebra Euharistia, așadar, e nevoie mai întâi de toate a recunoaște propria sete de Dumnezeu, a simți că avem nevoie de El, a dori prezența și iubirea sa, a fi conștienți că nu putem reuși singuri, dar că avem nevoie de o Hrană și de o Băutură de viață veșnică ce ne susțin pe cale. Drama de astăzi, putem spune, este că deseori setea s-a stins. S-au stins întrebările despre Dumnezeu, a slăbit dorul de El, s-au rărit tot mai mult căutătorii de Dumnezeu. Dumnezeu nu mai atrage pentru că nu mai simțim setea noastră profundă. Cel care-i conduce pe discipoli la camera unde Isus va înființa Euharistia este acel om cu un urcior de apă. Setea de Dumnezeu este cea care ne duce la altar. Dacă lipsește setea, slujbele noastre devin aride. Chiar ca Biserică, de aceea, nu poate fi îndeajuns grupul celor dintotdeauna care se adună ca să celebreze Euharistia: trebuie să mergem în cetate, să întâlnim lumea, să învățăm a recunoaște și a retrezi setea de Dumnezeu și dorința de Evanghelie”.
O sală mare, la etaj
A doua imagine: o sală mare, la etaj (cf. v. 15). Este locul în care Isus și ai săi vor face cina pascală, o sală aflată în casa persoanei care-i găzduiește.
Papa Francisc: ”O sală mare pentru o mică fărâmă de Pâine. (…) E nevoie de o sală mare. Trebuie să lărgim inima. E necesar a ieși din mica încăpere a eu-lui nostru și a intra în marele spațiu al uimirii și al adorației. Acest lucru ne lipsește atât de mult! Ne lipsește în atâtea mișcări [bisericești] pe care le facem ca să ne întâlnim, să ne reunim, să gândim împreună pastorala… Dar dacă lipsesc uimirea și adorația, nu există cale care să ne conducă la Domnul, nici nu va fi Sinodul [cel care o va face], nimic. Aceasta este atitudinea în fața Euharistiei, de aceasta avem nevoie: adorația. Biserica trebuie să fie la rândul ei o sală mare. Nu un cerc restrâns și închis, ci o Comunitate cu brațele larg deschise, primitoare față de toți. (…) Biserica celor perfecți și a celor puri este o cameră în care nu este loc pentru nimeni; Biserica cu ușile deschise, care sărbătorește în jurul lui Cristos, este în schimb o sală mare în care toți – drepți și păcătoși – pot să intre”.
Isus care frânge Pâinea
În fine, a treia imagine: Isus care frânge Pâinea (cf. v. 22). ”Este gestul euharistic prin excelență”, a subliniat papa, este ”gestul identitar al credinței noastre, locul întâlnirii noastre cu Domnul care se oferă pe sine pentru a ne face să ne renaștem la o viață nouă”. Dacă până atunci se jertfeau miei, oferiți ca sacrificiu înaintea lui Dumnezeu, acum Isus este cel care se face miel și se jertfește pentru a ne dărui viața.
Papa Francisc: ”În Euharistie contemplăm și îl adorăm pe Dumnezeul iubirii. Este Domnul care nu frânge pe nimeni, ci se frânge pe sine. Este Domnul care nu pretinde jertfe, ci se jertfește pe sine. Este Domnul care nu cere nimic, dar care dă totul. Pentru a celebra și a trăi Euharistia, suntem chemați și noi să trăim această iubire. Pentru că nu poți să frângi Pâinea duminicii dacă inima ta este închisă față de frați. Nu poți să mănânci această Pâine dacă nu dai pâine celui flămând. Nu poți să împarți această Pâine dacă nu împarți suferințele celui aflat în nevoie. La sfârșitul tuturor, chiar și al slujbelor noastre euharistice solemne, numai iubirea va rămâne. Și încă de pe acum, Euharistiile noastre transformă lumea în măsura în care noi ne lăsăm transformați și devenim pâine frântă pentru ceilalți”.
