Nu etichete, ci credință!

Astăzi, în Duminica a 17-a după Rusalii, Evanghelia ne aduce înainte pilda femeii cananeence, o mamă străină de Legea lui Israel, dar cu o credință care strălucește mai tare decât multe inimi din poporul ales.

Femeia cananeeancă a venit la Iisus, strigând: „Doamne, Fiu al lui David, fie-ți milă de mine! Fiica mea este posedată de demon și se chinuie teribil.” Iisus nu i-a adresat niciun cuvânt. Așa că ucenicii lui au venit la el și l-au rugat: „Alung-o de aici pentru că strigă în continuu în urma noastră.”

Deși părea respinsă, deși glasul ei nu primea răspuns, femeia nu s-a oprit. A căzut la picioarele Lui, a stăruit, a înfruntat tăcerea și chiar cuvintele grele. Și atunci, Hristos a rostit: „O, femeie, mare este credința ta! Fie ție după cum voiești!”

Părintele Constantin Galeriu despre această întâmplare pomenită în Evanghelia de azi:

„Înțelegem atunci ce înseamnă taina credinţei care mută munţii. Mută legea firii noastre stricăcioase, creată şi ne împărtăşeşte din lumina divină. Şi atunci tu crezi şi mărturiseşti, cu toată fiinţa ta, aşa cum a mărturisit femeia cananeeancă. Când ea a dat acel răspuns, în loc să se mânie, să socotească că a fost batjocorită, dispreţuită: Doamne, dar şi câinii mănâncă măcar o fărâmitură de la masa stăpânilor. Dă-mi o fărâmitură, Doamne, Tu, Stăpâne! Şi Iisus i-a spus: O, femeie, mare este credinţa ta! Fie ţie precum vedeţi. Şi s-a tămăduit fiica ei în clipa aceea.

Dar ce încercare, ce probă, ce mărturisire, ce punere la încercare din partea Mântuitorului. Şi le spune, şi ei şi ucenicilor. Ia mărturie şi a fariseilor. Şi, ca să le pună în lumină ucenicilor, după ce avusese disputa cu fariseii şi cărturarii: iată, în aceste locuri, dincolo de hotarele unde am fost, iată ce lume veţi întâlni.

Pentru că îi pregătea pentru toate neamurile de sub cer. Iată ce lume veţi întâlni, ca această femeie, cu mărturia aceasta sfântă. De oriunde de pe faţa pământului, de unde scânteiază şi o scânteie care aprinde universul luminos al adevărului. Şi nu ştii pe cine întâlneşti”.

Această duminică ne arată ce înseamnă credința vie: nu o simplă idee, nu o emoție trecătoare, ci o stăruință care nu renunță. O inimă care bate mai tare decât îndoiala. O rugăciune care nu se frânge, chiar și atunci când pare că cerul tace.

Prin femeia cananeeancă, învățăm că Dumnezeu nu caută granițe, ci inimi. Nu etichete, ci credință. Și că fiecare suspin adus cu lacrimi, fiecare rugăciune dusă până la capăt poate muta munții și poate deschide cerul.

Să nu încetăm să strigăm către El. Pentru noi, pentru cei dragi, pentru lume. Și să credem că, mai devreme sau mai târziu, glasul Lui va răspunde: „Fie ție după cum voiești!”