Doar urmasii partizanilor, batranii din satele Maramuresului care au suferit de pe urma impotrivirii la colectivizare si pasionatii de istoria judetului mai povestesc despre grupurile de rezistenta formate in munti prin anii ’50, cand romanii mai sperau ca vor veni americanii sa ii salveze din mana bolsevicilor. Dupa vremurile grele din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, pentru maramureseni au inceput altele si mai dificile, pentru ca ocupantii sovietici au impus un regim brutal care a anulat dreptul la opinie si proprietatea privata. Multi maramureseni si-au pierdut atunci viata, iar printre ei a fost si preotul greco-catolic Atanasie Oniga din Lapusul Romanesc, membru al celei mai numeroase grupari de rezistenta armata ce a activat, incepand cu anul 1949, in Tara Lapusului.
Credinciosii catolici din Lapusul Romanesc au pus mana de la mana si au strans bani ca sa cinsteasca memoria preotului fugit in munti impreuna cu padurarul si fatul bisericii din localitate. Enoriasii s-au gandit la o recunoastere a faptelor lui Atanasie Oniga, care in urma cu aproape 60 de ani a fost impuscat de securisti cu zeci de focuri de arma in casa unui enorias care i-a dat de-ale gurii si l-a adapostit in noaptea de Boboteaza. S-a intamplat in anul 1953, cand Oniga a fost ciuruit de gloante. Preotul a fost dus la spitalul din Dej, dar a murit pe masa de operatie.
Partizanii din Muntii Tibles au ramas in memoria satenilor
De catva timp, in centrul comunei s-a inceput lucrul la monumetului preotului razvratit. Batranii din Lapusul Romanesc se bucura ca au reusit sa traiasca zilele in care sa vada statuia aproape gata. Li se pare ca un gest de reparatie istorica nu doar in amintirea preotului Atanasie Oniga, ci si a celorlati tovarasi ai sai din grupul intitulat “Tiblesul”, pe care l-a condus impreuna cu Nicolae Pop.
“E o statuie simbol prin care se demonstreaza ca la venirea comunistilor biserica catolica a trecut in nefiinta. Acest preot care nu si-a tradat credinta a fost impuscat cu 32 de cartuse de automat in piept. Intreg satul si cei cu credinta greco-catolica s-au hotarat sa-i faca in sfarsit statuie”, a spus Nicolae Tulici, un localnic in varsta de 70 de ani care era copil pe vremea cand partizanii erau vanati de Securitate. Batranul isi aduce vag aminte de intamplarile de atunci, dar spune ca nu poate uita ziua in care preotul a fugit in munti. “De la noi din casa, cu mosu’ meu, ce era fat la biserica, si cu diacu’, ce mi-era unchi, au zis: «Ce facem, ca-i bai? Fugim!» Si-au pregatit desagii. O stat vo’ patru ani pe paduri”, a mai spus acesta.
Securisti snopiți in bataie de feciorii din Lapusul Romanesc
Un consatean al lui, Giurgiu Dumitru, de 85 de ani, a fost si el martor la evenimente. A povestit ca intr-o zi de 26 octombrie in 1948, securistii au intrat in Lapusul Romanesc ca sa il alunge pe preot, dar s-au lovit de opozitia oamenilor. “Chiar in centru o fost. O venit secretarul de partid cu activistii si o facut propaganda impotriva popii, chiar de Sfantul Dumitru. S-o enervat oamenii… O femeie ce o fost p-aci o luat o piatra si tapat-o in carburator de l-o si spart. Feciorii aflati la joc o fost anuntati si o venit de i-o batut pe activisti pana la sura. Comunistii erau in spate si ii tot scriau. Aia toti o facut puscarie la Cluj cate un an jumate”, a spus batranul.
Peste 150 de lapuseni au fost apoi deportati, iar altii au ajuns dupa gratii. Octogenarul a facut si el inchisoare din cauza ca nu a vrut sa intre in colectiv, iar bataile primite le tine minte si acum. Intr-un fel simte ca monumentul ii este dedicat si lui si celorlalti sateni care au suferit de pe urma comunistilor.
In martie 1953, grupul de rezistenta “Tiblesul” Pop-Oniga a fost anihilat in intregime. Membrii grupului au cazut rand pe rand in mainile Securitatii. Unul din lideri, padurarul Nicolae Pop, a paralizat si le-a cerut tovaratilor sai sa il predea “organelor”, iar de atunci nu s-a mai stiut nimic de el. Ulterior, si ceilalți lideri ai gruparii au fost executați, iar alți membrin au ajuns dupa gratii. Un prim proces a avut loc in primavara lui 1953, iar al doilea lot a fost judecat in august 1953, de catre Tribunalul Militar din Oradea.
Sursa: Alexandru Ruja