Polițiștii desfășoară constant activități preventive în unitățile de învățământ din județul Maramureș pentru menținerea unui climat de siguranță în unitățile școlare.
În acest context, în cursul săptămânii trecute, la Liceul Tehnologic „Grigore C. Moisil” din Târgu Lăpuș, polițiștii Biroului de Siguranță Școlară au desfășurat o activitate educativ-preventivă dedicată conștientizării riscurilor asociate consumului de alcool și substanțe psihoactive, dar și a efectelor pe care acestea le pot avea asupra siguranței personale și a celor din jur.
În cadrul activității au fost utilizați ochelarii speciali care simulează efectele consumului de alcool și a substanțelor interzise.
Prin intermediul acestora, elevii au avut posibilitatea de a experimenta modul în care sunt afectate percepția, coordonarea, echilibrul și capacitatea de reacție.
Tinerii au experimentat mersul în linie dreaptă, evitarea obstacolelor, prinderea unor obiecte sau estimarea distanțelor, întâmpinând dificultățile reale în desfășurarea activităților și conștientizând, totodată, efectele pe care le poate genera consumul acestora.
În urma activității, elevii au înțeles consecințele grave pe care le poate produce consumul de alcool și substanțe interzise, atât în momentul conducerii unui autovehicul, deplasării cu bicicleta sau chiar și în cazul traversării străzii.
Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, urmărind dezvoltarea unui comportament preventiv în rândul tinerilor.










– Servicii de creare site web
