La Ulmeni, pe malul Someșului, nu s-au aruncat niște saci cu făină. S-a scuipat, cu boltă, în farfuriile goale ale oamenilor săraci

Ajutoare de la Uniunea Europeană – pentru cei mai defavorizați – zac aruncate în noroi: făină, orez, paste, produse de igienă. Pe ambalaje scrie negru pe alb că sunt destinate celor în nevoie și că nu sunt de vânzare. Adică exact genul de produse pentru care unii oameni stau la coadă cu rușine în ochi și speranță în suflet. Produse pe care alții le-au aruncat ca pe niște gunoaie incomode.

Asta nu mai e nepăsare. E bătaie de joc în formă continuată.

Într-un oraș unde există bătrâni care își împart pastilele ca să le ajungă pensia și pentru mâncare, unde părinți sar peste mese ca să mănânce copiii, cineva a decis că tone de alimente pot fi abandonate pe malul unui râu. Nu pierdute. Nu rătăcite. Aruncate. Cu bună știință. Iar administrația locală? Tăcere. Absență. Incompetență sau complicitate – alegeți varianta care doare mai tare.

Pentru că aceste ajutoare nu cresc spontan pe malul Someșului. Ele trec prin mâini. Prin depozite. Prin semnături. Prin ștampile. Prin funcționari plătiți din bani publici ca să se asigure că hrana ajunge la oameni, nu la viermi.

Și când apare poliția, ce se întâmplă? În loc să se pună bandă, să se păzească zona, să se caute vinovații, apare un buldoexcavator. Terenul e nivelat. Produsele sunt acoperite. Probe potențiale, îngropate la propriu.

Asta nu mai miroase doar a prostie administrativă. Miroase a dorință clară de a băga mizeria sub preș. Sau, în cazul de față, sub pământ.

La Ulmeni nu s-a produs doar un incident. S-a produs o radiografie a unei administrații care pare că a uitat pentru cine există. Nu pentru hârtii. Nu pentru poze la evenimente. Nu pentru combinații. Ci pentru oameni. Inclusiv – și mai ales – pentru cei care nu au voce.

Să arunci mâncare destinată săracilor e o formă de violență socială. Nu lasă vânătăi vizibile, dar lasă stomacuri goale. Și un gust amar că, pentru unii din birouri, sărăcia e doar un tabel, nu o dramă reală.

Dacă nici aici nu se găsesc vinovați, dacă totul se va îngropa frumos sub un strat de hârtii și nepăsare, atunci mesajul e clar: în România, poți să-ți bați joc de ajutoarele pentru săraci și singurul lucru care se mișcă repede e buldoexcavatorul care acoperă urmele.