Făceau oamenii, în diverse perioade de restriște ale istoriei, rachiu din ce se nimerea. Până și din talpă de bocanc ar fi făcut, atât de mare era inventivitatea. Chemarea etilică, dacă ar fi să fie vreodată una, îi punea pe oameni cot la cot și, ca la un semn, reinventau pe principii chimice doar de ei știute (fără să fi studiat vreodată) arta alambicului.
Ce cicluri de dezvoltare și cercetare! Ce produse experimentale! Ce lipsa spaimei că stai, nu știm efectele pe termen lung sau efectele adverse! Hai noroc și sănătate!
În pandemie au băut oamenii și spirt medicinal, dacă au avut de unde. Prin comune mai nevoiașe s-au intoxicat chiar și unii cu metanol, de le-a luat Pronia vederea sau i-a și omorât. Totul în numele constantei bahice, și-a imperativei numărul doi a vieții: să ne simțim bine.
Nimeni n-a citit vreodată prospectul unei sticle de trăscău. Nu s-a uitat nimeni adânc în globul de cristal privind efectele pe termen lung ale băutului. N-a ieșit nimeni pe internet cu tratamente minunate împotriva plictiselii sau afâniselii. De la Burebista citire și încă mai demult, românul s-a pilit.
Ținem două seturi de registre. Unul cu lucrurile bune, care știm noi că sunt bune pentru că le știm, dar mai ales le practicăm și nu doar noi dar și vecinii, căci de aia sunt bune, că le face toată lumea și uite, încă n-a murit nimeni. Și mai ținem unul cu lucruri rele, incerte, necunoscute, față de care manifestăm suspiciune. Intră aici, la pachet, bumbii, nasturii, pastilele, medicamentele în general.
Eu nu prea sunt cu pastilele – zic rând pe rând zâmbind naiv, sfios, peltic românii în timp ce crapă, zemuie pe ei stilul de viață. Mă iertați, nu prea m-am dus la doctor. Păi dacă n-am avut nevoie până acum? – rostesc, de-asemenea, românii, în timp ce te uiți pe analizele lor care urlă, în tăcere, disperat că se apropie ceasul al 13-lea.
Dar nu cumva. Nu cumva să ieșiți la lumină. Nu cumva să vă uitați în oglindă.
De departe, alcoolul este cel mai cancerigen, cel mai toxicogen compus în circulație, probabil la fel de nemernic precum zahărul pe care-l mâncăm, gălăgios, și în exces, prin diverse stabilimente. N-are săracul prospect, că acum, în era disecției rezumatelor de caracteristici ale produselor, lupte la baionetă pe rețele privind sensul cuvântului „neuropatie” sau câte cazuri la milion s-au înregistrat.
Încep copiii patriei să consume de pe la 11-12 ani. Numărul celor care abuzează urcă vertiginos spre 16-17 ani. Dintre ei se triază un prim contingent de muribunzi precoce pe la 29-30 de ani. Și mai sunt unii, alergători de cursă lungă, care-și trăiesc agale viața printre aburi de etanol, de-și blestemă nevestele zilele, și-și plâng pruncii nopțile când vine tata de la crâșmă.
Dar noi nu ne vaccinăm! Pentru că ne schimbă codul genetic.
Eu m-am obișnuit de mult cu disonanța cognitivă a acestui popor. E previzibilă, poate fi – în discuții unu la unu – demontabilă. Oamenii se lasă convinși. Dă-le niște zeci de minute și ai să le schimbi priveliștea.
N-aveți voi idee câți oameni, altfel talibani și haiduci, se schimbă la față într-o discuție sinceră cu un doctor. Rata de conversie și apostazie de la toate tâmpeniile vehiculate pe internet despre COVID și vaccin este de peste 90%. Doar că suntem noi prea puțini, ca și corp medical. Și, deci, n-avem răgaz să luăm om cu om.
Și atunci ne punem speranța și baza tot în voi, ceilalți. Cei care ați rămas prieteni rațiunii și bunului simț. Și căutăm să vă înzestrăm, cât putem, cu uneltele persuasiunii. Măcar ca să dea, vaccinul, înapoi omului dreptul sfânt la a-și bea mințile după bunul plac.
Citez aici, din nou, replica deja legendară a lui Gordon Parker care spunea așa „un tratament eficient al depresiei ar trebui să-i redea omului înapoi dreptul fundamental la nefericire”.
Așa și cu vaccinul anti-COVID. Ar trebui să-i dea înapoi omului dreptul fundamental la a-și distruge viața după bunul plac. Dar nu prin boala asta. (Gabriel Diaconu, medic psihiatru)
– Servicii de creare site web
