În omilia sa din timpul celebrării euharistice din bazilica papală, cardinalul arhipăstor a reafirmat tema centrală a Jubileului: o încredere capabilă să străbată istoria fără a ceda „optimismului naiv”. Dincolo de „crusta resemnării”, de limitele şi imperfecţiunile umane, poarta milostivirii rămâne „perpetuu deschisă”, dăruind o libertate interioară pe care „nicio închisoare nu o poate stinge”.
Speranţa creştină nu eludează războaiele, crizele, nedreptăţile, rătăcirea pe care le trăieşte lumea astăzi. Aşa a spus cardinalul James Michael Harvey, arhipăstorul bazilicii papale „Sfântul Paul din afara Zidurilor”, în omilia sa din timpul concelebrării euharistice cu ritul închiderii Porţii Sfinte, prezidată în duminică dimineaţă, 28 decembrie 2025. A evada, a fugi de realitatea propriilor limite şi a propriilor imperfecţiuni, de istoria colectivă rănită de astăzi. Sau a rămâne, înlănţuiţi în propriile închisori interioare, lăsând ca resemnarea să devină obicei şi apoi rană. Două mişcări opuse şi complementare, precum deschiderea şi închiderea unei Porţi Sfinte. Totuşi, în aceste ultime două, păstrăm memoria unei milostiviri care nu se consumă, a unei „mântuiri deja dăruite” care, odată introdusă în istorie, devine o sămânţă capabilă să încolţească fără să se ofilească. Acesta este orizontul de sens evocat de cardinal.
Pacea şi unica speranţă
Soarele înalt deasupra statuii Sfântului Paul, în centrul cvadriporticului bazilicii, încălzeşte credincioşii adunaţi, atenuând temperaturile geroase ale iernii. Poarta Sfântă este situată în dreapta faţadei, sub crucea căreia se află inscripţia „Spes unica„. Şi „unica speranţă”, aşa cum îşi va aminti cardinalul american la Liturghie, se află în „Crucea lui Cristos”: o speranţă „pascală” care izvorăşte din dăruirea necondiţionată de sine şi „înfloreşte în noua viaţă a învierii”. În schimb, sintagma gravată pe Poarta Sfântă care a însoţit pelerinii de-a lungul anului – „Ad sacram Pauli omnibus venientibus aedem – sit pacis donum perpetuumque salus” – devine o speranţă constantă că „darul păcii” se poate răspândi cu adevărat într-o lume marcată de „războaie, crize, nedreptăţi şi rătăcire”.
Închiderea Porţii Sfinte
Ritul de închidere este marcat de o tăcere contemplativă care îl însoţeşte pe cardinalul Harvey spre Poarta Sfântă, ale cărei trei panouri amintesc de cei trei ani pregătitori pentru Anul Sfânt 2000, voiţi de sfântul Ioan Paul al II-lea şi dedicaţi Tatălui, bogat în milostivire, Duhului Sfânt, principalul agent al evanghelizării, şi Fiului răscumpărător. Cardinalul îngenunchează în faţa Porţii Sfinte şi, după câteva momente de reculegere în rugăciune, închide uşile acesteia.
Speranţele în „truda vieţii”
„Întotdeauna este nevoie de timp” pentru a ajunge la o concluzie, a subliniat cardinalul în omilia sa, „în timp ce milostivirea lui Dumnezeu rămâne mereu deschisă”. Invitaţia vizează tocmai continuarea drumului de „convertire şi speranţă” inspirat de Anul Sfânt. În locul încredinţat memoriei Sfântului Paul, cuvintele din Scrisoarea către Romani răsună cu o forţă deosebită: „speranţa nu înşeală”, care au însoţit întregul Jubileu. Un „motto” care este mult mai mult: o adevărată „mărturisire de credinţă”. Apostolul neamurilor, de fapt, încredinţează aceste cuvinte istoriei, fiind conştient de „truda vieţii”, după ce a experimentat închisoarea, persecuţia şi „aparentul eşec”. Totuşi, speranţa nu dă greş, pentru că nu se întemeiază pe capacităţile umane fragile, ci „pe iubirea fidelă a lui Dumnezeu”.
A intra în spaţiul milostivirii
Poarta Sfântă nu este, aşadar, un simplu prag material, ci o poartă de traversat, lăsând în urmă „ceea ce îngreunează inima” pentru a intra „în spaţiul milostivirii”. A o traversa înseamnă, adaugă cardinalul arhipăstor, renunţarea la orice „pretenţie de autosuficienţă” şi încredinţarea cu umilinţă „Celui care singur poate da sens deplin vieţii noastre”. Poarta este legată şi de drumul penitenţial, ca loc „de reintrare în comuniune” şi „semn al întoarcerii la casa Tatălui”. Un gest care, de-a lungul anilor, nu şi-a pierdut forţa simbolică: „Dumnezeu nu închide niciodată uşa omului; omul este cel chemat să treacă prin ea”.
A aştepta mântuirea deja dăruită
Speranţa, dar şi credinţa şi caritatea, au fost definite de Papa Francisc drept „inima vieţii creştine”. Virtutea asociată Jubileului 2025, afirmă cardinalul Harvey, depăşeşte cu mult „optimismul naiv” şi orice „fugă din realitate”. După cum a amintit el însuşi cu ocazia deschiderii Porţii Sfinte, pe 5 ianuarie, nu este vorba de un „cuvânt gol” sau de o „dorinţă vagă ca lucrurile să se îndrepte spre mai bine”. Mai degrabă, a spera înseamnă a aştepta cu încredere „mântuirea deja dăruită” şi a fi încă pe cale spre împlinirea sa. O împlinire care se desfăşoară în istoria omului, care trebuie parcursă cu privirea „îndreptată spre Cristos”, înfruntând durerea având certitudinea că „ultimul cuvânt aparţine vieţii şi mântuirii”.
Curajul de a coborî în profunzime, liberi de lanţuri
Speranţe, aşadar, deloc abstracte, transmise prin „convertirea inimii” şi experienţa eliberatoare a iertării trăită în sacramentul Reconcilierii. Papa Francisc a insistat asupra acestui aspect, iar succesorul său, Leon al XIV-lea, a revenit asupra lui, aşa cum aminteşte Harvey, explicând că speranţa se hrăneşte găsind curajul de a „coborî în profunzime”, săpând „sub suprafaţa realităţii” şi spărgând „crusta resemnării”. O virtute fragilă, dar cu un potenţial imens: acela de a „schimba lumea”.
Cardinalul evocă încă o dată figura Sfântului Paul, care, după ce a experimentat propria slăbiciune, a afirmat în Scrisoarea a Doua către Corinteni că tocmai din ea, prin întâlnirea cu Cristos, şi-a tras forţa. Lanţurile închisorilor în care a fost închis – de la Filipi la Ierusalim, de la Cezareea la Roma – nu i-au înăbuşit dorinţa de încredere, de mângâiere şi de speranţă. „Nicio închisoare nu poate stinge libertatea interioară a celor care trăiesc în Cristos”.
Cea mai mare speranţă
Speranţei, aminteşte cardinalul arhipăstor, Papa Benedict al XVI-lea i-a dedicat enciclica, în care a subliniat cum omul are nevoie de „multe speranţe” pentru a-i lumina calea: mici şi mari, dar toate curgând în unica mare speranţă, Dumnezeu însuşi, în „faţa sa umană”, manifestată ca o „realitate vie şi prezentă” care îmbrăţişează întreaga istorie a omenirii. O iubire care susţine perseverenţa în viaţa de zi cu zi, chiar şi într-o lume marcată de „imperfecţiune şi limitare”, pentru că garantează existenţa a ceea ce omul îşi doreşte în cele din urmă: „viaţa care este cu adevărat viaţă”.
Responsabilitatea pelerinului
Trecerea prin Poarta Sfântă devine astfel o invitaţie de „întoarcere în lume”, mărturisind în cotidian darul primit. Un drum atât interior, cât şi concret, care trece prin recunoaşterea propriilor limite şi a „nedesăvârşirii privirii”, încredinţându-se călăuzirii Domnului. Un proces pas cu pas, ca în rugăciune, în încrederea că fiecare pas este suficient. Fiecare pelerin, subliniază Harvey, poartă responsabilitatea de a fi un martor credibil a ceea ce a primit, un „semn umil, dar luminos, al prezenţei lui Dumnezeu” într-o lume marcată de „diviziuni şi temeri”.
Porţile deschise ale inimii
O povară pe care sfinţii au asumat-o, rămânând fideli locului încredinţat lor în istorie şi trăind speranţa vieţii de zi cu zi, precum Sfânta Familie a lui Isus, Maria şi Iosif, amintită în liturgia de astăzi: o viaţă obişnuită de muncă tăcută, „grijă reciprocă” şi ascultare a voinţei lui Dumnezeu în pliurile existenţei. Gesturi repetate cu iubire şi, prin urmare, capabile să strălucească, susţinute de o încredere care „perseverează chiar şi în întuneric”. „În timp ce Poarta Sfântă se închide”, este ultima speranţă a cardinalului, „fie ca poarta credinţei, a carităţii şi a speranţei să rămână deschisă în inimile noastre. Fie ca poarta misiunii să rămână deschisă, pentru că lumea are nevoie de Cristos”.
Poarta Sfântă a Bazilicii „Sfântul Paul din afara Zidurilor” a fost a treia dintre bazilicile papale care a fost închisă. Prima a fost cea a Bazilicii „Santa Maria Maggiore”, în ziua de Crăciun. În dimineaţa zilei de sâmbătă, 27 decembrie, a fost rândul Bazilicii „Sfântul Ioan din Lateran”. În schimb, Leon al XIV-lea va închide Poarta Sfântă a Bazilicii „Sfântul Petru” pe 6 ianuarie, în solemnitatea Epifaniei Domnului.
Edoardo Giribaldi
(După Vatican News, 28 decembrie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
– Servicii de creare site web
