În satul maramureșean Dămăcușeni, iarna a fost alungată cu ocazia Fărşangului

La Dămăcușeni, sat maghiar din Țara Lăpușului, se păstrează un obicei numit Fărșang, ritual de alungare a iernii, preluat de la sași și organizat în perioada dintre Bobotează şi Miercurea Cenuşii, zi care marchează începutul Postului Paştelui romano-catolic.

Momentul culminant al Farşangului era acela de ingropare a iernii și a viciilor, la Lăsata Secului. În centrul solemnității, stă păpușa ritualică de dimensiuni umane, confecționată din paie de grâu, ca imagine universală a agriculturii, și a fertilității. Grâul reprezintă cel mai sacral aliment în spaţiul european, simbol al nașterii, morţii şi reînvierii, cinstit în ceremoniile magice din cele mai vechi timpuri.

Pentru a nu fi recunoscuți, sătenii inventivi se maschează cât mai interesant, precum în cadrul ceremoniilor antice. Dansurile cu măști sunt legate de riturile agrare, nupțiale, inițiatice și funerare, iar masca posedă o putere magică împotriva maleficului. Această sărbătoare a măştilor dezvăluie o altă realitate, în care firescul lucrurilor lasă loc exagerărilor şi grotescului. Masca devine obiect ritual, purtătorul măștii identificându-se cu personajul pe care îl reprezintă.

Păpușa ritualică, acoperită cu un giulgiu, este așezată pe masă pe un suport din lemn și i se organizează o slujbă de înmormântare simbolică, după tiparul înmormântărilor din sat. Moartea mascoidei reprezintă o adevărată cosmogonie ce regenerează timpul și spațiul. După slujba de înmormântare, păpușa este purtată pe brațe de către „halot vivok” (purtătorii morților), până la drumul principal al satului, unde va fi incinerată. Sacrificarea păpușii, prin arderea ei în focul ritualic, evidențiază venirea primăverii, dar și moartea și renașterea ființei umane, purificată de păcate și pregătită pentru intrarea în Postul Mare.