Guvernul a pregătit ordonanţa de urgenţă care va asigura majorarea veniturilor personalului din sistemul educaţional, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
„Astăzi voi anunţa faptul că Guvernul României a pregătit ordonanţa de urgenţă care va asigura majorări ale veniturilor personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic în contextul discuţiilor pe care reprezentanţii Guvernului le-au purtat în aceste zile cu liderii sindicatelor din educaţie. Iniţiatorii actului normativ, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene care răspunde de asigurarea surselor europene pentru implementarea acestor măsuri şi Ministerul Educaţiei, le vor posta în procesul de transparenţă decizională pe site-urile proprii, urmând ca acest act normativ să ajungă pe masa Guvernului şi în cel mai scurt timp să fie şi aprobată”, a spus Cărbunaru.
El a afirmat că vor beneficia de aceste majorări de venit peste 270.000 de persoane.
„Este un efort bugetar care depăşeşte suma de 700 de milioane de lei, cu resurse europene 410 milioane de lei, bani europeni prin Programul Educaţiei şi Ocupare, respectiv 313 milioane de lei din bugetul naţional. În total 723 de milioane de lei care se vor adăuga la cele 300 de milioane de lei alocate pentru majorarea veniturilor personalului nedidactic din Anexa 8, lucru care s-a întâmplat deja vineri. Împreună sunt 1,23 de milioane de lei pe care Guvernul le alocă în acest zile pentru majorările veniturilor personalului din sistemul educaţional. Sunt 273.532 de beneficiari”, a spus Cărbunaru, conform Agerpres.
Potrivit acestuia, toţi angajaţii din Educaţie vor primi majorări de venituri, însă în „mod diferenţiat”.
„Practic, toţi angajaţii din sistemul de învăţământ, care vor primi în mod diferenţiat – mă voi referi aici la ceea ce se va aloca personalului didactic şi didactic auxiliar, respectiv personalului nedidactic – următoarele sume: cei 2.500 de lei, care reprezintă măsuri de susţinere, fie sub formă de primă de carieră didactică, fie sub formă de primă de compensare salarială, care va asigura un regim tranzitoriu până la adoptarea noii grile de salarizare, acoperirea parţială a costurilor generate de rata inflaţiei şi tranziţia spre noua grilă de salarizare; pentru personalul didactic şi didactic auxiliar şi alte sume, în total, 1.000 de lei pentru personalul nedidactic, care vor primi aceşti aceşti bani în iunie şi în septembrie, în timp ce personalul didactic şi didactic auxiliar va primi 1.000 de lei în luna iunie şi, practic, în săptămânile care urmează şi 1.500 de lei în luna octombrie, aşa cum am anunţat”, a susţinut Cărbunaru.
El a susţinut că acest nou pas este dovada faptului că Guvernul tratează cu mare seriozitate nevoile reale şi aşteptările oamenilor care lucrează în sistemul educaţional şi ţine cont de o serie întreagă de realităţi.
După anunțul Guvernului, Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, a afirmat că angajaţii din educaţie resping propunerile Guvernului, iar acţiunile de protest continuă și nu exclude varianta ca examenele naționale să fie amânate.
„Răspunsul l-au primit la ultima acţiune de protest şi a fost un răspuns categoric: Nu. Noi am dat un răspuns la o acţiune la care au participat 14.000 de oameni în faţa Guvernului şi nu numai. S-a schimbat ceva radical între timp? Cu un pic de bani şi că au redenumit primele, îmi pare rău, dar nu asta aşteaptă colegii noştri”, a declarat Marius Nistor duminică, pentru News.ro, întrebat cum răspuns angajaţii din sistemul de educaţie noi oferte anunţate duminică de Guvern prin vocea purtătorului de cuvânt, Dan Cărbunaru.
Ministrul Muncii începe luni dialogul cu sindicatele privind viitoarea lege a salarizării
De asemenea, Cărbunaru, a anunţat că, începând de luni, ministrul Muncii, Marius Budăi, începe în mod accelerat dialogul cu reprezentanţii sindicatelor, mai întâi cu cei din Educaţie, apoi cu sistemul sanitar, transporturi, cu privire la noile grile ale viitoarei legi a salarizării din sistemul bugetar.
„Din dispoziţia domnului prim-ministru Nicolae Ciucă, începând de mâine, ministrul Muncii, Marius Budăi, începe deja dialogul cu reprezentanţii sindicatelor. Desigur, începând cu cei din Educaţie, dar nu numai, pentru noile grile ale viitoarei legi a salarizării. Am anunţat deja zilele trecute accelerarea calendarului, devansare sa pentru data de 15 iulie. Era fixat ca termen în PNRR pentru sfârşitul acestui an, în decembrie, dar iată că 15 iulie este termenul asumat la nivelul Guvernului pentru a avea noile grile ale salarizării personalului din sistemul bugetar. Pentru a câştiga timp, deoarece 15 iulie este termenul până la care experţii Băncii Mondiale sunt aşteptaţi să-şi prezinte opinia, analizele şi viziunea privind cum ar trebui să arate noile grile ale salarizării din sistemul public, în paralel, pentru a reuşi să comprimăm cât mai mult etapele necesare pentru a ajunge la o variantă finală şi corectă a sistemului de salarizare publică din România, ministrul Muncii va începe de mâine consultările, discuţiile, dialogul cu reprezentanţii sindicatelor din toate domeniile, începând cu Educaţia”, a spus Cărbunaru duminică, într-o conferinţă de presă.
Acesta a precizat că, până la şedinţa de Guvern de miercuri, acest dialog trebuie finalizat.