Vezi GALERIE FOTO
Vreme foarte inchisa, prognoza meteo pentru Ilba + 1 C, max. + 5 C, posibile precipitatii sub forma de ploaie in a doua parte a zilei. Ne-am imbarcat in serie, incepand cu ora 8 dimineata, si am plecat catre Ilba, avand ca prim obiectiv deplasarea pe valea Ardeleana si realizarea unui circuit pe sub varful Vagas si Arsita Mare, cu retur pe valea Capitanului (conform hartii topo 1 :25000, valea Firizan dupa fostii minieri din Ilba Handal) sau… vom decide la fata locului, in functie de imprejurari, precum de atatea alteori.
Din soseaua Baia Mare-Seini-Satu Mare, ajunsi in Ilba, am virat dreapta pe dupa biserica si sinistrul bloc minier abandonat. Foarte curand am lasat la dreapta seculara moara pe apa (singura functionala, ramasa din cele vreo 7-8 care au macinat granele din lunca Somesului in sec. XIX si debutul sec. XX pe v.Ilbei) , apoi intrarea pe valea Porcului ( pe care am suit de vreo 2 ori dupa 1990, avand drept tinta varful Purcaret si frumoasa-i poiana de pe crestet, orientata spre N si cu panorame minunate spre varful Ulmoasa, Tiganu, Pietroasa, Paltinu, coborand spre Culmea lui Lajos in valea Porcului), continuand catre Handalul Ilbei.
Secularele mine de aur si argint…
Peste vale, aproape, au ramas pe rand carierele de andezite, unele vechi si aflate in curs de ecologizare naturala, altele in exploatare si dotate cu utilaje moderne. Deoparte si de alta a vaii, erau dispuse gospopdarii modeste si, tipic acestei zone, mici parcele de vii din soiuri locale hibride, nepretentioase, amplasate pe versantii cu expunere sudica.
Nu lipseau nici gurile secularelor mine de aur si argint ce se vedeau acum, in lipsa vegetatiei, in malurile stancoase, brun-ruginii, ale vaii. Subiectul ii deschidea subit presedintelui Clubului de Speologie Montana din Baia Mare, D.Istvan (colegul nostru din aceasta tura) perspectivele unor viitoare investigatii meticuloase, masurari, cartari etc.
Existau si numeroase guri de galerii surpate, doar firul apelor subterane feruginoase tradandu-le prezenta. Apoi, pe toata lungimea unui abrupt picior de deal stancos-impadurit cu gorun, remarcam filoniana exploatare in abataj de suprafata amintind de un medieval sant afund de aparare.
In departare, spre N dar si limitrof drumului pe care avansam prin Ilba Handal, au aparut terasarile sau taluzurile abrupte ale haldelor mai vechi ori mai noi de steril. Similare aspecte se intrevedeau in amontele vaii Capitanului si pe versantii NV ai Purcaretului.
Scene SF a la Tarkovski
Din pacate, verva pluriseculara a minieritului dupa zacamintele de aur, argint, zinc etc. ca si cea prelucratoare primara, s-a stins total dupa 1990, intreaga zona fiind practic destinata exitusului socio-economic in lipsa alternativelor cat de cat viabile (altele decat jaful codrilor).
9,30 dimineata , am ajuns in curtea E.M.Ilba, demna de o scenografie cinematografica horror sau SF, a la A. Tarkovski, cu cladiri devastate, pustii, sumbre, nici tipenie de om sau….potaie, un fost panou de onoare si altul pentru vestita, acid-belicoasa, gazeta de perete demolate cu toporul de vreun paznic zgribulit de solitudine, inactivitate si frig.
Te mirai ca mai vezi cate o flansa, capat de sina ori teava ruginita scapata de hotii de fier vechi, aia solitari si lipsiti de orice mijloc de existenta, pleava societatii sau, mai ales, cei cu staif si cu acoperire legala, masluitorii-prestigitatori ai fondurilor de la FMI, BM, UE etc. pe care le vor rambursa de-a valma fraierii cetateni ai acestei tari, electoratul larg democratic.
Spre Valea Mesteacanului
La stanga, pe liziera gorunetului, gurile galeriilor 303, doua la numar, zidite cu boltari, redeschise pentru furtul cablurilor, utilajelor, echipamentelor sau a orice se putea valorifica local, regional sau la export.
La cateva zeci de metri spre N, in acelasi versant stancos-accidentat-abrupt, se afla ingrijit amenajata intrare intr-un fost depozit de explozibil, neagresata (neavand nimic de furat de-acolo).
In dreapta, valea Capitanului ascundea galeriile Firizan si mai departe, spre NE, galeriile miniere 9 Mai. Sus, pe coasta din dreapta, imensa excavare si halda terasata a Carierei Hanau, brun-rosietica.
Ne-am luat rucsacii pornind in amontele vaii Mesteacanului, cu lunca accidentata umpluta practic cu arocamentul steril provenit din Cariera Hanau, minereul util fiind transportat si prelucrat in Baia Mare.
Pe stanga, in curs de exploatare forestiera, gura vaii Gastei. Mai spre N, sub abrupt-stancosul picior impadurit cu gorunet pe care suisem odinioara cu Mitica I., deplasandu-ne prin Poiana Mesteacanului si Baile Puturoasa din Tara Oasului, confluenta vaii Rosii (stg) cu valea Izvorului Mestecanului (dr.).
Inainte de acea confluenta, din dreapta, afluia in valea Mesteacanului incipienta, valea Ardeleana, reper o fosta cabana etajata si-n curs de definitiva distrugere a E.M.Ilba, un fost cuibusor de inocente nebunii proletare, cu un restrans parc scapatat in preajma si borna silvica II/84 amplasata pe un fag tanar.
Fata Mare si Alunis – alte doua galerii miniere inchise
Am luat-o in sus (E-NE) pe valea Ardeleana in timp ce Mitica I. ne spune ca exista la N ,si peste culmea principala, (marcata turistic cu banda rosie, trecand prin varful Fata Mare, continuand spre varful Vagas-Paltinu-Pietroasa-Tiganu, Poiana Soci … si pe urma spre varful Rotundu ) valea Ardealului, curgand catre fostele Bai Puturoasa. Pe vremea imperiului austro-ungar, culmea principala in cauza constituid hotarul dintre teritoriile libere si cele vremelnic ocupate.
Valea Ardeleana era modesta si inghetata bocna, fiind acompaniata catre amonte de un fost drum tehnologic minier/auto-forestier, prevazut cu o bariera silvica deschisa acum. in scurt timp, in versanti ori in malurile stancoase ale vaii, s-au ivit galeriile vechi de mina dar si haldele de steril aferente lor.
Dupa o vreme, am ajuns la gura zidita cu boltari ai galeriei orizont 387. La orizontul 450 erau alte doua galerii miniere inchise, Fata Mare, spre N, respectiv Alunis, spre S.
La vreo 100 m E de galeria Fata Mare, se deschidea gura imensa, ca de pestera-n surpare, a unei mine aferente acesteia. Si mai sus pe valea Ardeleana, in carosabilul ingust, am dat peste o gaura intunecoasa cu diametrul de aproximativ 40 cm iar la stanga ei se vedea surparea lineara a versantului stancos si torentiala spalare care trada miniereasca lucrare subterana prin care apele se dreneaza-n final in vale.
Am putea spune ca intreaga zona putea fi comparata cu un urias viespar minieresc multisecular dar si din finele sec. XX.( Ionica Comisaru amintea de peste 89 de galerii, suitoare, aeraje, halde in zona).
Apoi era de remarcat faptul ca versantii expusi spre N sunt dominati de relativ tinere fageturi, in timp ce versantii expusi sudic sunt impaduriti cu goruni. si aici teribila nea grea si umeda din oct. 2009 si-a pus vizibil amprenta, mii de arbori fiind dezradacinati sau franti si doborati, destinati putrefactiei in conditiile lipsei drumurilor de acces si a pantelor foarte accentuate, frecvent stancoase.
Urme ce tradau recenta vanatoare de mistreti
Am ajuns fara efort la capatul drumului auto-forestier/tehnologic-minier, acolo unde I. Pop, poreclit de noi Ionica Comisaru, pentru a-l distinge de tizul sau poreclit Ionica Topo, ne-a spus ca a existat o captare de apa tehnologica necesara galeriilor miniere din aval (Fata Mare, Alunis etc.).
De aici, privind departe si-n sus spre E, am intrezarit o zona defrisata si-n daratul ei padurea amestecata, de foioase si conifere, de la poalele varful Vagas si Arsita Mare, zona Poiana Salhij, splendid argintate cu o fina chiciura. Neaua, cu aia recent asternuta-n ultimele trei zile cu tot, are cca 15-18 cm grosime si nu pune nicio problema de deplasare.
Firesc, noi a trebuit sa continuam pe firul vaii Ardelene dar in lipsa caii de acces si tinand cont de numeroasele doboraturi de vant care o blocheaza, asta ar fi sinonim cu un sadomasochist, daca nu tocmai sinucigas, gest prostesc.
In consecinta, am abordat drumul de TAF clisos, spalat de torente si inghetat binisor, ce suia pe versantul din stanga, dupa doua ore de la debutul traseului (la ora 11,30) atingand culmea principala si marcajul turistic banda rosie facut cu ani in urma de catre satmareni catre varful Pietroasa si-n continuare, adica pe mejda jud. Satu Mare (tara Oasului) si Maramures.
Am dat repede-n fagetul binisor rarit apoi am ajuns intr-o sa , in dreapta sa avand molcoma obarsie a vaii Ardelene. E ora 11,30 si avem drept reper Bs IV/276. indaratul nostru, spre V-NV, e apropiatul varful Fata Mare iar dincolo de el Poiana si varful Mesteacanului.
Din sa coboara spre NV un drum spre Baile Puturoasa, respectiv spre SE, catre Cicarlau. Am tinut marcajul si culmea, suind spre E, ajungand repede la Bs IV/270. Urmele vanatorilor, cele ale pneurilor de tractor/autovehicol dar in special picaturile de sange din neaua proaspata tradeaza recenta vanatoare de mistreti, cerbi, capriori…
La Poiana Salhij
Am dat de plantatia de molid care schimba prompt aspectul traseului. GPS-ul indica o altitudine de 676 m ( noi avand de suit in continuare pana la cota 800 m aprox. in Poiana Salhij).
Am continuat sa suim iar acolo unde poteca larga/drumul de TAF se bifurca, varianta din stanga suind (NE) pe marcajul banda rosie spre varful Vagas si-n continuare spre Muntele Mic-varful Pietroasa, varianta din dreapta (SE) orientandu-se spre apropiata Poiana Salhij, de sub Arsita Mare.
Aici Ionica Comisaru si Ionica Topo am luat-o spre stanga, pentru a lua cotatia GPS necesara intregirii bazei turistice de date, in timp ce Mitica, Brena si cu mine am pornit prin tunelul vegetal de molizi drapati superb cu nea si chiciura, spre locul stabilit pentru regrupare si scurt popas de la izvor.
Am circulat pe ruta vanatorilor super dotati cu vehicole apte deplasarii pe teren accidentat si-n conditii de iarna, spunandu-ne ca sansele de scapare ale vanatului de interes cinegetic sunt practic nule.
Nu am mai fost pe-aici de prin 1993-5 cand haladuisem impreuna cu Mitica I. si Brena. Daca atunci molizii plantati care au scapat de o teribila vijelie au avut 5-7 m, acum erau ditai arborii impresionanti, insa acolo unde vartejurile furtunii au ras plantatia, a invadat prompt oportunistul mestecanis.
La 31/2 ore de la plecare, am ajuns in Poiana Salhij, facil identificabila dupa crucea mare de andezit negru de Cicarlau, ori Ilba, pe care mesterul pietrar a gravat fin si cu talent silueta unui crucificat Christ.
Crucea era protejata de un gardulet de lemn peste care curg ghirlandele rugilor de mur iar la stanga ei, la liziera molidisului, se afla hranitorul pentru cervide, gol desigur, precum de obicei, o irefutabila dovada a netarmuritei griji a padurarilor si mai ales a asociatiilor cinegetice pentru soarta salbaticiunilor nemilos haituite si impuscate.
Am continuat spre SE pana-n urmatoarea poiana, cu izvor venind din adancuri, amenajat odinioara, cu o masa si banci de lemn pentru popas alaturi, azi doborate. Drumul continua pe aceeasi directie spre apropiata Poiana Neamtului si…pe sub varful Outu.
Noi ii asteptam aici pe colgi, atatand un mic foc din muguri si cetina uscata si ramurile unui paltin frant de vijelii. O bufnita s-a pus sa strige grav, apocaliptic, din inalturile molizilor ninsi, iar un corb aparea parca neantic, plutind linistit si disparand printre varfurile tinerilor si neraritilor la timp fagi.
Era ora 13. Au aparut si colegii nostri, ne-am ciugulit frugalele merinde apoi ne-am dres cu ceai si cafea, dupa care am luat-o in usoara coborare spre V, pe o varianta de drum de TAF.
Eram practic in bazinul hidrografic superior al Vaii Mari-Cicarlau dar noi a trebuit sa ajungem in final in incinta E.M. Ilba Handal, la masina. Am auzit spre SV vanatorii, cainii lor hamaind tot mai vag in timp ce am coborat spre defrisarea ampla ce preceda la NE varful Alunis.
Neaua are pe-aici circa 20-25 cm si subit s-a lasat o ceata umeda, densa, cu depunere de chiciura, dar… efemera din fericire. In dreapta, jos, era valea Ardeleana iar deasupra ei, spre NV, varful Fata Mare si varful Mesteacanului apoi culmile impadurite ce ajungeau in final pe crestetul Dl.Comja (deasupra Seiniului si a Racsai). Urmele de caprioare erau frecvente, mai rare cele de mistreti si vulpi.
Am depasit saua drefisata spre NV, cu faget la SE, suind usor pe varful Alunis (648 m alt.), tinand drumul de TAF /poteca larga flancata la un moment dat, in zona unei nereusite plantatii de molid si zada, de un grup de bolovani andezitici suri.
Poteca a luat-o dupa aceea tangent prin dreapta varfului, terminandu-se subit, povarnisul fiind deosebit de accentuat spre saua urmatoare, afunda, dinspre V. Acolo am dat de culcusul unui cerb si urinarile-i repetate, marcatoare de teritoriu, plus confluentele sale urme vechi sau mai noi.
Ne-am angajat prudenti in coborare, atenti la doboraturile de vant si denudarile stancoase, ajungand la un alt drum de TAF aproape invadat de lastarisul obraznic de fag.
Am ajuns in sa, am vazut palnia unui fost suitor, o alta aflandu-se relativ aproape, mai inspre SE. Acolo i-am asteptat, impreuna cu Ionica Topo si Brena , circa o jumatate de ora pe ortacii care s-au deplasat ceva mai greu.
Spre V urma un culoar larg-ascendent de culme paralela vaii Ardelene dar pe care l-am parcurs doar noi, Mitica si Ionica Comisaru preferand sa o ia din sa in dreapta (N-NV) pentru a ajunge in drumul auto-forestier de pe valea Ardeleana, coborand la masina.
Deasupra Carierei Hanau
Am suit putin, dupa care am tinut-o practic pe culmea fara diferente semnificative de altitudine, am depasit un varf de 580 m alt (conform hartii topo si GPS, fara nume), dand peste o alta urma de vanator, intalnind Bs II/82 la ora 15,30 si apoi ,la ora 15,45, Bs UP2 B 83.
De acum, privind spre S, am vazut obarsia vaii Capitanului si dincolo de ea, sus si departe, varful Purcaret si poiana sa mare, neregulata. Culmea incepea sa coboare din ce in ce mai accentuat, versantul din stanga, ce da in vaii Capitanului, fiind foarte inclinat, stancos si drapat cu afinis denudat in subetajul gorunetului relativ tanar, cel din dreapta fiind mai putin abrupt si cu faget foarte frumos.
In scurt timp am fost deasupra Carierei Hanau, vreo cateva scurte variante de drum tehnologic orientandu-se spre imensu-i hau spectaculos aducand unei ciclopice rani nevindecabile a pamantului.
Am tatonat o varianta dar m-am trezit dupa cateva zeci de metri deasupra unei rape inalte de peste 10 m, inabordabila. Ionica Topo tinea riguros piciorul abrupt, bolovanos sau placat cu andezite alterate intercalate cu nea, gheata, afinis si frunzis alunecos.
L-am urmat, coborand de-acum incolo in tandem si in verva, slalomand in tromba, ajutati de indispensabilele bete de trekking, la ora 16,30 incheindu-ne circuitul in scenografia horror-SF a incintei ( defunctei ) E.M.Ilba.
Acolo ii asteptam o vreme pe colegii nostri ramasi in urma si pe o alta varianta dar, dupa un timp, ca sa nu ne umple frigul dupa precedentul efort, le lasam un bilet si-o luam la vale-n plimbare spre Ilba Handal. Dupa vreo jumatate de ceas ne-au ajuns din urma. Numai bine, fiindca tocmai a sosit blajina aversa caldut-primavaratica.
Traseul propriu-zis ne-a luat 61/2 ore pentru parcursul total de maximum 11-12 km, la ora 17 intrand in Baia Mare cu destule impresii inubliabile dar cu tolba foto cam subtirica (firesc pentru un traseu care se deruleaza in regim hibernal forestier,despuiat si pe vreme umed- neguroasa).
Sursa: Lucian Petru Goja