A trecut ieri la cele veșnice, la vârsta de 88 de ani, doamna Ioana Petrovan din Dragomirești, unul dintre ultimii deținuți politici anticomuniști din Maramureș. Originară din Ieud, fiică a lui Dumitru Dunca Pâțu, a fost arestată la vârsta de 18 ani împreună cu tatăl, mama, fratele și sora sa pentru vina de a fi găzduit partizanii din grupul Popșa. În casa lor s-a dat lupta finală cu Securitatea din 3 mai 1949 când Vasile Popșa a fost ucis și grupul s-a destrămat.
Ioana Petrovan a relatat acele clipe de groază, ca mărturie pentru istorie.
„Tata era în legatură cu preotul greco-catolic Ioan Dunca Joldea, care se ascundea după interzicerea Bisericii noastre, şi cu grupul fraţilor Popşa. În noaptea de 2 spre 3 mai 1949, 5 persoane din grupul Popşa au fost găzduite la noi în casă. Securitatea a aflat şi a înconjurat casa. S-au tras rafale de mitralieră, Lică Popşa a fost împuşcat şi câteva ore mai târziu a murit. Ion Popșa a aruncat o grenadă pe fereastră şi a reuşit să fugă, iar pe ceilalţi trei i-au arestat. Rozariul albastru a lui Lică a rămas pe masă ; l-am luat eu şi m-am rugat cu el mulţi ani după aceea… I-au arestat şi pe mama şi pe tata; fratele meu Găvrilă care era în pod în momentul atacului, a reuşit să fugă.
Pe tata l-au legat şi l-au bătut: eu şi sora mea am încercat să-l apărăm, dar securiştii Brudaşcă şi Toth ne-au lovit şi pe noi – pe mine cu piciorul, iar pe sora mea cu arma… Apoi am fugit şi m-am ascuns la Şieu o săptămână, după care m-am întors acasă. Seara am mâncat, am făcut Rozariul cu bătrâna de 80 de ani care a îngrijit pe fraţii mei mai mici. Pe la miezul nopţii, securiştii au năvălit la noi în casă şi m-au arestat şi pe mine şi pe sora mea şi ne-au dus la postul de miliţie din Ieud unde ne-au ţinut până dimineaţa, apoi la miliţie la Dragomireşti si apoi seara la Sighet cu o maşină descoperită. Au rămas acasă fraţii mai mici: Dumitru, Ion şi Grigore – care avea 3 ani…
La închisoarea din Sighet ne-am întâlnit cu mama şi cu tata. A doua zi dimineaţa, la ora 6, ne-au băgat 40 de persoane într-o dubă şi ne-au dus la Oradea. În dubă era o căldură îngrozitoare, timp de 12 ore cât a durat călătoria am crezut că murim. La închisoarea din Oradea, m-au băgat într-o celulă în care am stat o parte din timp singură, o parte din timp cu altcineva. Trei luni de zile n-am văzut soarele – am crezut că şi soarele era arestat…Situaţia era greu de suportat – unde e sora mea, unde sunt părinţii mei …, ce ne vor face?… Eu aveam doar 18 ani… Plângeam şi mă rugam… trei paşi încolo, trei paşi încoace, … mă rugam şi plângeam … La un moment dat am primit ca şi colegă de celulă o mahalagioaică prinsă pe frontieră care nu putea suporta să vadă că mă rog … Îmi spunea: “De ce te rogi, că şi aşa nu vine nimeni să te scoată de aici?” şi “Dacă mă enervezi, te spânzur!”
Atmosfera s-a mai înseninat când mi-au băgat-o în celulă pe doamna profesoară Iurca Augusta de la liceul „Domniţa Ileana” din Sighet, care mi-a propus imediat: „Hai să te învăţ franceza…” După trei luni, regimul ni s-a mai ameliorat – ni se pemitea să ieşim 10 minute pe zi la plimbare. Am putut să mă întâlnesc cu mama şi cu sora mea. A fost o perioada mai suportabilă care a durat câteva luni. Pe 12 ianuarie 1950 eu şi sora mea Anuţa am fost eliberate. În schimb, tatăl meu a fost condamnat la 5 ani de închisoare, mama la 1 an, iar fratele meu Găvrilă (arestat şi el între timp) la 13 ani… Ani pe care i-au şi executat – la Poarta Albă, la Mislea, la Baia Sprie…” (Marius Vișovan, Maramureșul în lupta anticomunistă)
Veșnică odihnă și memoria binecuvântată !
preot prof. Marius VIȘOVAN (salutsighet.ro)
– Servicii de creare site web
