Plecam la ora 7,30 din Baia Mare.
Admiram in oglinda retrovizoare, alergand spre Seini, spectacolul nasterii diminetii, impresionant.
Apogeul rasaritului il traim pe la periferia nord-estica a Seinului.
Suim dambul cu foste vii si livezi din Viile Orasul Nou.
La dreapta zarim dealul Cetatii, dealul Comja apoi claia Muntelui Mic si alungita limba alba de nea a Pietroasei.
Incepe sa ploua molcom.
In Orasu Nou o cotim spre Negresti Oas dar dupa cateva sute de metri o luam la stanga, urmand indicatorul rutier Remetea Oasului-Prilog.
Gospodarie oseneasca din Lechinta Susani (c) Lucian Petru Goja
Vezi GALERIA FOTO (click aici…)
In 2005-2006, documentandu-ma cu privire la Satu Mare –Tara Oasului, aflasem ca zona aceasta, caracterizata de terase vulcanice taiate de la est spre vest de modestele cursuri de apa ale Talnei, Turului, Lechincioarei si Vaii Rea, fusese locuita cu cel putin 100.000 ani in urma, fapt atestat de cercetarile arheologice efectuate la Remetea Oasului (sit Malu Turului), Prilog, Calinesti Oas, in situl Belovar din satul Boinesti, comuna Bixad, fiind descoperite vestigii si artefacte din Epoca bronzului apartinand Culturii Suciu de Sus, asezari din Paleolitic (Gravetian, Aurignacian, Musterian).
Scurtatura spre Boinesti se dovedeste destul de neispirata, asfaltul de odinioara a devenit o imprevizibila succesiune de borte cu apa baltinda.
Asfalt gaunos lasa locul unui pavaj cubic si imediat o bifurcatie.
La stanga e varianta spre Calinesti Oas, prin coada lacului de acumulare Calinesti, apoi pe malul drept al acestuia.
La dreapta, varianta asfaltata spre Boinesti–Bixad–Negresti Oas sau Tarsolt–Camarzana, adica-nspre inima Tarii Oasului.
O luam la dreapta iar Mitica Istvan (geofizician) ne spune ca pe la intrarea in Boinesti, se afla o captare de borviz in stutul unei foste sonde de prospectari geologice.
Privim de aici spre nord-vest si ne atrage atentia o limba lata cu aspect de faleza inaltata la 15-20 m deasupra luncii din jur.
E vorba de o lama (bara) vulcanica impresionanta care a dat nastere terasei pe care au fost descoperite o parte din stravechile asezari paleolitice.
Mitica ne mai surprinne o data pomenind de un castel aflat in Boinesti.
Il descoperim in dreapta soselei, la circa 100 m, pe un drum de tara pietruit, cu un monumental pin solitar in fata ruinelor fostului Falanster al Familiei Pasztory, edificiu baroc atestat sec. XVIII, un ultim vlastar al acesteia, Pasztory Arkad, monah nonconformist, fiind excomunicat prin 1940.
Din nefericire nu am aflat ceva in plus legat de aceasta impresionanta constructie din piatra si caramida, cu resturi de sarpanta din tabla in zona centrala, de acces.
Fatada lunga de aproximativ 50 m, poate chiar si peste, pe doua niveluri, cu o intrare-turn.
La parter, in zona estica, cateva incaperi par primar restaurate si folosite in prezent.
In rest totul tradeaza dezinteresul, cazand prada vicisitudinilor veacurilor si intemperiilor.
in zona frontala de sud-vest zidurile surpate au disparut, lasand vederii un vag contur al fostelor incaperi impozante.
In fosta curte interioara rectangulara, protejata de zid de piatra in buna parte ruinat, e o alta constructie, pe un singur nivel, cocheta, posibil destinata odinioara argatilor.
Mirare ca satenii nu au devastat deocamdata castelul pentru a folosi piatra si caramizile.
Poate ca asta se datoreaza numai orgoliului osenesc, mandriei celor masiv emigrati la munca in Spania si Italia dupa 1990, de a-si construi casele-vile, ori mici palate, din materiale noi, in ton cu moda vremii.
O rastignire cioplita in marmura neagra (de fapt andezituri tinere, negre, de Negresti Oas) e amplasata in partea estica a castelului si mentioneaza intentia inaltarii pe-acel loc a unui monument in memoria controversatului nobil calugarit, Pasztory Arkad.
Revenim la sosea si continuam spre Boinesti (centru) dupa care, neatenti, in loc sa deviem dupa biserica la stanga, spre Lechinta (se spune ca ar fi una din cele mai izolate si stravechi localitati osenesti).
Urmam soseaua ce duce la Tarsolt–Camarzana, o vreme scrutand la stanga spre lunca Lechincioarei si, dincolo de ea, spre Coasta (versantii nord-estici, nuzi) si in continuare cei impaduriti ai Culmii Ursoiului, tinta noastra de azi.
Admiram fascinati vechile gospodarii si case osenesti cu prispe inguste sustinute de stalpi ciopliti in stejar si fatade viu spoite in vernil ori albastru celest, decorate cu marunte motive florale suprapuse cu ruloul de cauciuc.
Frecvent, spalieri ori bolti de vita de vie acopera curtile si fatadele.
Din pacate vilele/palatele de inspiratie neo-hispano-mediteraneana submineaza feroce traditionalul, pledand vehement ostentantiei grandiosului kitsch european contemporan.
Intoarcem, sfatuiti de un localnic, si dintr-o inseuare ce precede suisul spre biserica cu turle argintii, cotim dreapta.
Acompaniem prin dreapta, pe un drum desfundat de tara, o vale modesta dar crunt poluata menajer.
La stanga sus, pe un fel de promontoriu-belvedere decorat de un palc consitent de pini, ne atrag atentia bisericile din Boinesti.
Urmeaza traversarea luncii Lechincioarei spre Lechinta Josani (portiunea satului aflata sub nivelul bisericii inaltata pe culme).
Dintr-o data drumul e teribil de desfundat, pe alocuri recent plombat cu piatra concasata necompactata, alteori acoperit de balti imposibil de stiut cat de afunde.
Intram in satul in care putem admira alte gospodarii osenesti traditionale, cu cuptoare pentru paine in curti si suri cu porti mari, frumos decorate.
Primii porci au cazut prada in zori nemiloasei brisci osenesti, acum fiind acoperiti cu paie din care se inalta vioaie limbi de flacari. Altunde, in dimineata umeda, se poate simti deja rascolitorul miros de soric.
Care UE, ce asomare prin impuscare in cap cu glont captiv?
Vrajeli aiuristice ce vor prinde cu greu cheag in arhicunoscuta drept nonconformista pana la rebeliune, straveche a Tara a Oasului.
Ulita suie in volte spre culmea inseuata, o varianta o ia la stanga facand legatura directa spre Calinesti Oas (pe unde ne vom intoarce).
Ajungem in sa, cu biserica cu turle neo-bizantine argintate la stanga si continuam putin in dreapta, pana in dreptul scolii.
Oprim langa o rotonda sustinuta de stalpi de lemn si cu sarpanta sindriluita, mai mult ca sigur loc de djoc osenesc in draci, in zilele de sarbatoare in jur sunt case noi, un magazin si o crasma cu veleitati de bar.
S-a facut ora 9,15 si ploua mocaneste pe cand ne luam rucsacii pornim in susul ulitei din care se desprinde o varianta ce coboara la stanga (pe aceea vom reveni).
In dreapta, sus, atrage atentia Coasta (Coronis dupa spusele unei tinere osence), acaparata spre vest-sud-vest de tufe si frumosi pini in culme.
Aceasta pare a fi formata pe un substrat de tufuri vulcanice sure, destul de grosiere, exploatate intr-o modesta cariera tradata de urmele fostelor sfredele ale perforatoarelor.
Drumul continua in panta spre Lechinta Susani.
Lacanta-i spun osenii vartsnici ce ne ies in cale, la un moment dat intrebandu-ne de nu cumva suntem turisti nemti. Pe aici turistii-s rari, pur accidentali, poate si din pricina desfundatelor ulite argilos-clisoase, insuficient pietruite.
Dupa o scurta inseuare dam cu ochii de o autentica casuta oseneasca cu ferestre minuscule si cu sarpanta acoperita cu somoioage de paie, patinate secular de fumul scurs direct in pod.
O mai recenta casa oseneasca, trainica dar abandonata, e vizavi.
O gospodarie traditionala, sarac-promiscua si cu numerosi prunci (sinonimul coconilor din apropiata Tara Maramuresului) e la stanga. Imediat in dreapta, sus, in versant, vedem cariera de andezite intruzive alterate, brun-ruginii, pe intinse suprafete acaparate de fotogenici licheni verzui-aurii.
Un drum tehnologic conduce spre cariera.
Il urmam si imediat aici, privind spre vest-nord-vest, avem o frumoasa panorana a Lechintei Susani, in fine culmea Jeleznicului Mic si Mare.
Ocolim cariera si dam de un fost drum de TAF, pietros, inierbat si acoperit de frunzis de goruni pe care se tarasc misterioase si tacute salamandre.
Cateva margarete s-au gasit sa infloreasca abia in urma cu cateva zile iar un fel de ghebe au umplut taluzul cu minuscule colonii pastos gelate de ger.
Drumul se ramifica.
O varianta face volta dreapta, continuand spre Coasta. O alta suie direct in culme.
O urmam, derapand pe solul clisos insuficient podit cu frunzis uscat de gorun intercalat cu ace de pin.
La ora 10 atingem culmea iar in dreapta ei, sub voltele drumului de TAF ce coboara spre Tarsolt, lunca Lechincioarei pare a adasta intr-o superba oglinda lacustra nefigurata pe vreo harta.
Departe, spre est, dincolo de Tarsolt, Aliceni, Bixad, alungite ori gros-lenticulare neguri laptoase plutesc lenese.
Poate ca negurile joase ce coboara prin lunca, dinspre Camarzana catre Tarsolt, creaza iluzia luciului intins si neregulat de apa de sub noi, la asta concurand si tufele intunecate de rachita, lemn cainesc si loza.
Pornim in lungul culmii orientata vest-nord-vest, strabatuta de drumul de TAF ce coboara accentuat, ocolim prin nord-est saua vizata de noi.
Dinspre (probabil) virtualul lac din lunca Lechincioarei suie spre gorunet, in lungul unui valcel larg.
In dreptul voltei dreapta a drumului de TAF o luam in stanga, pe curba de nivel.
De aici, profitand de defrisare, putem panorama spre Tarsolt, Aliceni, Bixad, impadurita capita Magura Bixadului (sau Tarsoltului) si dincolo de ea, pe un plan superior, catre poiana cu nea subtire de deasupra Pietrei Bixadului, ultimul plan, cel mai inalt si neguros, fiind reprezentat de varful Vascului.
Spectacolul succesivelor maguri, sei, culmi inlantuite se desfasoara apoi spre est-nord-est-nord, culminand cu Geamana Mare.
Atingem repede saua impadurita cu goruni intercalati cu rari fagi si molizi si la stanga se ivesc ultimele gospodarii din Lechinta Susani pe unde ne vom incheia circuitul.
Suim spre un prim varf modest, parte din inseuata culme intruziva ce se termina la nord-vest cu varful Mare, aproape de Camarzana, de-acolo rocile vulcanice tinere, care se prezinta ca niste pitoresti maguri, inlocuindu-le.
Deplasarea e facila iar de n-ar fi ploaia si frigul treptat accentuat …nici nu am baga in seama suitul-coborasul celor trei varfuri Ursoi. Pe cel de-al treilea si ultim il atingem urmand poteca faina si marcajul H silvic, la ora 11 dupa care imediat coboram in inseuarea curbataest-sud-est ce precede modestul, dar frumosul, varf Mare (aproximativ 450 m altitudine).
Nici urma de salbaticiuni. Liniste desavarsita.
De admirat curatenia codrului, lipsa jegului turistico-menajer tipic frecvent circulatelor trasee turistice romanesti ori a zonelor exploatate forestier.
S-a facut ora 11,15 iar Mitica pune harta in situ dupa care suim in culme si o luam de-a lungul ei spre vest-sud-vest.
Nu peste multa vreme, in dreapta culmii, apare o sa cu poiana iar spre nord-vest-nord o frumoasa plantatie de molid realizata probabil in urma cu doua-trei decenii, vizavi de aceasta o mult mai restrinsa plantatie de zada.
Poiana e de-acum tinta noastra si o atingem pe la ora 11,30.
Ne aflam Intre Palne. Palna fiind valea ce curge din cumpana apelor spre nord-est pentru a aflui Lechincioarei.
Palna e si numele muntelui impadurit cu foioase ce se inalta la nord-vest.
O rastignire –Crucea lui Boitor– a fost ridicata de silvici aici in 1968 si restaurata mult mai tarziu.
In stanga ei, in huci, remarcam o piatra de hotar cioplita in andezituri, fara inscriptii, nu mai inalta de vreo 70 cm.
Crotine de caprioare si mai putine de iepuri tradeaza putinatatea faunei din zona.
Aici ne facem popasul scurt, admirand spre sud Lechinta Susani si mult dincolo de ea varful Pietroasa, Muntele Mic, varful Paltinu si Mesteacanului si in final Comja (poiana La Eminescu, inzapezita).
In alt plan, apropiat, e varful Jeleznic Mic si Mare (marcat de relee de comunicatii).
Lacul Calinesti nu se vede de aici, poate din cauza ca se afla intr-o depresiune, poate si din pricina negurilor.
La vest-nord-vest e Gherta Mica dominata de dealul Cetatii si varful Pietroasa, batute de noi in iarna trecuta, in prag de Craciun. Dincolo de ea varful Gruiului, impadurit.
La ora 12,10 pornim spre Lechinta Susani, urmand un vechi drum de carute ce ne conduce prin dreapta unei vaiugi spre un drum auto-forestier nemarcat pe harti (ramificatiile sale duc in Lechinta Susani, Calinesti Oas si Gherta Mica).
O vreme mergem pe drum depasind prin dreapta o culme si apoi un versant cu gorunet in curs de oribila si vasta belire cu drujba.
Niste oseni, tractand arborii cu caii apoi transportandu-i cu un tractor in Gherta Mica, ne spun ca ne aflam La Ghizuini (vizuini de vulpi, bursuci) si pentru a ajunge in Lacanta Susani trebuie sa tinem stanga adica sud-est.
Nu peste mult timp drumul coteste dreapta, noi o taiem pe un fost sleau de carute in sus si la stanga dar…constatam ca reajungem intr-o volta a drumului auto forestier.
Il abandonam inca o data taind-o prin gorunet, dand in fanate-poieni cu rari meri traditionali, un covor policrom de poame, multe putrezite, asternandu-se sub labartatele lor coroane.
Un drum argilos forfecat de atelaje, tractoare si muiat de ploi, e in dreapta dar evitam sa ne deplasam pe el.
Ajungem la primele gospodarii vest-nord-vestice din Lechinta Susani pe cand ploaia oprita Intre Palne – La Crucea lui Boitor – reincepe.
Pretextele foto sunt la tot pasul, de la case si gospodarii autentic traditionale osenesti, la minunati prunci, baieti si fetite de cl. I-IV ce se deplaseaza in ciopor de-alungul mocirloasei ulite, la despartire salutandu-ne cu un dezinvolt ciao.
Frumoase si particulare sunt rufele osenesti, fetele de perna, fetele de masa si cearsafurile traditionale sesute din in si canepa spalate, atarnate la uscat pe prispe.
Unele sunt splendid decorate cu motive indeosebi florale, rosul viu constituind dominanta.
Trecem pe langa o consistenta captare de apa –Fantana Anuta Groza – toponim aflat de la o amabila septuagenara, pronuntat cu accent final, tipic osenesc.
S-a facut ora 13 si mai avem de mers pe ulita mocirlos-clisoasa, la un moment dat frumos flancata in stanga de un gard traditional impletit din nuiele de salcie, trunchiurile ramuroaselor salcii constituind vivantii stalpi.
A fotografia e un adevarat cosmar din pricina excesivei umiditati ce abureste instantaneu ocularul, obiectivul si display-ul dar…ne straduim desi lumina, atmosfera in ansamblu, sunt teribil de departe de optim.
Dar cum sa treci pe langa aceste frumoase case, si gospodarii osenesti, dintr-o data devenite brutal de perisabile, efemere, consecutiv exodului hispano-italic si capitalizarii transpuse in ostentativ-opulente constructii?
Cu toate conditiile foto-ostile tragem imagini cu prim plan de meri decorati de uriase pamatufuri de vasc sau dezordonate coame de iedera, mai apoi cu niste zvelte flacari sacre, de plopi sur-argintii, profilate pe fundalul vestic impadurit al vreunuia din cele trei varfuri ale Ursoi.
Ne incheiem circuitul la ora 13,45 in ploaia mocaneasca intetita, coboram pana la ramificatia din dreapta catre Calinesti Oas luand-o intr-acolo.
Drumul de tara e mult mai bun decat varianta dinspre Boinesti.
Nu dupa mult timp de la intrarea in imensa si deosebit de prospera comuna Calinesti Oas, in fata si la stanga ne atrage atentia mareata si futurista biserica gerco-catolica, cu o ciudata cruce-clopotnita.
Mai apoi, in dreapta soselei, se iveste si mai mareata catedrala ortodoxa cu bizantine cupole argintii.
Lacul Calinesti se desprinde cu greu din acaparantele neguri, la stanga, dominat de versantii nord-nord-estici ai Jeleznicului Mic si Mare.
Parasim Calinesti Oas-ul pe soseaua de sub taluzul inierbat al barajului, lasand in dreapta sirul amenajarilor turistice, de la pensiuni la moteluri si un sir de casute-camping ponosite.
In dreapta ramane si satul Coca, odinioara purtand un nume de sorginte slava.
Continuam spre Pasunea Mare, lasand in stanga si la circa 1,5 -2 km Manastirea Portarita, traversam splendida padure de stejar de ses Tufoasa, ajungand in DN 18C care leaga Satu Mare–Livada–Negresti Oas de Sighetu Marmatiei.
Cotim la stanga, continuand spre zona de agrement Mujdeni, luand aminte la explozia casutelor de vacanta aciuate in padure incepand din urma cu 2-3 ani, de-o parte si alta a lacului, dar si la hotelurile-restaurant edificate in stanga barajului, de acolo panorama deschizandu-se larg spre varful Pietroasa, Muntele Mic si dealul Comja, la nici 1 km fiind Orasu Nou.
La ora 15,30, cu toata ploaia, ajungem la Baia Mare cu obiectivul turistic osenesc deplin implinit.
Sursa: Lucian Petru Goja