Instituția Prefectului – Județul Maramureș, prin Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, aduce la cunoștința cetățenilor faptul că, din cauza unui deficit semnificativ de personal, pot apărea timpi de așteptare mai mari pentru anumite servicii oferite.
Cu toate acestea, exclusiv în situații de urgență care vizează strict următoarele servicii: radierea autovehiculelor, emiterea autorizațiilor provizorii de circulație (numere roșii) și înmatricularea autovehiculelor noi, solicitările vor fi soluționate cu prioritate. Doar pentru aceste trei tipuri de servicii, și numai în măsura în care există un caracter justificat de urgență, cetățenii se pot adresa direct Secretariatului unității, fără a fi necesară o programare prealabilă.
Pentru celelalte categorii de servicii, cetățenii sunt rugați să respecte procedurile obișnuite de programare și depunere a documentelor.
„Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că instituția depune toate eforturile necesare pentru eficientizarea activității și pentru soluționarea solicitărilor într-un termen cât mai scurt, a transmis Instituția Prefectului – Județul Maramureș, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
La alegerile prezidențiale din 2004 eram un copil. Aveam 7 ani și habar n-aveam ce se întâmplă în jurul meu...
Citeste mai mult










– Servicii de creare site web
