De la Ion la Jaguarul – prăbușirea unei generații

Noaptea de festival, în Cluj, a fost o simfonie de lumini, decibeli și exaltare colectivă. În mijlocul acestei exuberanțe, bustul lui Liviu Rebreanu, retras în umbra copacilor, a devenit… un bar improvizat și, inevitabil, un coș de gunoi. Pe soclu, sticle goale, pahare de plastic, doze de bere, iar jos, la picioarele lui, mizeria s-a strâns într-o coroană a prostiei moderne.

Și totuși, câți dintre cei care au trecut pe lângă acest soclu știu cine este omul din bronz? Nu, nu este doar „o statuie din parc”, ci autorul care a scris „Ion”, o frescă a lăcomiei și a setei de pământ, sau „Pădurea spânzuraților”, tragedia unui suflet sfâșiat între datorie și conștiință. Dar cum să cunoști aceste opere dacă tu știi doar despre Jaguar?

De curând, cineva îmi relata cu entuziasm subiectul unui film pe care îl văzuse. L-am ascultat până la final, pentru a constata că era, de fapt, „Blestemul pământului – Blestemul iubirii”, ecranizarea romanului „Ion”. Persoana respectivă habar nu avea.

Mai grav este altceva: jumătate dintre participanții la astfel de festivaluri nu sunt români. Iar dacă noi nu știm să ne prețuim valorile, le transmitem, fără să vrem, mesajul că aceste personalități „nu contează”. Străinii au putut crede că e bustul lui Iliescu și așa, într-o noapte, fiecare colțișor care adăpostește o operă a unei figuri importante din istoria noastră riscă să devină un coș de gunoi — coșul nepăsării colective. Pentru că dacă românii nu își respectă istoria, de ce ar face-o ceilalți?

Și totuși, pentru cei au participat la festival și care știu că Liviu Rebreanu s-a născut în Târlișua, pentru cei care l-au citit, pentru cei care îi recunosc valoarea — vouă vă revine o datorie. Să îi educați și pe alții. Să îi trageți la răspundere pe cei care pângăresc un astfel de loc. Pentru că tăcerea voastră e tot o formă de complicitate.

Nu, nu este vina organizatorilor Untold. Nu este nici vina primăriei. Este vina voastră, a celor care ați transformat un loc de memorie culturală într-o anexă sordidă a distracției voastre. A celor care confundați libertatea cu lipsa de respect și care credeți că nonconformismul se măsoară în cât de tare puteți batjocori ceea ce nu înțelegeți.

Aceasta nu este doar o problemă de igienă urbană. Este o problemă de igienă morală. În spatele bustului acoperit de gunoaie se află imaginea fidelă a unor minți în care cultura nu mai are loc — locul e ocupat de zgomot, de consum compulsiv și de superficialitate.

Trebuie să ne educăm, fraților. Trebuie să învățăm să recunoaștem și să prețuim valorile care ne-au fost lăsate. Altfel, vom rămâne, ca noaptea, goi de sens, orbi într-un tărâm plin de repere, incapabili să vedem că sub picioarele noastre nu e doar iarbă, ci istoria însăși. Și atunci, să nu ne plângem că nu mai avem modele. Le-am acoperit noi, cu mâna noastră, sub straturi de resturi și indiferență.