Sâmbătă, 9 mai, stadionul “Electrica” din Timișoara a fost gazda partidei dintre Politehnica din localitate și CS Minaur Baia Mare, joc din cadrul etapei a 6-a din play-off, seria a 4-a. Un stadion plin a venit să-i poarte pe timișoreni spre Liga a 2-a. Poli a învins cu 1-0 și este deja în Liga 2 fără a mai conta ultimele două etape din play-off. De altfel, imediat după ultimul fluier, jucătorii de la Poli au intrat cu toții în teren, apoi au făcut-o și spectatorii, iar de aici până la sărbătoare nu mai e cale lungă.
Sigur că iar am avut de lucru cu cei care trebuie să împatrtă dreptatea și cărora nu le prea iese. Așa a fost și în meciul tur. Oricum, acest aspect contează acum mai puțin.
Alba iulia și Sănătatea par să se bată pentru locul 2, cel puțin ele au cele mai mari șanse. E posibil ca meciul direct din ultima etapă, de la Alba Iulia, să desemneze echipa care va merge la jocurile de baraj.
Politehnica Timișoara – CS Minaur Baia Mare: 1-0 (0-0)
- A marcat: Dan Toma (61)
- Stadionul “Electrica” din Timișoara; cca 3000 spectatori
- Arbitri: Dragoș Nicolae Lunca – Paul Bogdan Pojar (Cluj-Napoca), Ionuț Marius Bobe (București). Rezervă: Matei Șerban (Cluj-Napoca). Observator arbitri: Emil Arșa (Arad). Delegat joc: Victor Radu (București)
- CS Minaur (antrenori: Alexandru Pelici, Romulus Buia, Alin Bota): 1. Flavius Croitoru – 47. Andrei Orosz (17. Denis Buhai – min. 61), 4. Jhon Mondragon, 3. Răzvan Lazăr, 22. Darius Mureșan (7. Sergiu Ciocan – min. 83), 80. Andrei Moga, 6. Raul Krausz (79. Carlo Erdei – min. 78), 97. Viorel Chinde, 21. Andy Bădici, 11. Raphael Stănescu (10. Raul Vitan – min. 83), 90. Yolou Guigui (9. Luca Tincău – min. 78)
- Rezerve: 73. Răzvan Began – 14. Alexandru Baican, 93. Andrei Mocanu, 27. Ionatan Dogănoiu
- Cartonașe galbene: – / Darius Mureșan (72), Viorel Chinde (90+2), Raul Vitan (90+2)
Etapa 6 play-off
- Viitorul Arad – Sănătatea Servicii Publice Cluj: 0-2
- Metalurgistul Cugir – Unirea Tășnad: 1-1
- Politehnica Timișoara – CS Minaur Baia Mare: 1-0
- CSM Unirea Alba Iulia – SCM Zalău: 3-0
Clasament
- Poli Timișoara – 29p (8-3) – 12
- Unirea Alba Iulia – 21p (11-4) – 12
- Sănătatea Cluj – 21p (8-4) – 12
- SCM Zalău – 18p (8-5) – 12
- Unirea Tășnad – 18p (10-11) – 12
- Minaur Baia Mare – 14p (8-7) – 12
- Metalurgistul – 11p (4-12) – 12
- Viitorul Arad – 3p (4-15) – 12
- Etapa 7 (15/16 mai, ora 18.00): Minaur – Viitorul; Sănătatea – Metalurgistul; Tășnad – Alba Iulia; Zalău – Timișoara
- Etapa 8 (22/23 mai, ora 18.00): Timișoara – Tășnad; Viitorul – Zalău; Metalurgistul – Minaur; Alba iulia – Sănătatea.








– Servicii de creare site web
