Unde este cel mai greu să trăiești în România. Datele oficiale ale Guvernului despre sărăcie și ajutoare sociale

Guvernul – prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) – a publicat vineri o analiză detaliată a sărăciei în România pentru anul 2024, la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale (UAT) din țară.

Imaginea care reiese din date este una îngrijorătoare: decalajele dintre regiuni și dintre mediul rural și cel urban persistă, iar zonele defavorizate rămân prinse într-un cerc al vulnerabilității.

Ce este indicele de sărăcie și ce măsoară

Indicele de sărăcie generală, calculat la nivelul fiecărei comune, orașe sau municipiu, reflectă proporția locuitorilor care trăiesc în condiții de sărăcie multidimensională. Nu este vorba doar despre lipsa banilor, ci despre un cumul de dezavantaje: venituri insuficiente, condiții de trai precare și lipsa oportunităților economice.

Datele folosite pentru construirea acestui indicator provin din mai multe surse oficiale: Ministerul Muncii, Institutul Național de Statistică (INS), Ministerul de Finanțe și Ministerul Dezvoltării.

Cu alte cuvinte, este una dintre cele mai complete radiografii ale sărăciei realizate vreodată la nivel local în România.

Unde lovește cel mai tare sărăcia: Moldova, Muntenia, Oltenia

Distribuția geografică a sărăciei confirmă ceea ce era deja cunoscut, faptul că există o fractură masivă între diferite părți ale țării, dar mai ales între sat și oraș.

Potrivit raportului, „cele mai ridicate valori ale indicelui de sărăcie se regăsesc în Moldova, sudul Munteniei, Oltenia și centrul Transilvaniei, unde lipsa infrastructurii, mobilitatea redusă și nivelul scăzut de educație contribuie la adâncirea vulnerabilității sociale.”

Practic, în aceste zone, oamenii se confruntă simultan cu drumuri proaste care îi izolează, cu școli și spitale greu accesibile, cu locuri de muncă puține și slab plătite.

Fiecare dintre acești factori îl amplifică pe celălalt, creând o spirală a sărăciei din care este extrem de greu de ieșit fără intervenție externă.

Iată și câteva exemple de localități, unde indicele de sărăcie este foarte ridicat:

– Valea Moldovei, jud. Suceava: 98%

– Socond, jud. Satu Mare: 94%

– Voinești, jud. Vaslui: 92%

– Dragu, jud. Sălaj: 92%

– Săuca, jud. Satu Mare: 91%

– Horgești, jud. Bacău: 87%

– Galbenu, jud. Brăila: 87%

– Mihăileni, jud. Sibiu: 86%

– Slobozia Bradului, jud. Vrancea: 86%

– Vișani, jud. Brăila: 85%

Orașele, la polul opus: indice aproape zero în zonele metropolitane

Contrastul față de marile centre urbane este izbitor. Raportul arată că „UAT-urile urbane și urbanizate – în special din jurul municipiilor reședință de județ sau în zone metropolitane – prezintă un nivel al indicelui apropiat de zero, indicând condiții mai bune de viață, acces la servicii și oportunități economice diversificate.”

Cu alte cuvinte, dacă te naști sau trăiești în apropierea unui mare oraș, șansele tale de a duce o viață decentă sunt incomparabil mai mari decât dacă locuiești într-o comună izolată din nord-estul sau sud-vestul țării.

Sărăcia energetică: arcul carpatic, zona cea mai vulnerabilă

Pe lângă sărăcia generală, raportul analizează și un fenomen mai puțin discutat în spațiul public: sărăcia energetică. Aceasta măsoară proporția populației care nu își poate asigura un consum minim de energie, în special pentru încălzire pe timp de iarnă.

Datele provin de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) și au fost furnizate tot prin MDLPA.

Conform analizei, „harta scoate în evidență un grad ridicat de sărăcie energetică în zona arcului carpatic.”

Motivele sunt diverse: „climă mai rece și perioade de încălzire mai lungi, venituri scăzute, locuințe vechi, slab izolate termic, acces limitat la rețele moderne de energie datorită reliefului montan sau a izolării propriu-zise, adică sate și cătune de dimensiuni foarte mici și cu acces dificil.”

Prin urmare, zeci de mii de români din zonele montane și subcarpatice petrec iernile în locuințe prost încălzite, plătind o mare parte din venitul lor pe lemne sau alte surse de energie, sau pur și simplu suportând frigul.

Unde este mai bine: vestul țării și zona București-Ilfov

La polul opus al sărăciei energetice se află, conform acelorași date, „zona București-Ilfov, aglomerările urbane și periurbane din Banat, Crișana și vestul Transilvaniei, dar și câteva județe din sudul țării.”

Aceste zone beneficiază de infrastructură mai bună, locuințe mai noi sau renovate și venituri mai ridicate ale locuitorilor, ceea ce le face mai puțin expuse acestui tip de vulnerabilitate.

Iată și câteva exemple de localități unde indicele de sărăcie este foarte scăzut:

– Jucu, jud. Cluj: 0%

– Cristian, jud. Brașov: 2%

– Otopeni, jud. Ilfov: 3%

– Ghimbav, jud. Brașov: 3%

– Voluntari, jud. Ilfov: 12%

– Borș, jud. Bihor: 13%

– Afumați, jud. Ilfov: 14%

– Ghiroda, jud. Timiș: 14%

Mii de familii trăiesc din ajutoare sociale: județele cu cei mai mulți beneficiari VMI

Un alt indicator analizat în raport este numărul de beneficiari ai Venitului Minim de Incluziune (VMI) – principalul program național de asistență socială destinat persoanelor și familiilor aflate în dificultate financiară. Scopul programului este, conform descrierii oficiale, „de a susține persoanele și familiile aflate în situații de vulnerabilitate materială, ajutându-le să depășească obstacolele financiare și să se reintegreze activ în societate.”

Analiza teritorială a datelor din 2024 arată că „se observă concentrații ridicate de beneficiari în județele din sudul țării (Teleorman, Dolj), în nordul Moldovei și în Transilvania – zone care corespund și cu cele cu indicatori demografici slabi și grad ridicat de sărăcie.”

Bienînțeles, acolo unde sărăcia este mai mare, mai mulți oameni ajung să depindă de sprijinul statului pentru a supraviețui de la o lună la alta.

Iată și câteva exemple de localități unde sunt mai mulți beneficiari de ajutoare sociale:

– Slobozia Bradului, jud. Vrancea, nr. beneficiari: 3027

– Lungani, jud. Iași, nr. beneficiari: 2667

– Valea Moldovei, jud. Suceava: nr. beneficiari: 2511

– Râmnicelu, jud. Buzău, nr. beneficiari: 24666

– Band, jud. Mureș, nr. beneficiari: 2070

– Zimnicea, jud. Teleorman, nr. beneficiari: 1639

– Horgești, jud. Bacău: nr. beneficiari: 1888

Atenție: lipsa beneficiarilor nu înseamnă neapărat bunăstare

Raportul face o precizare importantă, care merită subliniată: existența unor localități fără niciun beneficiar VMI nu trebuie interpretată automat ca un semn că lucrurile merg bine acolo.

„Existența unor UAT-uri fără beneficiari VMI nu trebuie interpretată automat ca semn al bunăstării generale – în unele cazuri, aceasta poate indica lipsa informării, accesului sau capacității administrative locale de a sprijini accesarea drepturilor sociale„, se arată în document.

Cu alte cuvinte, uneori oamenii care ar avea dreptul la ajutor nu îl primesc pur și simplu pentru că nu știu că există, nu au cum să ajungă la instituțiile competente sau autoritățile locale nu au capacitatea să îi îndrume.

Tendințele mari: depopulare, îmbătrânire, inegalitate

Dincolo de hărțile sărăciei, raportul trage și câteva concluzii mai largi despre situația demografică a României, pe baza recensământului din 2021 și a statisticilor pentru 2023–2024.

Tabloul este unul sumbru: „depopulare și îmbătrânire accelerată în majoritatea UAT-urilor, mobilitate geografică ridicată și concentrare în jurul centrelor urbane, disparități mari în ocupare și vulnerabilitate socială, niveluri ridicate de asistență socială în zonele cele mai afectate.”

Aceste tendințe nu sunt independente una de cealaltă. Satele se golesc, tinerii pleacă spre orașe sau în străinătate, rămân în urmă bătrânii și cei mai săraci, iar comunele intră într-un cerc vicios din care este tot mai greu să iasă fără investiții publice majore și politici sociale bine țintite.

De ce contează aceste date

Analiza indicilor de sărăcie nu este un simplu exercițiu statistic. Potrivit raportului, prin „suprapunerea acestei hărți cu datele despre venituri locale, natalitate, migrație și grad de colectare fiscală, se poate contura un profil teritorial complet al vulnerabilității, esențial pentru luarea deciziilor în materie de coeziune și dezvoltare teritorială.”

Concret, aceste date ar trebui să stea la baza deciziilor privind unde se construiesc drumuri, unde se deschid noi servicii sociale, unde se direcționează fondurile europene și cum se calculează alocările bugetare pentru autoritățile locale.

Numărul beneficiarilor VMI este descris în raport drept „un indicator-cheie pentru măsurarea dimensiunii reale a vulnerabilității sociale la nivel local, planificarea serviciilor sociale, a politicilor de ocupare și a sprijinului educațional pentru copii din medii defavorizate, dar și pentru targetarea geografică a fondurilor europene și naționale dedicate combaterii excluziunii și susținerii incluziunii active.”